Prestația jucătorului de la Rapid l-a dezamăgit pe Dumitru Dragomir: ”Dacă îi dădeai buletinul în mână nu știa cum îl cheamă”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Prestația jucătorului de la Rapid l-a dezamăgit pe Dumitru Dragomir: ”Dacă îi dădeai buletinul în mână nu știa cum îl cheamă”

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 29.11.2023 15:10   |  Actualizat: 29.11.2023 15:10

Dumitru Dragomir (77 de ani), fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, s-a declarat dezamăgit de prestația lui Andrei Borza (18 ani) din meciul Rapidului cu Universitatea Cluj, 2-3.

Rapid a pierdut pe teren propriu meciul pe care giuleștenii l-au disputat cu Universitatea Cluj, scor 2-3.

Gazdele au deschis scorul după un șut deviat al lui Papeau, care nu i-a dat nicio șansă lui Iliev. Rapid și-a dublat avantajul prin reușita lui Alexandru Ioniță, după o pasă excelentă venită de la Funsho.

Oaspeții au revenit însă în meci înainte de pauză, prin Daniel Popa, care a finalizat din apropiere. Egalitatea a fost stabilită în minutul 56, atunci când Alexandru Chipciu a punctat cu un șut plasat la colțul lung din interiorul careului.

Golul victoriei pentru ardeleni a venit de la Ianis Stoica, servit excelent de Daniel Popa, iar fotbalistul împrumutat de la FCSB a înscris simplu.

”Dacă îi dădeai buletinul în mână nu știa cum îl cheamă”

Dumitru Dragomir a urmărit meciul disputat în Giulești și s-a arătat complet dezamăgit de prestația fundașului Andrei Borza.

”Pe ăștia tineri dacă pui presiune își dau cu stângul în dreptul. Asta e cea mai mare chestie la fotbalul mondial. Și n-au nervii tari.

Dacă îi dădeai buletinul în mână nu știa cum îl cheamă. Ce Dumnezeu. Păi bineînțeles. Îl făcuseră ăștia morișcă.

Nu s-a prins nici Bergodi să pună mijlocașul de pe partea lui, să-l aducă să îl ajute. Papeau făcea numai faza de atac, dar faza de apărare n-o făcea niciodată”, a spus Dumitru Dragomir, pentru Fanatik.

Victor Angelescu: ”La Borza clauza este mai mare și tot timpul va crește”

Prestațiile bune pe care le-a avut la Farul Constanța l-au adus pe Andrei Borza în atenția cluburilor importante din Superligă.

Deși FCSB părea decisă în ceea ce-l privește pe fundașul de doar 18 ani, Gică Hagi l-a cedat către gruparea patronată de Dan Șucu, în schimbul sumei de 800.000 de euro.

Într-un interviu oferit reporterilor iAM Sport, Victor Angelescu a oferit noi detalii despre clauza de reziliere a contractului fundașului.

Atâta timp cât sunt clauze este normal să existe posibilitatea să pierzi niște jucători, dar la Borza clauza este mai mare și tot timpul va crește. -Victor Angelescu, pentru iAM Sport.
1,20 milioane de euro
este cota lui Andrei Borza, potrivit Transfermakt.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Șumudică l-a sunat pe fotbalistul Rapidului să vină la CFR Cluj. Îl vrea și o rivală din SuperLiga

Tiago Goncalves a revenit în SuperLiga, la un an după plecarea de la Hermannstadt

Victor Becali a numit următorul transfer important din fotbalul românesc: ”Are calități!”

Șumudică se baza pe Djokovic pentru meciul cu FCSB, dar starul de la CFR Cluj a reziliat unilateral contractul

Ce procent din acțiunile Rapidului mai deține Victor Angelescu: ”Este total irelevant!”

Rapid, aproape de un nou transfer! Daniel Pancu a confirmat: ”E la vizita medicală”

Cele mai citite

Mutu l-a atacat în direct pe Naum: ”Începi emisiunile cu «Bună seara, domnule Becali!». Îl suni mereu ca să crească ratingul”. Ce replică i-a dat jurnalistul

SuperLiga  |  18 August 2026, 23:02
1.
Mutu l-a atacat în direct pe Naum: ”Începi emisiunile cu «Bună seara, domnule Becali!». Îl suni mereu ca să crească ratingul”. Ce replică i-a dat jurnalistul
E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii

SuperLiga  |  20 August 2026, 13:51
2.
E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”

Diverse  |  19 August 2026, 14:59
3.
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”
Știri de ultimă oră din sport
OFICIAL: A semnat cu Real Madrid până în 2030

LaLiga   |  21 August 2026, 16:39
OFICIAL: A semnat cu Real Madrid până în 2030
Julian Alvarez, într-un impas total: a refuzat Arsenal, iar Atletico nu-l lasă la Barcelona!

LaLiga   |  21 August 2026, 15:45
Julian Alvarez, într-un impas total: a refuzat Arsenal, iar Atletico nu-l lasă la Barcelona!
Andrei Rațiu poate ajunge în Premier League: clubul care este gata să achite 25.000.000 de euro

Stranieri   |  21 August 2026, 13:35
Andrei Rațiu poate ajunge în Premier League: clubul care este gata să achite 25.000.000 de euro
Tottenham va plăti 75.000.000 de lire sterline pentru fotbalistul lui Manchester City

Premier League   |  21 August 2026, 11:38
Tottenham va plăti 75.000.000 de lire sterline pentru fotbalistul lui Manchester City
Tiago Goncalves a revenit în SuperLiga, la un an după plecarea de la Hermannstadt
Tiago Goncalves a revenit în SuperLiga, la un an după plecarea de la Hermannstadt
SuperLiga   |  21 August 2026, 11:00
Tiago Goncalves a revenit în SuperLiga, la un an după plecarea de la Hermannstadt
Fostul antrenor al Universității Craiova i-a pus la zid pe fotbaliștii lui Coelho: ”Nimic, nimic, nimic! Nu se va califica în Europa League”

Europa League   |  21 August 2026, 08:52
Fostul antrenor al Universității Craiova i-a pus la zid pe fotbaliștii lui Coelho: ”Nimic, nimic, nimic! Nu se va califica în Europa League”
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Câţi bani face fosta iubită milionară a lui Gabi Torje! Cifre incredibile realizate de cunoscuta influenceriţă
Câţi bani face fosta iubită milionară a lui Gabi Torje! Cifre incredibile realizate de cunoscuta influenceriţă
RTV Nicuşor Dan a semnat DECRETUL târziu în noapte
Nicuşor Dan a semnat DECRETUL târziu în noapte
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
exclusiv ”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
Special   |  20 August 2026, 13:22
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 august. Moscova acuză Chișinăul că inventează amenințarea rusă după descoperirea unei drone Geran-2

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, 5 august, de la ora 20. Călin Georgescu atacă planul aderării la euro

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

live score Petrolul Ploiești - Rapid, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Giuleștenii vor să uite eșecul din derby!
SuperLiga   |  17:15
Petrolul Ploiești - Rapid, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Giuleștenii vor să uite eșecul din derby!
OFICIAL: A semnat cu Real Madrid până în 2030
LaLiga   |  16:39
OFICIAL: A semnat cu Real Madrid până în 2030
Formula 1 revine după pauza de vară! Tot ce trebuie să știi despre Marele Premiu al Olandei
Formula 1   |  16:10
Formula 1 revine după pauza de vară! Tot ce trebuie să știi despre Marele Premiu al Olandei
Julian Alvarez, într-un impas total: a refuzat Arsenal, iar Atletico nu-l lasă la Barcelona!
LaLiga   |  15:45
Julian Alvarez, într-un impas total: a refuzat Arsenal, iar Atletico nu-l lasă la Barcelona!
S-au stabilit grupele Cupei României! Universitatea Craiova - Dinamo și CFR - U Cluj, derby-urile fazei. Cu cine joacă Rapid...
Cupa României   |  14:48
S-au stabilit grupele Cupei României! Universitatea Craiova - Dinamo și CFR - U Cluj, derby-urile fazei. Cu cine joacă Rapid și FCSB
Fostul patron miliardar al unei câștigătoare a Ligii Campionilor a fost condamnat la închisoare pe viață
Diverse   |  14:31
Fostul patron miliardar al unei câștigătoare a Ligii Campionilor a fost condamnat la închisoare pe viață
Andrei Rațiu poate ajunge în Premier League: clubul care este gata să achite 25.000.000 de euro
Stranieri   |  13:35
Andrei Rațiu poate ajunge în Premier League: clubul care este gata să achite 25.000.000 de euro
Șumudică l-a sunat pe fotbalistul Rapidului să vină la CFR Cluj. Îl vrea și o rivală din SuperLiga
SuperLiga   |  12:59