OFICIAL| Taiwo Qaudri a semnat cu U Cluj

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): OFICIAL| Taiwo Qaudri a semnat cu U Cluj
Foto: facebook  |  

Robert Vîrdol   |   Publicat: 14.10.2025 21:56   |  Actualizat: 14.10.2025 22:17

Taiwo Qaudri (19 ani) este noul atacant al celor de la U Cluj. Formația din Ardeal s-a întărit, dar vârful nu poate juca încă.

Chiar dacă perioada de transferuri s-a încheiat, Ioan Ovidiu Sabău a primit un atacant nou sub coordonare.

U Cluj și-a transferat atacant de 19 ani

Formația din Ardeal nu are cel mai bun început de campionat, iar șefii clubului speră să schimbe ceva, atunci când vine vorba de rezultate.

Aceștia l-au adus pe Taiwo Qaudri, fotbalist de 19 ani care s-a aflat în probe până la momentul legitimării. Totuși, acesta nu va putea fi folosit momentan, pentru că nu i-a venit viza de lungă ședere.

”Atacantul nigerian Taiwo Qaudri (19 ani) este noul jucător al Universității Cluj, însă va putea evolua oficial în alb și negru doar după ce va obține viza de lungă ședere în România.

Tânărul jucător s-a aflat sub observația staff-ului tehnic în ultimele săptămâni, evoluând în cele două meciuri amicale cu ASA Târgu Mureș.

În ultimul joc de pregătire cu echipa din liga secundă, care s-a încheiat cu scorul de 4-1 în favoarea „studenților”, Taiwo a reușit să marcheze un hattrick în prima repriză.

În țara natală, noul atacant al Universității Cluj a fost legitimat la clubul Jimmy Football Academy.

Fotbalistul ofensiv nu este la prima experiență peste graniță. În sezonul 2024/2025, acesta a evoluat în Israel pentru echipa de tineret a celor de la Bnei Sakhnin FC”, au anunțat cei de la U Cluj”, au scris cei de la U Cluj pe siteul oficial.

U Cluj e la patru puncte de play-off

În urmă cu un sezon U Cluj era pe val și se gândea chiar și la titlu, deoarece au fost pe primul loc o bună perioadă de timp.

Acum, echipa nu se află într-o formă prea bună după 12 etape, locul 10, cu 14 puncte, cu numeroase probleme în vestiar.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

MM Stoica, replică acidă pentru Florin Tănase: ”A făcut o chestie care nu se poate scuza!”

Rapid, aproape de un nou transfer! Italienii au acceptat oferta giuleștenilor pentru fotbalistul pe care s-au plătit peste 4.000.000 de euro

Rapid - Universitatea Craiova, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Derby-ul etapei a șaptea!

Andrei Nicolescu a dat cărțile pe față în privința plecării lui Mamadou Karamoko de la Dinamo

Prunea șterge pe jos cu MM Stoica și cu 2 jucători de la FCSB: ”E total depășit, nu mai merge doar să latri la TV și să faci circ, trebuie să muncești!”

Gigi Becali l-a făcut praf pe Florin Tănase: ”O declarație batjocoritoare”

Cele mai citite

Schimbare istorică. Ion Țiriac: ”E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici”

Ion Țiriac  |  30 August 2026, 09:59
1.
Schimbare istorică. Ion Țiriac: ”E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici”
A numit 5 antrenori care o pot salva pe FCSB: ”O să ia pe cineva care a mai fost”

SuperLiga  |  31 August 2026, 10:35
2.
A numit 5 antrenori care o pot salva pe FCSB: ”O să ia pe cineva care a mai fost”
Fostul patron din Liga 1 acuză că nu a câștigat titlul din cauza conflictului cu Mircea Sandu: ”Nu aveam voie să fim campioni. Eram într-o mare antiteză!”

SuperLiga  |  29 August 2026, 20:00
3.
Fostul patron din Liga 1 acuză că nu a câștigat titlul din cauza conflictului cu Mircea Sandu: ”Nu aveam voie să fim campioni. Eram într-o mare antiteză!”
Știri de ultimă oră din sport
OFICIAL | Liverpool ”a spart banca”: 140.000.000 de euro pentru Bradley Barcola

Premier League   |  31 August 2026, 16:45
OFICIAL | Liverpool ”a spart banca”: 140.000.000 de euro pentru Bradley Barcola
Rapid - Universitatea Craiova, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Derby-ul etapei a șaptea!
live score Rapid - Universitatea Craiova, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Derby-ul etapei a șaptea!
SuperLiga   |  31 August 2026, 16:25
Rapid - Universitatea Craiova, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Derby-ul etapei a șaptea!
Cote în mișcare: Ce le face să urce sau să scadă înainte de meci (P)

Pariuri   |  31 August 2026, 16:22
Cote în mișcare: Ce le face să urce sau să scadă înainte de meci (P)
Real Madrid a anunțat oficial un nou transfer: contract până în 2030!

LaLiga   |  31 August 2026, 14:00
Real Madrid a anunțat oficial un nou transfer: contract până în 2030!
Gigi Becali l-a făcut praf pe Florin Tănase: ”O declarație batjocoritoare”
Gigi Becali l-a făcut praf pe Florin Tănase: ”O declarație batjocoritoare”
SuperLiga   |  31 August 2026, 12:54
Gigi Becali l-a făcut praf pe Florin Tănase: ”O declarație batjocoritoare”
Gigi Becali anunță transferul unui străin la FCSB: ”Am dat azi-noapte ordin”

SuperLiga   |  31 August 2026, 12:13
Gigi Becali anunță transferul unui străin la FCSB: ”Am dat azi-noapte ordin”
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Ce mănâncă la fiecare masă a zilei Adrian Mutu pentru a se menţine într-o formă fizică senzaţională la 47 de ani
Ce mănâncă la fiecare masă a zilei Adrian Mutu pentru a se menţine într-o formă fizică senzaţională la 47 de ani
RTV Bebeto și-a sărbătorit majoratul cu lăutari. Anamaria Prodan i-a organizat o petrecere pe cinste, Tzancă Uraganu a făcut show VIDEO
Bebeto și-a sărbătorit majoratul cu lăutari. Anamaria Prodan i-a organizat o petrecere pe cinste, Tzancă Uraganu a făcut show VIDEO
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
exclusiv ”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
Special   |  20 August 2026, 13:22
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 28 august. Nicușor Dan a promulgat ”amendamentul Fritz”: ”Nu pot accepta o nouă lovitură adusă credibilității României”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 27 august. Paolo Zampolli l-a sunat pe Nicușor Dan de la inaugurarea Parcului Donald Trump. Ce și-au spus cei doi

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 26 august. Dezvăluiri Recorder despre șeful SPP: Lucian Pahonțu a participat la dispozitivul de la Intercontinental în noaptea de 21 decembrie

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

"Noapte bună, domnule Becali!". Vali Moraru nu se înscrie în corul celor care cântă prohodul erei becaliene: "FCSB se va mai...
Editorialisti   |  18:03
"Noapte bună, domnule Becali!". Vali Moraru nu se înscrie în corul celor care cântă prohodul erei becaliene: "FCSB se va mai zvârcoli o vreme"
MM Stoica, replică acidă pentru Florin Tănase: ”A făcut o chestie care nu se poate scuza!”
SuperLiga   |  17:46
MM Stoica, replică acidă pentru Florin Tănase: ”A făcut o chestie care nu se poate scuza!”
Rapid, aproape de un nou transfer! Italienii au acceptat oferta giuleștenilor pentru fotbalistul pe care s-au plătit peste...
SuperLiga   |  17:12
Rapid, aproape de un nou transfer! Italienii au acceptat oferta giuleștenilor pentru fotbalistul pe care s-au plătit peste 4.000.000 de euro
OFICIAL | Liverpool ”a spart banca”: 140.000.000 de euro pentru Bradley Barcola
Premier League   |  16:45
OFICIAL | Liverpool ”a spart banca”: 140.000.000 de euro pentru Bradley Barcola
live score Rapid - Universitatea Craiova, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Derby-ul etapei a șaptea!
SuperLiga   |  16:25
Rapid - Universitatea Craiova, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Derby-ul etapei a șaptea!
OFICIAL | Gaziantep s-a despărțit de Mirel Rădoi! Un fost antrenor din SuperLiga, pe lista înlocuitorilor
Fotbal   |  16:22
OFICIAL | Gaziantep s-a despărțit de Mirel Rădoi! Un fost antrenor din SuperLiga, pe lista înlocuitorilor
Cote în mișcare: Ce le face să urce sau să scadă înainte de meci (P)
Pariuri   |  16:22
Cote în mișcare: Ce le face să urce sau să scadă înainte de meci (P)
Andrei Nicolescu a dat cărțile pe față în privința plecării lui Mamadou Karamoko de la Dinamo
SuperLiga   |  15:56