exclusiv Reacție neașteptată a lui Dioszegi, după ce s-a aflat că un fost jucător de la Sepsi este implicat într-un dosar de vătămare corporală, din perioada în care juca la Sfântu Gheorghe

Răzvan Began, fostul jucător al lui Sepsi (foto mijloc dreapta, cu trofeul în mâini), are deschis un dosar penal pentru vătămare corporală. Galerie foto (1 fotografii): Reacție neașteptată a lui Dioszegi, după ce s-a aflat că un fost jucător de la Sepsi este implicat într-un dosar de vătămare corporală, din perioada în care juca la Sfântu Gheorghe
Foto: sportpictures.eu  |   Răzvan Began, fostul jucător al lui Sepsi (foto mijloc dreapta, cu trofeul în mâini), are deschis un dosar penal pentru vătămare corporală.

Denis Chilom   |   Publicat: 09.01.2024 13:30   |  Actualizat: 09.01.2024 18:00

Laszlo Dioszegi (52 de ani), conducătorul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, a oferit o reacție, pentru iAMsport.ro, despre cazul fostului său jucător, Răzvan Began (27 de ani), care are deschis un dosar penal din vremea când evolua pentru covăsneni.

Lui Răzvan Began i s-a deschis un dosar penal la Judecătoria Sectorului 3, pe 29 mai, la o zi după ce a jucat pentru Sepsi în ultimul meci al sezonului, fiind acuzat de vătămare corporală din culpă.

Laszlo Dioszegi: ”La noi sigur nu au fost probleme”

În acest sens, patronul covăsnenilor a fost contactat, de către reporterii iAMsport.ro, în vederea obținerii unui punct de vedere pe marginea acestui subiect.

Laszlo Dioszegi a avut, însă, o reacție total neașteptată. Deși Began era legitimat la echipa sa în acea vreme, omul de afaceri susține că nimeni din club nu are informații cu privire la problemele sale legale.

”Noi n-avem de unde să știm. Eu habar n-am de asta. La noi sigur nu au fost probleme. Nu știu, poate în familie, acasă, nu știu. Noi nu știm absolut nimic despre acest caz”, a declarat Laszlo Dioszegi, pentru iAMsport.ro.

Began, dosar penal pentru vătămare corporală

Dosarul lui Răzvan Began a fost înregistrat în luna mai 2023 la Judecătoria Sectorului 3. Goalkeeper-ul juca la acel moment pentru Sepsi OSK.

Cel mai recent termen a avut loc pe 15 decembrie 2023, iar următorul termen va fi în data de 19 ianuarie.

Reporterii iAMsport.ro au cerut o părere despre acest caz de la specialiști și au vrut să afle și care sunt pașii următori în ceea ce privește cazul fotbalistului de la Dinamo.

”Termenii administrativi înseamnă atunci când comunici o întâmpinare, un înscris între părți, nu e termen de judecată. Ține de bucătăria internă a instanței.

(n.r. întrebare despre cursul logic al evenimentelor) Să se urmărească dosarul de către grefier până se fixează primul termen. Fiecare judecător își gestionează procesul, procedura, cursul dosarului. Fiecare dispune de actele dosarului, de solicitări, de obiect”, au spus surse judiciare pentru iAMsport.ro.

Vătămarea corporală, fapta prevăzută în art. 194, reprezintă:

  • o infirmitate
  • leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale
  • un prejudiciu estetic grav şi permanent
  • avortul
  • punerea în primejdie a vieţii persoanei se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani
  • Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre consecinţele prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Pancu a anunțat despărțirea de o vedetă de la Rapid: ”Sunt cam mulți care vor pleca, el e unul dintre ei!”

Fratele Danei Budeanu a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”

Schimbare majoră la UTA Arad! Alexandru Meszar se retrage, iar un grup de investitori preia clubul

Noul antrenor de la FCSB a numit echipa favorită la câștigarea SuperLigii: ”Cea mai puternică!”

Daniel Pancu a pus ochii pe fotbalistul de 1.000.000 de euro care s-a aflat pe lista lui Becali: ”Cel mai bun!”

Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea

Cele mai citite

Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
1.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
2.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”

Diverse  |  12 Noiembrie 2026, 12:05
3.
Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”
Știri de ultimă oră din sport
Schimbare majoră la UTA Arad! Alexandru Meszar se retrage, iar un grup de investitori preia clubul
Schimbare majoră la UTA Arad! Alexandru Meszar se retrage, iar un grup de investitori preia clubul
SuperLiga   |  13 Noiembrie 2026, 08:31
Schimbare majoră la UTA Arad! Alexandru Meszar se retrage, iar un grup de investitori preia clubul
Italia a dat lovitura în fața Franței, cu Istvan Kovacs la centru! Două penalty-uri dictate de arbitrul român. Anglia s-a calificat în sferturi. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor

Internațional   |  12 Noiembrie 2026, 23:58
Italia a dat lovitura în fața Franței, cu Istvan Kovacs la centru! Două penalty-uri dictate de arbitrul român. Anglia s-a calificat în sferturi. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
Daniel Pancu a pus ochii pe fotbalistul de 1.000.000 de euro care s-a aflat pe lista lui Becali: ”Cel mai bun!”
Daniel Pancu a pus ochii pe fotbalistul de 1.000.000 de euro care s-a aflat pe lista lui Becali: ”Cel mai bun!”
SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 22:48
Daniel Pancu a pus ochii pe fotbalistul de 1.000.000 de euro care s-a aflat pe lista lui Becali: ”Cel mai bun!”
Unde se va juca finala Cupei Mondiale din 2030. Trei stadioane sunt în cursă

Internațional   |  12 Noiembrie 2026, 21:55
Unde se va juca finala Cupei Mondiale din 2030. Trei stadioane sunt în cursă
După plecarea de la FCSB, Chiricheș a primit oferta și a semnat

Fotbal   |  12 Noiembrie 2026, 21:04
După plecarea de la FCSB, Chiricheș a primit oferta și a semnat
Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea
exclusiv Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea
SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 20:34
Alertă în SuperLiga! CFR Cluj și Petrolul nu sunt singurele în pericol: alte două echipe riscă depunctarea
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Discuțiile despre Ianis Hagi la Olympique Marseille s-au complicat
Stranieri   |  11:23
Discuțiile despre Ianis Hagi la Olympique Marseille s-au complicat
exclusiv E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
Echipa Națională   |  10:29
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
Pancu a anunțat despărțirea de o vedetă de la Rapid: ”Sunt cam mulți care vor pleca, el e unul dintre ei!”
SuperLiga   |  10:13
Pancu a anunțat despărțirea de o vedetă de la Rapid: ”Sunt cam mulți care vor pleca, el e unul dintre ei!”
Zidane, după prima sa înfrângere la naționala Franței: ”Nu trebuie schimbat nimic”
Internațional   |  09:40
Zidane, după prima sa înfrângere la naționala Franței: ”Nu trebuie schimbat nimic”
exclusiv Fratele Danei Budeanu a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”
SuperLiga   |  09:04
Fratele Danei Budeanu a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”
A plecat. Decizie rapidă luată de Gigi Becali după ce Mihai Stoica și-a dat demisia de la FCSB
Diverse   |  08:52
A plecat. Decizie rapidă luată de Gigi Becali după ce Mihai Stoica și-a dat demisia de la FCSB
Schimbare majoră la UTA Arad! Alexandru Meszar se retrage, iar un grup de investitori preia clubul
SuperLiga   |  08:31
Schimbare majoră la UTA Arad! Alexandru Meszar se retrage, iar un grup de investitori preia clubul
Italia a dat lovitura în fața Franței, cu Istvan Kovacs la centru! Două penalty-uri dictate de arbitrul român. Anglia s-a...
Internațional   |  23:58