Probleme pentru Daniel Pancu! CFR Cluj riscă depunctarea din cauza unui transfer făcut în vară

Daniel Pancu a semnat cu CFR Cluj în noiembrie 2025 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Probleme pentru Daniel Pancu! CFR Cluj riscă depunctarea din cauza unui transfer făcut în vară
Foto: sportpictures  |   Daniel Pancu a semnat cu CFR Cluj în noiembrie 2025

Mădălina Gavrilă   |   Publicat: 06.01.2026 00:00   |  Actualizat: 06.01.2026 11:49

CFR Cluj riscă să fie depunctată din cauza unui transfer oficializat în vară. Formația finanțată de Neluțu Varga nu a achitat suma totală pentru mijlocașul Tidiane Keita (29 de ani).

În ultima perioadă, CFR Cluj s-a confruntat cu probleme financiare grave și nu este prima dată când se află în pragul depunctării. Ardelenii l-au cumpărat în vară pe Tidiane Keita, de la Petrolul, pentru 400.000 de euro.

Jucătorul a semnat cu CFR în august, iar la semnătură clubul a plătit prima tranșă din valoarea transferului, urmând ca, până pe 31 octombrie, să achite restul banilor, 120.000 de euro, cel puțin teoretic.

Foto 3/3

CFR Cluj, datoare Petrolului

Doar că banii nu au mai venit, iar, conform contractului, clubul din Gruia este penalizat cu încă 1.000 de euro pe zi, până în momentul în care se face plata.

Astfel, s-a acumulat o penalitate de 65.000 de euro, potrivit Prosport, pe lângă suma de 120.000 de euro datorată oricum. Clubul deja a fost notificat în mai multe rânduri, dar banii nu au fost virați.

”Noi așteptăm banii, e simplu. Că le-am dat celor de la CFR Cluj cel mai bun jucător. Penalitățile curg, nu putem să le oprim”, a spus președintele Claudiu Tudor, pentru Gsp.

Foto 2/3

CFR încearcă să mai reducă din datorii prin vânzarea de jucători. Ardelenii i-au vândut deja pe Louis Munteanu, la DC United (MLS), și pe Lindon Emerllahu la Polissya Zhytomy (Ucraina). Pe lista de plecări se mai află și Marcus Coco, Mohamed Badamosi, Anton Kresic și Kurt Zouma.

CFR Cluj a scăpat de insolvență

Conducerea celor de la CFR Cluj a ajuns la un acord cu agentul Cătălin Sărmășan pentru eșalonarea datoriei pe care o are către acesta.

”Am rezolvat deja cu unul dintre cei doi care cereau intrarea în insolvenţă a CFR-ului. Să stea lumea liniştită, că o să rezolv şi cu Sărmăşan. E doar o chestiune de zile şi vor fi reglate din toate punctele de vedere, aşa cum am şi promis.

Zilele acestea vor fi zile importante pentru CFR şi se vor plăti datorii. Lucrurile vor fi rezolvate spre liniştea tuturor”, declara Neluţu Varga, potrivit Fanatik.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Șumudică, scuipat pe o trecere de pietoni în Cluj înaintea derby-ului: ”E dezgustător!”

Interes pentru un jucător important al Craiovei: 5.000.000 de euro, suma solicitată de olteni!

Gigi Becali a deturnat un fotbalist român din drumul spre Italia! L-a luat gratis la FCSB, deși trebuia să plătească 1.200.000 de euro

Derby-ul Clujului marchează revenirea fotbalului intern (P)

Adrian Mutu a numit echipa din Liga 1 care ar fi putut câștiga titlul ”dacă patronul era mai darnic”: ”Vreți să vă spun ceva?”

Susține că Gică Popescu ar putea ceda acțiunile Farului: ”Probabil asta se va întâmpla!”

Cele mai citite

Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”

Echipa Națională  |  06 Octombrie 2026, 20:14
1.
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 23:38
2.
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 14:47
3.
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”
Știri de ultimă oră din sport
Șoferul microbuzului lui Dinamo 2 a murit la două luni după accidentul din Câmpulung Muscel

Diverse   |  07 Octombrie 2026, 20:17
Șoferul microbuzului lui Dinamo 2 a murit la două luni după accidentul din Câmpulung Muscel
Interes pentru un jucător important al Craiovei: 5.000.000 de euro, suma solicitată de olteni!
Interes pentru un jucător important al Craiovei: 5.000.000 de euro, suma solicitată de olteni!
SuperLiga   |  07 Octombrie 2026, 19:28
Interes pentru un jucător important al Craiovei: 5.000.000 de euro, suma solicitată de olteni!
Dispută între Flick și de la Fuente pe tema Yamal! Selecționerul Spaniei și-a încălcat cuvântul

Internațional   |  07 Octombrie 2026, 18:42
Dispută între Flick și de la Fuente pe tema Yamal! Selecționerul Spaniei și-a încălcat cuvântul
Jorge Jesus a rupt tăcerea! Ce replică a dat după acuzațiile incendiare ale lui Cristiano Ronaldo

Internațional   |  07 Octombrie 2026, 17:59
Jorge Jesus a rupt tăcerea! Ce replică a dat după acuzațiile incendiare ale lui Cristiano Ronaldo
David Silva, revenire-șoc pe teren la 40 de ani! Cu ce echipă a ajuns să semneze

Internațional   |  07 Octombrie 2026, 17:24
David Silva, revenire-șoc pe teren la 40 de ani! Cu ce echipă a ajuns să semneze
Gigi Becali a deturnat un fotbalist român din drumul spre Italia! L-a luat gratis la FCSB, deși trebuia să plătească 1.200.000 de euro
exclusiv Gigi Becali a deturnat un fotbalist român din drumul spre Italia! L-a luat gratis la FCSB, deși trebuia să plătească 1.200.000 de euro
SuperLiga   |  07 Octombrie 2026, 16:45
Gigi Becali a deturnat un fotbalist român din drumul spre Italia! L-a luat gratis la FCSB, deși trebuia să plătească 1.200.000 de euro
AS.RO Tânărul milionar român care s-a plâns că a trăit în sărăcie, cu 3.000 de euro a plecat din ţară! Unde s-a dus: Viaţă de şef
Tânărul milionar român care s-a plâns că a trăit în sărăcie, cu 3.000 de euro a plecat din ţară! Unde s-a dus: Viaţă de şef
RTV WOW! Mirabela Grădinaru și-a făcut apariția după sărutul pasional cu Nicușor Dan. Prima Doamnă a atras toate privirile
WOW! Mirabela Grădinaru și-a făcut apariția după sărutul pasional cu Nicușor Dan. Prima Doamnă a atras toate privirile
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață

Special   |  05 Octombrie 2026, 11:09
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 octombrie. Cristela Georgescu, la sediul DIICOT: ”Suntem o familie obișnuită și am fost supuși unor intervenții brutale”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 octombrie. A patra desemnare de premier. Nicușor Dan consultă din nou partidele la Cotroceni

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

exclusiv Când ar fi fost, de fapt, Adi Mutu aproape de a prelua naționala României: ”Am avut șansa mea”
Echipa Națională   |  23:44
Când ar fi fost, de fapt, Adi Mutu aproape de a prelua naționala României: ”Am avut șansa mea”
Șumudică, scuipat pe o trecere de pietoni în Cluj înaintea derby-ului: ”E dezgustător!”
SuperLiga   |  23:00
Șumudică, scuipat pe o trecere de pietoni în Cluj înaintea derby-ului: ”E dezgustător!”
Giovanni Becali i-a spus lui Ianis Hagi unde să se transfere: ”Să mai lase din bani!”
Stranieri   |  22:09
Giovanni Becali i-a spus lui Ianis Hagi unde să se transfere: ”Să mai lase din bani!”
foto După umilința României, selecționerul a fost surprins la un pahar cu Nicu Gheară
Echipa Națională   |  21:36
După umilința României, selecționerul a fost surprins la un pahar cu Nicu Gheară
exclusiv Banciu s-a dezlănțuit la adresa componentului Generației de Aur: ”Pe cine interesează ce spune?! Nu se pricepe la nimic”
Echipa Națională   |  20:53
Banciu s-a dezlănțuit la adresa componentului Generației de Aur: ”Pe cine interesează ce spune?! Nu se pricepe la nimic”
Șoferul microbuzului lui Dinamo 2 a murit la două luni după accidentul din Câmpulung Muscel
Diverse   |  20:17
Șoferul microbuzului lui Dinamo 2 a murit la două luni după accidentul din Câmpulung Muscel
Interes pentru un jucător important al Craiovei: 5.000.000 de euro, suma solicitată de olteni!
SuperLiga   |  19:28
Interes pentru un jucător important al Craiovei: 5.000.000 de euro, suma solicitată de olteni!
Dispută între Flick și de la Fuente pe tema Yamal! Selecționerul Spaniei și-a încălcat cuvântul
Internațional   |  18:42