exclusiv Negocieri secrete între UTA Arad și Cristiano Bergodi, pe la spatele lui Mircea Rednic? Prima reacție a lui Alexandru Meszar

Foto 2/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Negocieri secrete între UTA Arad și Cristiano Bergodi, pe la spatele lui Mircea Rednic? Prima reacție a lui Alexandru Meszar
Foto: Sportpictures  |  

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 26.09.2024 16:14   |  Actualizat: 26.09.2024 16:14

Cristiano Bergodi (59 de ani) ar fi fost contactat de UTA Arad pentru a prelua banca tehnică a formației. Alexandru Meszar, omul care conduce clubul arădean, a oferit o primă reacție, în exclusivitate pentru iAMsport.ro, despre aceste zvonuri.

Cristiano Bergodi este liber de contract din această primăvară, după ce a fost demis de către conducerea Rapidului pentru startul modest al play-off-ului din stagiunea anterioară.

Tehnicianul în vârstă de 59 de ani ar mai fi fost pe lista celor de la Poli Iași și Sepsi, după ce cluburile din SuperLigă și-au demis antrenorii în pauza competițională, dar cele două echipe au ales alte variante.

Cristiano Bergodi la UTA Arad?

Din informațiile iAMsport.ro, Alexandru Meszar, omul care conduce UTA Arad, ar fi purtat negocieri cu antrenorul italian pentru revenirea acestuia în SuperLigă.

Reporterii iAMsport.ro au luat legătura cu omul de afaceri pentru a clarifica situația, dar acesta a negat că ar fi discutat că Bergodi.

”(n.r. Ați discutat cu Cristiano Bergodi?) Infirm, deci nu”, a declarat Alexandru Meszar, pentru iAMsport.ro.

Meszar: ”Nu facem o tragedie din situația actuală”

Meszar a vorbit și despre începutul modest de sezon al ”textiliștilor” în actuala stagiune, dar și despre starea lui Mircea Rednic. UTA se clasează pe locul 14 în clasament, cu 9 puncte acumulate în 10 etape.

De asemenea, acesta a prefațat duelul următor, cu CFR Cluj, care se va disputa sâmbătă, 28 septembrie, în Gruia.

”Din punctul meu de vedere, de data aceasta are CFR-ul mai greu ca noi, având în vedere că ei sunt favoriții clar, deci noi nu avem nimic de pierdut, doar de câștigat. Bineînțeles că mergem după punct sau puncte la Cluj.

În clasament nu stăm grozav, dar având în vedere că din 10 partide am pierdut doar 3 nu facem o tragedie din situația actuală.

Mircea Rednic este bine. Nu demult am vorbit cu dânsul, se pregătea să plece spre antrenamentul de după-amiază. Ce știm este că este bine și de astăzi se apucă de treabă”, a adăugat Meszar.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Dialog aprins Gigi Becali - Gică Craioveanu. Patronul FCSB s-a enervat: ”Am ajuns eu să râdă de mine?”

Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica

Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”

Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”

Gigi Becali, avertisment dur pentru Mihai Stoica după dezastrul transferurilor de la FCSB! ”I-am dat putere de patron, dar a greșit” 

Curelea nu e singurul! Un antrenor iubit de galeria lui FCSB vine în stafful lui Reghecampf

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
2.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”

Special  |  08 Noiembrie 2026, 13:17
3.
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
Știri de ultimă oră din sport
WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)

Tenis   |  11 Noiembrie 2026, 09:29
WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv: derby-ul care mută rivalitatea orașului în Euroligă (P)

Baschet   |  11 Noiembrie 2026, 09:25
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv: derby-ul care mută rivalitatea orașului în Euroligă (P)
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 08:19
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 23:47
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro

Serie A   |  10 Noiembrie 2026, 23:13
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
exclusiv ”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
Diverse   |  10 Noiembrie 2026, 22:41
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
special Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
Special   |  10 Noiembrie 2026, 13:34
Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Dialog aprins Gigi Becali - Gică Craioveanu. Patronul FCSB s-a enervat: ”Am ajuns eu să râdă de mine?”
SuperLiga   |  10:03
Dialog aprins Gigi Becali - Gică Craioveanu. Patronul FCSB s-a enervat: ”Am ajuns eu să râdă de mine?”
Internaționalul român care încă este șocat de moartea lui Mircea Lucescu: ”Îi vizitez mormântul mereu când vin în România”
Stranieri   |  09:34
Internaționalul român care încă este șocat de moartea lui Mircea Lucescu: ”Îi vizitez mormântul mereu când vin în România”
WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)
Tenis   |  09:29
WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv: derby-ul care mută rivalitatea orașului în Euroligă (P)
Baschet   |  09:25
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv: derby-ul care mută rivalitatea orașului în Euroligă (P)
Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica
SuperLiga   |  09:04
Gigi Becali spune că se simte păcălit cu 3 milioane de euro și îl scoate vinovat pe Meme Stoica
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
SuperLiga   |  08:19
Ilie Dumitrescu, mesaj către Becali: „În asta trebuie să investească Gigi”
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
SuperLiga   |  23:47
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
Serie A   |  23:13