Oțelul și-a luat revanșa după umilința de la Chiajna! Dunărenii au luat toate punctele cu FC Argeș
Galerie foto (1 fotografii): Oțelul și-a luat revanșa după umilința de la Chiajna! Dunărenii au luat toate punctele cu FC Argeș
Alina Popa | Publicat: 24.08.2026 23:58 | Actualizat: 24.08.2026 23:58
Oțelul Galați a învins-o pe FC Argeș cu 1-0, în ultimul meci al etapei a 6-a din Superligă. Gălățenii au obținut al doilea succes al sezonului și s-au apropiat la un singur punct de formația din Pitești.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
FC Argeș a început mai bine și a avut cele mai mari ocazii în prima jumătate de oră. Yanis Pîrvu l-a pus de două ori la încercare pe Dur-Bozoancă, iar Vadim Rață a fost și el aproape de gol. Piteștenii au rămas periculoși până spre pauză, dar nu au reușit să deschidă scorul.
Execuția lui Lameira a decis duelul
Partida s-a schimbat după accidentarea lui Rober Sierra, în apropierea pauzei. Oțelul a revenit mult mai hotărâtă de la cabine și a pus presiune constantă pe apărarea adversă.
Golul a venit la scurt timp după pauză. Andrei Ciobanu a trimis o centrare excelentă la bara a doua, iar Lameira a câștigat duelul aerian și a înscris cu capul pentru 1-0.
Gălățenii au avut apoi mai multe șanse să mărească diferența. Ciobanu, Patrick și Pedro Nuno au ratat ocazii bune într-un interval de aproximativ zece minute.
FC Argeș a forțat egalarea pe final, dar atacurile piteștenilor nu au adus rezultatul dorit. Oțelul a rezistat și a obținut o victorie importantă, după eșecul usturător, 1-5, cu Concordia Chiajna.
Pentru gruparea din Trivale este al doilea eșec al sezonului, în timp ce Oțelul ajunge la două victorii și se apropie de adversara sa din clasament.
Echipe de start
OȚELUL (4-3-3): Dur-Bozoancă - H. Sylla, Christopoulos, P. Iacob, Miguel Silva - A. Ciobanu, Lameira (cpt.), Nuno Pedro - M. Frunză, Patrick, Andrezinho
Rezerve: M. Contra, Paharnicu - T. Lungu, Joao Paulino, Zhelev, C. Neicu, E. Neicu, Bordun, Bălănică, Aftene, R. Olteanu
Antrenor: Stjepan Tomas
FC ARGEȘ (4-2-3-1): Căbuz - Borța, Garutti, M. Tudose, Tofan (cpt.) - Alagbe, Sierra - Y. Pîrvu, Rață, R. Moldoveanu - Matos
Rezerve: Straton - Oancea, Antoniou, Micovschi, Rădescu, P. Dulcea, Luvambo, Charpentier, Balaure, D. Sandu
Antrenor: Bogdan Andone
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






