exclusiv Salariul infim pe care îl încasa la Dinamo fostul președinte al clubului: ”Nici măcar atât”

Alexandru David a lucrat cu Mircea Rednic la Dinamo Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Salariul infim pe care îl încasa la Dinamo fostul președinte al clubului: ”Nici măcar atât”
Foto: Sport Pictures  |   Alexandru David a lucrat cu Mircea Rednic la Dinamo

Cristian Stan   |   Publicat: 08.10.2025 15:03   |  Actualizat: 08.10.2025 17:40

În cadrul emisiunii iAMsport LIVE, Alexandru David, fostul președinte de la Dinamo, a dezvăluit salariul pe care l-a încasat în perioada în care activa la clubul din Ștefan cel Mare.

Alexandru David a ocupat rolul de președinte al Consiliului de Administrație al lui Dinamo, în vremea în care Ionuț Negoiță era patron. În cei trei ani (2016–2019) în care a activat în ”Groapă”, David se poate lăuda că, sub conducerea sa, formația din Capitală a revenit în preliminariile unei competiții europene și a câștigat Cupa Ligii.

Foto 5/5

Totuși, mandatul său nu a fost lipsit de momente dificile, fiind marcat și de câteva recorduri negative, cum ar fi cele două apariții consecutive ale ”câinilor” în play-out.

Ce remunerație a avut Alexandru David

În perioada în care a fost responsabil de luarea deciziilor importante la una dintre cele mai galonate echipe ale României, David susține că încasa ”maximum 2.000 de euro” lunar.

Alexandru David: Rugați oamenii să spună cât luam eu salariu la Dinamo.

Costin Ștucan: 1.000 de euro.

Alexandru David: Nici chiar așa.

Radu Secoșan: 3.000 de euro.

Alexandru David: N-am luat nici măcar 3.000! ”(n.r. Citește comentariul unui cititor) ”Maximum 2.000”. Bravo!

Costin Ștucan: Dar i-ai primit?

Alexandru David: Da, mă, cum?! E cineva care n-a primit din jucătorii lui Dinamo?

Foto 1/5

Alexandru David, fan al Stelei în copilărie

David a lucrat pentru Dinamo, deși în copilărie a fost fanul marii rivale, Steaua.

"Am fost la un meci, nu mai știu care, copil sărac, stăteam în Colentina. La întoarcere am pierdut ultimul metrou, am venit din Ghencea până acasă pe jos, am ajuns la 4 jumătate dimineață.

Erau mereu la pod în Colentina suporteri dinamoviști și voiau să te bată, te așteptau. Bine, eu știam, nu umblam însemnat. Vestea bună e că la 4 dimineața nu era nimeni, dormeau. Da, mi-a plăcut Marius Lăcătuș, nu mă ascund", a spus Alexandru David.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Decizie de ultimă oră în cazul Reghecampf! Ce se întâmplă înainte de FCSB - Oțelul

FCSB - Oțelul Galați, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Primul meci pentru Reghecampf după revenirea pe banca roș-albaștrilor!

Un oficial FCSB a fost scos de pe lista LPF și a început scandalul

A ratat transferul la FCSB și acum vrea un salariu care dă calculele peste cap

Protocolul de la Sepsi - Dinamo. Ce a găsit Andrei Nicolescu pe masă. A ieșit cu scandal. Prunea: ”Am primit niște poze”

Mihai Stoica a arătat mesajele primite de la Marius Baciu: ”Mă surprinde”

Cele mai citite

Protocolul de la Sepsi - Dinamo. Ce a găsit Andrei Nicolescu pe masă. A ieșit cu scandal. Prunea: ”Am primit niște poze”
Protocolul de la Sepsi - Dinamo. Ce a găsit Andrei Nicolescu pe masă. A ieșit cu scandal. Prunea: ”Am primit niște poze”
SuperLiga  |  10 Octombrie 2026, 11:08
1.
Protocolul de la Sepsi - Dinamo. Ce a găsit Andrei Nicolescu pe masă. A ieșit cu scandal. Prunea: ”Am primit niște poze”
După umilința României, selecționerul a fost surprins la un pahar cu Nicu Gheară

Echipa Națională  |  07 Octombrie 2026, 21:36
2.
După umilința României, selecționerul a fost surprins la un pahar cu Nicu Gheară
Încă două cluburi în SuperLiga cu grave probleme financiare: ”Trebuie să ne căutăm de lucru”

SuperLiga  |  09 Octombrie 2026, 13:38
3.
Încă două cluburi în SuperLiga cu grave probleme financiare: ”Trebuie să ne căutăm de lucru”
Știri de ultimă oră din sport
FCSB - Oțelul Galați, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Primul meci pentru Reghecampf după revenirea pe banca roș-albaștrilor!
live score FCSB - Oțelul Galați, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Primul meci pentru Reghecampf după revenirea pe banca roș-albaștrilor!
SuperLiga   |  10 Octombrie 2026, 15:57
FCSB - Oțelul Galați, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Primul meci pentru Reghecampf după revenirea pe banca roș-albaștrilor!
Max Verstappen câștigă Sprintul de la Singapore. Russell, abandon în primul tur, dezastru pentru McLaren

Formula 1   |  10 Octombrie 2026, 15:00
Max Verstappen câștigă Sprintul de la Singapore. Russell, abandon în primul tur, dezastru pentru McLaren
Kimi Antonelli, nemulțumit de noul Mercedes W17: ”Mașina este imprevizibilă și foarte greu de pilotat”

Formula 1   |  10 Octombrie 2026, 14:21
Kimi Antonelli, nemulțumit de noul Mercedes W17: ”Mașina este imprevizibilă și foarte greu de pilotat”
Un oficial FCSB a fost scos de pe lista LPF și a început scandalul
Un oficial FCSB a fost scos de pe lista LPF și a început scandalul
SuperLiga   |  10 Octombrie 2026, 13:43
Un oficial FCSB a fost scos de pe lista LPF și a început scandalul
FIA recunoaște erorile din calificările Sprint din Singapore

Formula 1   |  10 Octombrie 2026, 13:00
FIA recunoaște erorile din calificările Sprint din Singapore
A ratat transferul la FCSB și acum vrea un salariu care dă calculele peste cap
A ratat transferul la FCSB și acum vrea un salariu care dă calculele peste cap
SuperLiga   |  10 Octombrie 2026, 12:03
A ratat transferul la FCSB și acum vrea un salariu care dă calculele peste cap
AS.RO Ce studii are românul care a ajuns de la muncitor necalificat pe şantier la o avere de zeci de milioane de euro
Ce studii are românul care a ajuns de la muncitor necalificat pe şantier la o avere de zeci de milioane de euro
RTV Ora de iarnă NU se mai schimbă în 2026. Gata, s-a decis, o singură oră tot anul!
Ora de iarnă NU se mai schimbă în 2026. Gata, s-a decis, o singură oră tot anul!
”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
exclusiv ”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
Special   |  09 Octombrie 2026, 10:19
”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 octombrie. Luca Niculescu, prima rundă de negocieri cu partidele. PSD cere PNL și UDMR în Guvern

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

FC Botoșani - UTA Arad, decis încă din prima repriză
SuperLiga   |  19:29
FC Botoșani - UTA Arad, decis încă din prima repriză
live score Inter - Parma 3-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Echipa lui Cristi Chivu face spectacol!
Serie A   |  18:52
Inter - Parma 3-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Echipa lui Cristi Chivu face spectacol!
Radu Drăgușin, integralist în eșecul Fiorentinei cu Genoa lui Șucu! ”Grifonii” au spart gheața în campionat
Serie A   |  18:25
Radu Drăgușin, integralist în eșecul Fiorentinei cu Genoa lui Șucu! ”Grifonii” au spart gheața în campionat
De neoprit! Verstappen rămâne primul și în calificările pentru Singapore Grand Prix
Formula 1   |  17:51
De neoprit! Verstappen rămâne primul și în calificările pentru Singapore Grand Prix
Protest fără precedent la echipa lui Andrei Rațiu! Meciul cu Bilbao, suspendat definitiv după scene incredibile
LaLiga   |  17:36
Protest fără precedent la echipa lui Andrei Rațiu! Meciul cu Bilbao, suspendat definitiv după scene incredibile
Decizie de ultimă oră în cazul Reghecampf! Ce se întâmplă înainte de FCSB - Oțelul
SuperLiga   |  17:04
Decizie de ultimă oră în cazul Reghecampf! Ce se întâmplă înainte de FCSB - Oțelul
Ionuț Chirilă cere naționala U21 și pune presiune pe FRF: ”Ce ar trebui să mai fac? Să câștig ceva pe Marte?”
U21   |  16:37
Ionuț Chirilă cere naționala U21 și pune presiune pe FRF: ”Ce ar trebui să mai fac? Să câștig ceva pe Marte?”
live score FCSB - Oțelul Galați, de la 21:30, pe iAMsport.ro. Primul meci pentru Reghecampf după revenirea pe banca roș-albaștrilor!
SuperLiga   |  15:57