video Selecționerul Mircea Lucescu este prezent la Petrolul - Dinamo. Mihai Stoichiță i-a fost șofer

Robert Vîrdol , Radu Orbean | Publicat: 15.09.2025 21:04 | Actualizat: 15.09.2025 21:46
Selecționerul naționalei României, Mircea Lucescu (80 de ani), și-a făcut apariția, luni seară, la partida dintre Petrolul Ploiești și Dinamo București, din etapa a 9-a din Superligă.
Mircea Lucescu a ales să-și petreacă seara de luni tot alături de fotbaliști, pe ”Ilie Oană”, la partida dintre Petrolul Ploiești și Dinamo București.
Mircea Lucescu, pe ”Ilie Oană”
Selecționerul a fost adus la stadion la bordul unei mașini de lux condusă de directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță. Apoi, a intrat în stadion de unde a fost preluat de către fostul jucător al Stelei și Petrolului, Vivi Răchită.
Chiar dacă s-a vorbit despre posibila plecare de la cârma naționalei în această lună, după egalul dezamăgitor din Cipru, scor 2-2, Il Luce a discutat cu șefii Federației și s-a luat decizia de a continua colaborarea, cel puțin pentru moment.
Cel mai probabil, Mircea Lucescu a venit pe ”Ilie Oană” pentru a-l vedea la lucru pe fundașul stânga Raul Opruț, pe care ar dori să-l convoace pentru ”dubla” din luna octombrie, cu Moldova (amical) și Austria (calificări Cupa Mondială).
Petrolul - Dinamo, echipele de start
Petrolul: Krell – Ricardinho, Papp, Roche, Sălceanu – Jyry, Mateiu, Dongmo – Tolea, Chică Roșă, Grozav
- Rezerve: Bălbărău, Marian, Pirce, Guilherme Soares, Doukansky, D. Radu, Ludewig, Botoțag, Hanca, D. Paraschiv, Ferreira, Doumtsios
- Antrenor: Liviu Ciobotariu
Dinamo: Roșca - Ikoko, Boateng, Stoinov, Opruț - Milanov, Gnahore, Cîrjan - Armstrong, Karamoko, Musi
- Rezerve: Licaciu - Licsandru, Tabuncic, Perica, Bordușanu, Kyriakou, Caragea, Toader, Sivis, Soro, Bărbulescu, Pop
- Antrenor: Zeljko Kopic
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite

















