OFICIAL | Dinamo a anunțat prima plecare a iernii: ”Mult succes în carieră”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): OFICIAL | Dinamo a anunțat prima plecare a iernii: ”Mult succes în carieră”

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 30.12.2023 16:14   |  Actualizat: 30.12.2023 17:05

În cursul zilei de sâmbătă, 30 decembrie, Dinamo a anunțat despărțirea de atacantul Cătălin Țîră (29 de ani).

Deși a încheiat anul cu două victorii importante pentru moral, contra celor de la Botoșani, respectiv Voluntari, situația grupării roș-albe este în continuare una tragică, aflându-se pe locul 15, cu 16 puncte acumulate.

Dinamo a anunțat despărțirea de Cătălin Țîră

Deși transferurile ar ajuta mai mult în aceste momente, Dinamo a anunțat sâmbătă despărțirea de Cătălin Țîră, atacantul fiind singurul jucător care îi părăsește pe ”câini”, până în acest moment.

”Mulțumim, Cătălin Țîră!

Dinamo 1948 București și atacantul Cătălin Țîră au convenit astăzi, pe cale amiabilă, încetarea raporturilor contractuale, a anunțat administratorul special Andrei Nicolescu.

Mult succes în carieră, Cătălin Țîră!”, se arată comunicatul postat de Dinamo pe rețelele de socializare.

Țîră se afla la a doua aventură la Dinamo. Acesta a semnat cu ”câinii” pentru prima dată în septembrie 2021, dar a plecat după 6 luni în Italia, la Bisceglie. A revenit în august 2022 și i-a ajutat pe ”câini” să promoveze în Superligă, însă nu s-a bucurat de prestații mulțumitoare.

Trecut pe la juniorii lui Dinamo, Udinese și Lazio, Țîră a mai fost legitimat la echipe precum ADO Den Haag, FC Brașov, Concordia, Rapid, Netchi Baku, Dunărea Călărași, FC Voluntari sau Suduva.

10
partide a bifat Țîră pentru Dinamo, în acest sezon, fără să înscrie.

Andrei Nicolescu: ”Orice variantă de rămânere în Liga 1 intră în calcul”

Andrei Nicolescu este de părere că plecarea în cantonament o să fie o bună oportunitate pentru antrenorul Zeljko Kopic și pentru preparatorul fizic să ducă echipa acolo unde își doresc.

”Orice variantă de rămânere în Liga 1 intră în calcul, nu despre asta e vorba, dar înainte de toate astea trebuie să ne facem bine temele pentru această perioadă.

Mare parte din munca pe care am început-o noi nu se va putea finaliza acum, între 23 decembrie și 3 ianuarie.

Încercăm să acoperim cât mai multe zone, să avem niște înțelegeri deja pentru a da antrenorului cât mai mult timp de pregătire.

Și el e conștient că adaptarea unui jucător nou durează. Cantonamentul pentru el și pentru preparatorul lui fizic e cel mai bun moment pentru a duce echipa acolo unde-și dorește”, a spus Andrei Nicolescu, pentru Sport.ro.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Vești din Ștefan cel Mare pentru dinamoviști. Ce se întâmplă cu noua arenă

Fostul căpitan de la FCSB îi recomandă lui Stanciu să refuze oferta lui Gigi Becali: ”La U Cluj se poate simți cu adevărat fotbalist”

Arena de 54 de milioane de euro prinde contur: începe demolarea vechiului stadion. Clubul din SuperLiga care va beneficia

Rusescu avertizează un fotbalist de la FCSB: ”Dacă vine Nsimba, pentru el se pune lacătul”. Pe cine sfătuiește să plece din România

Bosniacii au rămas muți de uimire când au văzut lotul ales de Gică Hagi pentru meciul cu ei

Are 5 titluri de campion al României și a spus ce echipă poate câștiga SuperLiga: ”Datorită omogenității și valorii lotului”

Cele mai citite

Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”

SuperLiga  |  26 Septembrie 2026, 10:59
1.
Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”

Ion Țiriac  |  27 Septembrie 2026, 15:02
2.
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”

Special  |  27 Septembrie 2026, 21:15
3.

Știri de ultimă oră din sport
Roberto Mancini, reacție tranșantă după verdictul în cazul Manchester City: ”Nu este problema mea”

Premier League   |  28 Septembrie 2026, 21:29
Roberto Mancini, reacție tranșantă după verdictul în cazul Manchester City: ”Nu este problema mea”
Antrenorul din SuperLiga nu s-a ferit de cuvinte după eșecul naționalei: ”Am fost naivi”

Echipa Națională   |  28 Septembrie 2026, 19:53
Antrenorul din SuperLiga nu s-a ferit de cuvinte după eșecul naționalei: ”Am fost naivi”
Adrian Mutu, în vizită la Chișinău. Ce sfaturi le-a dat ”Briliantul” copiilor care visează la fotbalul mare

Diverse   |  28 Septembrie 2026, 18:52
Adrian Mutu, în vizită la Chișinău. Ce sfaturi le-a dat ”Briliantul” copiilor care visează la fotbalul mare
Jose Mourinho a refuzat Portugalia pentru a semna cu Real Madrid!

LaLiga   |  28 Septembrie 2026, 16:40
Jose Mourinho a refuzat Portugalia pentru a semna cu Real Madrid!
Arena de 54 de milioane de euro prinde contur: începe demolarea vechiului stadion. Clubul din SuperLiga care va beneficia
Arena de 54 de milioane de euro prinde contur: începe demolarea vechiului stadion. Clubul din SuperLiga care va beneficia
SuperLiga   |  28 Septembrie 2026, 15:52
Arena de 54 de milioane de euro prinde contur: începe demolarea vechiului stadion. Clubul din SuperLiga care va beneficia
Rusescu avertizează un fotbalist de la FCSB: ”Dacă vine Nsimba, pentru el se pune lacătul”. Pe cine sfătuiește să plece din România
Rusescu avertizează un fotbalist de la FCSB: ”Dacă vine Nsimba, pentru el se pune lacătul”. Pe cine sfătuiește să plece din România
SuperLiga   |  28 Septembrie 2026, 15:24
Rusescu avertizează un fotbalist de la FCSB: ”Dacă vine Nsimba, pentru el se pune lacătul”. Pe cine sfătuiește să plece din România
AS.RO Pleca de acasă noaptea! Ilie Năstase a reacţionat după ce fosta lui soţie a ieşit la atac contra actualei, Ioana!
Pleca de acasă noaptea! Ilie Năstase a reacţionat după ce fosta lui soţie a ieşit la atac contra actualei, Ioana!
RTV Unde s-a angajat Marian Godină după ce și-a dat demisia din Poliție: Din 16 septembrie am contract de muncă
Unde s-a angajat Marian Godină după ce și-a dat demisia din Poliție: Din 16 septembrie am contract de muncă
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
exclusiv Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
Special   |  27 Septembrie 2026, 21:15
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 28 septembrie. Ambasadorul SUA la București, după dezvăluirile despre Guvernul Bolojan: ”Democrația poate fi complicată”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 septembrie. Cum arată Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Lista miniștrilor PNL-USR-UDMR merge sâmbătă în Parlament

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 24 septembrie. DIICOT a pus sechestru pe vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Roberto Mancini, reacție tranșantă după verdictul în cazul Manchester City: ”Nu este problema mea”
Premier League   |  21:29
Roberto Mancini, reacție tranșantă după verdictul în cazul Manchester City: ”Nu este problema mea”
live score România - Bosnia, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Hagi a schimbat sistemul, dar trimite în teren 5 fundași centrali!
Echipa Națională   |  21:00
România - Bosnia, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Hagi a schimbat sistemul, dar trimite în teren 5 fundași centrali!
exclusiv S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei...
Echipa Națională   |  20:28
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
Antrenorul din SuperLiga nu s-a ferit de cuvinte după eșecul naționalei: ”Am fost naivi”
Echipa Națională   |  19:53
Antrenorul din SuperLiga nu s-a ferit de cuvinte după eșecul naționalei: ”Am fost naivi”
exclusiv Prunea a răbufnit: ”M-ați înnebunit cu Ianis Stoica! Hagi face foarte bine că ia jucătorii pe care îi știe, Marius Corbu în...
Echipa Națională   |  19:21
Prunea a răbufnit: ”M-ați înnebunit cu Ianis Stoica! Hagi face foarte bine că ia jucătorii pe care îi știe, Marius Corbu în locul cui să joace?”
Adrian Mutu, în vizită la Chișinău. Ce sfaturi le-a dat ”Briliantul” copiilor care visează la fotbalul mare
Diverse   |  18:52
Adrian Mutu, în vizită la Chișinău. Ce sfaturi le-a dat ”Briliantul” copiilor care visează la fotbalul mare
Vești din Ștefan cel Mare pentru dinamoviști. Ce se întâmplă cu noua arenă
SuperLiga   |  18:19
Vești din Ștefan cel Mare pentru dinamoviști. Ce se întâmplă cu noua arenă
exclusiv Fostul tricolor a numit ”cel mai bun” fotbalist al României: ”El merita să fie căpitan cu Suedia, nu Ianis Hagi!”
Echipa Națională   |  17:45
Fostul tricolor a numit ”cel mai bun” fotbalist al României: ”El merita să fie căpitan cu Suedia, nu Ianis Hagi!”