Neluțu Varga l-a dat afară pe oficialul de la CFR Cluj după ce numele acestuia ar fi apărut într-o anchetă a FRF

Neluțu Varga, finanțator la CFR Cluj Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Neluțu Varga l-a dat afară pe oficialul de la CFR Cluj după ce numele acestuia ar fi apărut într-o anchetă a FRF
Neluțu Varga, finanțator la CFR Cluj

Vlad Stoica   |   Publicat: 28.04.2026 22:45   |  Actualizat: 29.04.2026 10:00

Patronul lui CFR Cluj, Ioan Varga, a luat o decizie radicală și a renunțat la un oficial abia revenit în club, la mai puțin de 24 de ore de la reinstalare.

Este vorba despre Ioan Ivașcu, un nume cunoscut în anturajul ardelenilor, care mai lucrase în trecut la CFR și era considerat un apropiat al fostei conduceri.

Revenirea acestuia părea să fie parte dintr-o reorganizare internă, mai ales în contextul în care în club fusese readus și Ricardo Cadu într-o funcție importantă.

Ioan Ivașcu a fost demis de la CFR Cluj

Totul s-a schimbat însă extrem de rapid. Conform gazetadecluj, numele lui Ivașcu ar fi apărut într-un dosar legat de posibile nereguli din fotbalul românesc, iar această informație ar fi ajuns direct la finanțatorul clujenilor.

Reacția lui Varga a fost imediată: a decis să întrerupă colaborarea fără să mai stea pe gânduri, evitând astfel un potențial scandal care ar fi putut afecta imaginea clubului.

Foto 2/2

Nu este primul episod tensionat legat de Ivașcu. În trecut, acesta a mai fost implicat într-un conflict de proporții în cadrul clubului, un incident care s-a lăsat cu intervenția forțelor de ordine și care a dus, la acel moment, la îndepărtarea mai multor oameni din staff.

În 2021, după eșecul formației ardelene în preliminariile Europa League contra Stelei Roșii Belgrad (0-4), Ivașcu și Marian Copilu au fost implicați într-o altercație fizică cu stafful medical al clubului. În urma incidentului, juristul a plecat de la CFR Cluj.

"Așa ceva n-am văzut niciodată! Fizioterapeutul, care avea un conflict mai vechi cu juristul Ivașcu, i-a pus acestuia piedică pe culoarul de la vestiare. Și-o căuta cu el. Apoi, fizioterapeutul Viorel Boncoi și ajutorul său, Radu Pralea, s-au dus după Ivașcu în biroul lui Marian Copilu.

Boncoi a sărit la Ivașcu, s-au bătut. Copilu a intervenit, dar Pralea i-a băgat mâna în gât. A venit și bodyguardul Vasile Țăgean, probabil trimis de Varga, dar și el le ținea partea fizioterapeutului și ajutorului său", a spus un jucător prezent la acel moment, potrivit Sport.ro.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Avertisment sumbru pentru un club important din SuperLiga: ”Dispare încet-încet”

Marica, furibund la adresa lui Șumudică: ”Mi se pare prea mult! Nu-mi place ipocrizia”

A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: ”A fost foarte greu”

Surpriză: ajuns în ultimele luni de contract cu Rapid, Moruțan a semnat! Salariu de 38.000 de euro pe lună

Dumitru Dragomir, verdict dur: ”Rapid nu are echipă nici de locul 6”

Suspendare de doi ani pentru un fotbalist din SuperLiga! Datoria care îi poate încheia pedeapsa

Cele mai citite

Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”

Special  |  26 Octombrie 2026, 22:04
1.

S-a dus la Gigi Becali și l-a rugat să-l lase să plece de la FCSB

SuperLiga  |  28 Octombrie 2026, 09:26
2.
S-a dus la Gigi Becali și l-a rugat să-l lase să plece de la FCSB
Pintilii, reproș pentru Becali la șapte luni de la plecarea de la FCSB: ”Era nevoie de asta”

SuperLiga  |  27 Octombrie 2026, 19:39
3.
Pintilii, reproș pentru Becali la șapte luni de la plecarea de la FCSB: ”Era nevoie de asta”
Știri de ultimă oră din sport
Cupa North Bucharest Investments, la a treia ediție: 14 echipe de copii au intrat pe teren alături de Academia Mutu

Fotbal   |  29 Octombrie 2026, 19:17
Cupa North Bucharest Investments, la a treia ediție: 14 echipe de copii au intrat pe teren alături de Academia Mutu
Atacat dur de Cornel Dinu, fosta glorie a lui Dinamo i-a răspuns ”Procurorului”: ”Am fost ca fratele lui mai mic”

Diverse   |  29 Octombrie 2026, 17:14
Atacat dur de Cornel Dinu, fosta glorie a lui Dinamo i-a răspuns ”Procurorului”: ”Am fost ca fratele lui mai mic”
UPDATE | Scandalul de la FRF, mutat în familie: Burleanu a concediat-o pe nevasta lui Bodescu. Reacția FRF
exclusiv UPDATE | Scandalul de la FRF, mutat în familie: Burleanu a concediat-o pe nevasta lui Bodescu. Reacția FRF
Diverse   |  29 Octombrie 2026, 14:15
UPDATE | Scandalul de la FRF, mutat în familie: Burleanu a concediat-o pe nevasta lui Bodescu. Reacția FRF
Laurențiu Reghecampf surprinde cu echipa de start la meciul cu Gloria Bistrița

Cupa României   |  29 Octombrie 2026, 12:25
Laurențiu Reghecampf surprinde cu echipa de start la meciul cu Gloria Bistrița
Top sloturi tematice de Halloween: De la vampiri la dovleci înfricoșători (P)

Pariuri   |  29 Octombrie 2026, 12:07
Top sloturi tematice de Halloween: De la vampiri la dovleci înfricoșători (P)
Cornel Dinu este nevoit să-și vândă vila din Sinaia: ”Nu am bani”

Diverse   |  29 Octombrie 2026, 11:47
Cornel Dinu este nevoit să-și vândă vila din Sinaia: ”Nu am bani”
AS.RO Motivul incredibil pentru care lui Cornel Dinu i se reţin lunar din pensie 3.500 de lei. Cu ce mai rămâne: „Nu pot să trăiesc”
Motivul incredibil pentru care lui Cornel Dinu i se reţin lunar din pensie 3.500 de lei. Cu ce mai rămâne: „Nu pot să trăiesc”
RTV Şoc total pentru românii care au cont pe Revolut. Verificaţi aplicaţia!
Şoc total pentru românii care au cont pe Revolut. Verificaţi aplicaţia!
Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
exclusiv Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
Special   |  26 Octombrie 2026, 22:04
Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

live score Gloria Bistrița - FCSB 0-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Ultimul meci din etapa a doua a Cupei României | Rezultatele zilei
Cupa României   |  21:01
Gloria Bistrița - FCSB 0-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Ultimul meci din etapa a doua a Cupei României | Rezultatele zilei
Avertisment sumbru pentru un club important din SuperLiga: ”Dispare încet-încet”
SuperLiga   |  20:40
Avertisment sumbru pentru un club important din SuperLiga: ”Dispare încet-încet”
Cupa North Bucharest Investments, la a treia ediție: 14 echipe de copii au intrat pe teren alături de Academia Mutu
Fotbal   |  19:17
Cupa North Bucharest Investments, la a treia ediție: 14 echipe de copii au intrat pe teren alături de Academia Mutu
Michael Carrick: ”Încă sunt antrenor la Manchester United şi nu sunt surprins de asta!”
Premier League   |  18:51
Michael Carrick: ”Încă sunt antrenor la Manchester United şi nu sunt surprins de asta!”
Marica, furibund la adresa lui Șumudică: ”Mi se pare prea mult! Nu-mi place ipocrizia”
SuperLiga   |  18:03
Marica, furibund la adresa lui Șumudică: ”Mi se pare prea mult! Nu-mi place ipocrizia”
Atacat dur de Cornel Dinu, fosta glorie a lui Dinamo i-a răspuns ”Procurorului”: ”Am fost ca fratele lui mai mic”
Diverse   |  17:14
Atacat dur de Cornel Dinu, fosta glorie a lui Dinamo i-a răspuns ”Procurorului”: ”Am fost ca fratele lui mai mic”
exclusiv Are 45 de selecții la națională, dar la școala de antrenori i s-au predat pasa cu latul și lovitura de cap: ”M-am simțit umilit”
Special   |  15:57
Are 45 de selecții la națională, dar la școala de antrenori i s-au predat pasa cu latul și lovitura de cap: ”M-am simțit umilit”
exclusiv Radio Erevan. Ce i-a spus, de fapt, Chipciu lui Șumudică atunci când a scos echipa de pe teren: ”De ce n-ai făcut asta în...
Cupa României   |  15:02
Radio Erevan. Ce i-a spus, de fapt, Chipciu lui Șumudică atunci când a scos echipa de pe teren: ”De ce n-ai făcut asta în Giulești?”