Petrolul Ploiești - Rapid 0-2. Giuleștenii s-au impus în Primvs Derby! Prima victorie în deplasare pentru Pancu
Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Petrolul Ploiești - Rapid 0-2. Giuleștenii s-au impus în Primvs Derby! Prima victorie în deplasare pentru Pancu
Redactia | Publicat: 21.08.2026 20:10 | Actualizat: 21.08.2026 22:38
Petrolul Ploiești - Rapid, meci din etapa a șasea a SuperLigii, s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 2-0.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Petrolul Ploiești - Rapid 0-2
Echipele de start:
- Petrolul: Zima - Țuțu, Papp, Sumbula, Dumitrescu - Jerdea, Hanca, Bran Flores, Rodrigo Martins - Nlundulu, Leo Teixeira
- Rezerve: Șt. Rădulescu, M. Costache, Argeșanu, Ludewig, D.I. Paraschiv, Tolea, Vega, Leescu, Zaian, R. Manolache, Căpușă, Ioniță
- Rapid: Aioani - Onea, Graovac, Kramer, Sălceanu - Vulturar, Doumbia, Bubanja - Dobre, Stojilkovic, Pop
- Rezerve: B. Ungureanu, Cr. Manea, Kodor, Grameni, Latif, Kamara, Celik, El Sawy, Jambor, Pașcanu, Moruțan
Min. 90+4 - Final de joc!
Min. 90 - Gol Rapid! Moruțan înscrie și el, după o gafă a lui Papp.
Min. 56 - Gol Rapid! Dobre deschide scorul cu un șut cu piciorul stâng din afara careului.
Min. 1 - A început partida!
Petrolul vine după un succes în play-off-ul de calificare în Cupa României în fața celor de la CSM Reșița, scor 3-2 după prelungiri.
În etapa precedentă de campionat, prahovenii au învins-o pe nou-promovata FC Voluntari, scor 2-1. A fost a treia victorie a ”lupilor” în acest sezon, în care au mai înregistrat și două înfrângeri.
De partea cealaltă, Rapid a pierdut derby-ul cu Dinamo, scor 0-1. A fost primul eșec al giuleștenilor în actuala stagiune, după ce în primele cinci etape au mai înregistrat două victorii și două remize.
Alb-vișiniii sunt în acest moment pe locul șapte, cu opt puncte, la o lungime în spatele Petrolului, care ocupă locul al cincilea.
Petrolul Ploiești - Rapid, LIVE SCORE, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Declarația lui Daniel Pancu
Daniel Pancu, antrenorul Rapidului, a prefațat ”Primvs Derby” în cadrul unei conferințe de presă. Antrenorul este suspendat pentru acest meci, după ce a văzut cartonașul roșu în derby-ul cu Dinamo, după o reacție nervoasă la adresa arbitrului Horațiu Feșnic.
"Până acum am avut două experiențe când n-am putut sta pe bancă. La echipa națională U21 a fost greu, pentru că s-au pierdut ambele jocuri, iar la CFR am câștigat. Nu pot să știu cum reacționează echipa. Sunt lucruri care se întâmplă.
O să încerc să nu se mai întâmple ca echipa să joace fără antrenor pe bancă, mai ales că sunt două jocuri foarte grele, foarte importante. Eu sper că ne vom bucura împreună după meci.
Avem o nouă șansă să demonstrăm că ce s-a întâmplat cu Dinamo a fost doar o chestie de detaliu, un fault tactic nefăcut la timpul lui a dus la pierderea unor puncte care contează.
Ne-a durut, dar cred că reacția jucătorilor a fost bună. I-am văzut bine săptămâna asta la antrenamente. Sperăm să se întoarcă și norocul. Nu am avut până acum, iar aici mă refer la numărul foarte mic de goluri, 5, pe care l-am marcat în 5 etape.
Cu media asta de un gol pe etapă nu putem ajunge nicăieri. Mesajul meu pentru jucători: va trebui să fim mult mai responsabili în fața porții", a declarat Pancu.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






