Rapid – FC Botoșani 2-2. Marko Dugandzic își continuă forma de vis din sezonul trecut. Dubla croatului salvează un punct pentru giuleșteni

Marko Dugandzic a reușit dubla cu Botoșani Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): Rapid – FC Botoșani 2-2. Marko Dugandzic își continuă forma de vis din sezonul trecut. Dubla croatului salvează un punct pentru giuleșteni
Foto: Sportpictures  |   Marko Dugandzic a reușit dubla cu Botoșani

Redactia   |   Publicat: 28.07.2023 23:14   |  Actualizat: 29.07.2023 00:18

Rapid a terminat la egalitate cu FC Botoșani, 2-2, într-un meci care a contat pentru runda a treia din Superliga. Marko Dugandzic a marcat cele două goluri ale echipei lui Cristiano Bergodi.

Golgheterul campionatului trecut, Dugandzic își continuă forma de vis pe care o traversează de când a ajuns în Giulești. Croatul a deschis scorul din penalty, iar gazdele au intrat la cabine cu avantaj.

Fără victorie în primele două runde, Botoșani a întors scorul spectaculos. Cu victoria oaspeților nu a fost însă de acord Marko Dugandzic, care a egalat într-un final electrizant.

Rapid ratează ocazia de a urca pe primul loc, iar calculele pentru titlu par mai complicate de cât și-ar fi imaginat cei mai pătimași dintre suporteri.

FINAL. Rapid - Botoșani 2-2
Min90:
Se anunță 7 minute de prelungire
Min82: GOOOL. Rapid egalează prin Dugandzic, care pune latul în fața porții
Min72:
Oaidă îl lansează pe Dugandzic, dar croatul nu reușește să controleze mingea în careu
Min60: GOOOL. Florescu aduce liniștea pe Giulești, cu un șut deviat
Min51: GOOOL. Botoșani egalează prin Pinson, care trimite în plasă după o contră fulger
Min46:
Începe repriza a doua

PAUZĂ: Rapid - FC Botoșani 1-0

INFO: Se arată doar două minute suplimentare
Min40: Dugandzic este aproape de dublă. Fază excelentă a atacantului, dar mingea nu prinde spațiul porții
Min26: Șeroni semnează prima mare ocazie a oaspeților
Min18: Replică excelentă a oaspeților, dar Pinson nu găsește șutul ideal
Min14: GOOOL. Rapid deschide scorul prin Dugandzic, care a transformat de la 11 metri
Min13: Funsho scoate lovitura de la 11 metri la o neatenție a oaspeților

Min11: Funsho este blocat în ultima clipă
Min9: Albu cere fault la un atac periculos, dar meciul e lăsat liber
Min1: Începe meciul

Foto 2/6

INFO: Spectacol în Giulești. Legiunea Chitila, una dintre brigăzi, sărbătorită printr-o scenografie 3D

Foto 4/6

Foto 3/6

ECHIPELE DE START:

RAPID: H. Moldovan - Onea, Săpunaru, I. Cristea, Braun - Oaidă, Al. Albu - Funsho, Cîrjan, Papeau - Dugandzic
REZERVE: Drăghia - Jr. Morais, P. Iacob, Al. Ioniță II, Borja Valle, V. Costache, Pănoiu, Kait, Emmers
ANTRENOR: Cristiano Bergodi

FC BOTOȘANI: Ducan - Kupa, Șeroni, Pius - Cărăușu, Essono, Dican, E. Florescu, Cioiu - M. Roman I, Pinson
REZERVE: Ureche - S. Camara, Golofca, Gligor, E. David, Dragu, Zabou, Creț, Drole
ANTRENOR: Marius Croitoru

Stadion: Superbet Arena - Giulești (Bucureşti)
Arbitri: Antonie Andrei (Bucureşti), Marinescu Vasile (Bucureşti), Constantinescu Andrei (Bucureşti) / Arbitru VAR: Colţescu Sebastian (Bucureşti), Arbitru AVAR: Trandafir Cristina Mariana (Bucureşti)

Rezultate și evoluțiile din etapa trecută din Superliga o fac pe Rapid favorită în partida cu FC Botoșani.

Giuleștenii au început sezonul cu un 0-0 pe teren propriu în fața lui Sepsi, dar s-au dezlănțuit în etapa a doua. 3-0 cu ”U” Cluj, în deplasare, după un joc consistent, care dă speranțe suporterilor că astăzi vor vedea o victorie a favoriților.

FC Botoșani este la polul opus. A început nu foarte bine campionatul și are doar un punct în două etape, și acela câștigat cu noroc, 1-1 acasă cu Petrolul. În prima etapă, moldovenii au fost înfrânți de FC Voluntari, cu scorul de 2-1.

Rapid – FC Botoșani, de la 21:30, LIVE TEXT pe iAMSport.ro. Bergodi: ”Mi-e foarte frică”

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, este însă precaut înaintea confruntării cu moldovenii, atenționându-și elevii că niciun adversar nu trebuie subestimat.

”Trebuie să fim foarte concentrați și atenți la acest joc. Sperăm și ne dorim cu toții să câștigăm aceste 3 puncte. Probleme de lot nu sunt, am toți fotbaliștii apți.

Când e ușor pe hârtie de câștigat, mi-e foarte frică, pentru că nu trebuie să subestimăm niciun adversar. Trebuie să jucăm cum trebuie, să avem o evoluție solidă, consistentă, așa cum s-a întâmplat în prima parte cu Sepsi și aproape tot jocul cu U Cluj.

Marius Croitoru e un antrenor bun, echipele lui joacă bine, au un fotbal combinativ”, a declarat Bergodi, înaintea partidei cu FC Botoșani.

Rapid – FC Botoșani, de la 21:30, LIVE TEXT pe iAMSport.ro. Echipe probabile

Rapid: Moldovan - Onea, Săpunaru, Cristea, Braun - Oaidă, Albu, Papeau - Funsho, Dugandzic, Cîrjan
Rezerve: Drăghia, Kait, Iacob, Al. Ioniță II, Valle, J. Morais, Pănoiu, Dr. Grigore, El Sawy
Antrenor: Cristiano Bergodi

Botoșani: Ducan - Patache, Mutombo, Pius, Creț - Zabou, Dican, Florescu - Cioiu, Roman II, Dragu
Rezerve: Began, Drole, Camara, Șeroni, David, Golofca, Olinga, Cărăușu, Pinson
Absenți: Mailat, Țigănașu, Petro, Sadiku, Chică-Roșă (accidentați)
Antrenor: Marius Croitoru

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”

Nicolae Stanciu a refuzat o ofertă de milioane de euro pentru a reveni în SuperLiga

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu după atacul lui MM Stoica

Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad

”Te-a lucrat Reghe?”. MM Stoica a dat răspunsul fără să stea pe gânduri

Cele mai citite

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 00:24
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 00:13
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
Ce l-a dezamăgit pe Florinel Coman, în ciuda victoriei cu Polonia: ”A căzut cerul pe mine”

Echipa Națională   |  14 Noiembrie 2026, 23:53
Ce l-a dezamăgit pe Florinel Coman, în ciuda victoriei cu Polonia: ”A căzut cerul pe mine”
România - Polonia 2-1! Tricolorii și-au luat revanșa după umilința de la Varșovia! Prima victorie a lui Gică Hagi într-un meci oficial

Echipa Națională   |  14 Noiembrie 2026, 23:42
România - Polonia 2-1! Tricolorii și-au luat revanșa după umilința de la Varșovia! Prima victorie a lui Gică Hagi într-un meci oficial
Viktor Gyokeres a stabilit un record istoric în celălalt meci din grupa României

Internațional   |  14 Noiembrie 2026, 23:34
Viktor Gyokeres a stabilit un record istoric în celălalt meci din grupa României
Jurnaliștii polonezi nu i-au iertat pe propriii jucători după prima repriză de pe Arena Națională

Echipa Națională   |  14 Noiembrie 2026, 22:59
Jurnaliștii polonezi nu i-au iertat pe propriii jucători după prima repriză de pe Arena Națională
AS.RO David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”
Echipa Națională   |  10:57
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”
Fiica lui Ilie Bolojan s-a căsătorit. Cine este Daniel Bota, fostul fotbalist care a devenit ginerele fostului premier
Diverse   |  10:44
Fiica lui Ilie Bolojan s-a căsătorit. Cine este Daniel Bota, fostul fotbalist care a devenit ginerele fostului premier
exclusiv Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”
SuperLiga   |  10:04
Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”
Formula 1   |  09:27
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”
Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”
Echipa Națională   |  08:57
Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”
Mihai Stoica și Basarab Panduru, impresionați de un tricolor după victoria cu Polonia: ”A fost cel mai bun!”
Echipa Națională   |  08:35
Mihai Stoica și Basarab Panduru, impresionați de un tricolor după victoria cu Polonia: ”A fost cel mai bun!”
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”
Echipa Națională   |  00:24
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga...
Internațional   |  00:13