Semnal de unitate dat de Daniel Niculae! Ce imagine a postat președintele Rapidului. FOTO

Daniel Niculae și Dan Șucu, oficiali ai clubului din Giulești Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Semnal de unitate dat de Daniel Niculae! Ce imagine a postat președintele Rapidului. FOTO
Foto: Profimedia  |   Daniel Niculae și Dan Șucu, oficiali ai clubului din Giulești

Mario Soare   |   Publicat: 09.08.2023 16:53   |  Actualizat: 09.08.2023 18:13

Daniel Niculae a postat o fotografie pe rețelele de socializare care atrage atenția asupra unității existente în interiorul clubului din Giulești.

În poza afișată pe contul său oficial, se poate observa cum finanțatorii Rapidului, Dan Șucu și Victor Angelescu, dar și Cristiano Bergodi și președintele clubului stau așezați la aceeași masă.

Reuniunea reprezentanților de la Rapid

Poza și mesajul transmise de președintele de la Rapid vin după ce au existat zvonuri conform cărora Cristiano Bergodi ar putea fi demis, din cauza eșecului suferit pe terenul celor de la Voluntari.

În aceste condiții, speculațiile apărute referitoare la posibilitatea ca tehnicianul italian să nu mai continue pe banca ”alb-vișiniilor”, ar putea fi contrazise de întâlnirea oficialilor clubului din Giulești.Cristiano Bergodi, Daniel Niculae, Dan Șucu și Victor Angelescu, la un restaurant din Capitală

5 puncte din 12 posibile
a adunat Rapid, în primele 4 etape ale Superligii

Cristiano Bergodi, în pericol după eșecul de la Voluntari

Ulterior partidei de pe stadionul ”Anghel Iordănescu”, antrenorul de la Rapid, Cristiano Bergodi a transmis că vina este în totalitate a sa și a specificat care sunt motivele înfrângerii echipei sale.

”Am făcut un meci slab din punct de vedere tehnic. Am greșit la multe pase. Am ajuns în careu, dar nu a fost un meci reușit să înscriem. Eu sunt primul vinovat pentru această situație. Nu vorbesc despre jucători. Totdeauna putem face mai bine. Trebuie să dăm șanse și altor jucători.

Am reglat situația în a doua repriză, dar s-au apărat bine și a fost greu să îi desfacem. Eu sunt vinovat, eu sunt antrenorul. Cu băieții am vorbit deja, trebuie să îmbunătățim anumite lucruri, dar nu vreau să vorbesc în fața presei, pentru că nu e corect ca antrenorul să dea vina pe jucători.

Nu am intrat conectați la meci. Luăm un gol așa în primul minut. Ne-am făcut rău singuri. Trebuie să reglăm anumite lucruri, dar nu pot spune mai mult.

Ține de antrenor să îmbunătățească jocul. Nu vorbesc despre cine a jucat în prima repriză, am făcut un joc slab din punct de vedere tehnic, am greșit multe pase și nu am reușit să îi desfacem. A fost un duș rece. Repet, e vina mea”, a declarat antrenorul giuleștenilor, imediat după duelul cu FC Voluntari.

Italianul, conștient de locul unde se află și experiența sa adusă în discuție

De asemenea, Cristiano Bergodi i-a luat partea lui Horațiu Moldovan și a vorbit despre ce urmează pentru gruparea pe care o pregătește.

”Horațiu e un jucător bun și un portar care se antrenează bine. E o greșeală, nu se poate spune că e în pericol. Portarul trebuie să aibă siguranță și liniște.

M-am gândit după meciul cu Botoșani să schimb ceva, dar poate eu nu am fost inspirat. Nu mă pune pe gânduri, dar nu am intrat cu această ambiție în meciul de azi.

Dacă am fi câștigat, eram pe locul doi. Din păcate, nu am reușit. Ce putem face? Știu ce să fac, sunt antrenor de 23 de ani, e un început sub așteptări.

Nu pot să spun dacă un jucător poate juca. Sunt jucători care abia au venit la Rapid, ne antrenăm pentru meciul cu Petrolul.

Jucătorii trebuie să înțeleagă că trebuie să dea mai mult. Când facem lucruri bune suntem aplaudați, dar apoi mergem sub peluză și primim și huiduieli. Știu că la Rapid nu e răbdare, dar eu încerc să îmi fac treaba, să facem lucruri bune. Cred că nu e presiune acum”, a completat italianul.

Următoarea partidă în care va fi implicată gruparea din Giulești va fi împotriva celor de la Petrolul Ploiești, pe teren propriu. Meciul este programat să se joace duminică, 13 august, de la ora 21:30.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”

Vești din Ștefan cel Mare pentru dinamoviști. Ce se întâmplă cu noua arenă

Fostul căpitan de la FCSB îi recomandă lui Stanciu să refuze oferta lui Gigi Becali: ”La U Cluj se poate simți cu adevărat fotbalist”

Arena de 54 de milioane de euro prinde contur: începe demolarea vechiului stadion. Clubul din SuperLiga care va beneficia

Rusescu avertizează un fotbalist de la FCSB: ”Dacă vine Nsimba, pentru el se pune lacătul”. Pe cine sfătuiește să plece din România

Bosniacii au rămas muți de uimire când au văzut lotul ales de Gică Hagi pentru meciul cu ei

Cele mai citite

Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”

SuperLiga  |  26 Septembrie 2026, 10:59
1.
Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”

Ion Țiriac  |  27 Septembrie 2026, 15:02
2.
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”

Special  |  27 Septembrie 2026, 21:15
3.

Știri de ultimă oră din sport
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
SuperLiga   |  28 Septembrie 2026, 23:25
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu

Serie A   |  28 Septembrie 2026, 22:56
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Echipa Națională   |  28 Septembrie 2026, 21:58
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Roberto Mancini, reacție tranșantă după verdictul în cazul Manchester City: ”Nu este problema mea”

Premier League   |  28 Septembrie 2026, 21:29
Roberto Mancini, reacție tranșantă după verdictul în cazul Manchester City: ”Nu este problema mea”
România - Bosnia 2-4. Un nou rezultat dureros pentru tricolori!

Echipa Națională   |  28 Septembrie 2026, 21:00
România - Bosnia 2-4. Un nou rezultat dureros pentru tricolori!
Antrenorul din SuperLiga nu s-a ferit de cuvinte după eșecul naționalei: ”Am fost naivi”

Echipa Națională   |  28 Septembrie 2026, 19:53
Antrenorul din SuperLiga nu s-a ferit de cuvinte după eșecul naționalei: ”Am fost naivi”
AS.RO Pleca de acasă noaptea! Ilie Năstase a reacţionat după ce fosta lui soţie a ieşit la atac contra actualei, Ioana!
Pleca de acasă noaptea! Ilie Năstase a reacţionat după ce fosta lui soţie a ieşit la atac contra actualei, Ioana!
RTV Unde s-a angajat Marian Godină după ce și-a dat demisia din Poliție: Din 16 septembrie am contract de muncă
Unde s-a angajat Marian Godină după ce și-a dat demisia din Poliție: Din 16 septembrie am contract de muncă
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
exclusiv Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
Special   |  27 Septembrie 2026, 21:15
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 28 septembrie. Ambasadorul SUA la București, după dezvăluirile despre Guvernul Bolojan: ”Democrația poate fi complicată”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 septembrie. Cum arată Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Lista miniștrilor PNL-USR-UDMR merge sâmbătă în Parlament

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 24 septembrie. DIICOT a pus sechestru pe vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Cornel Dinu a izbucnit: ”Un servilism groaznic! Avem o federație corporatistă de oameni veniți să câștige un ban nemeritat...
Echipa Națională   |  00:31
Cornel Dinu a izbucnit: ”Un servilism groaznic! Avem o federație corporatistă de oameni veniți să câștige un ban nemeritat din fotbal”
Hagi a numit ”principalul vinovat” după eșecul usturător cu Bosnia: ”Trebuie schimbate multe”
Echipa Națională   |  00:13
Hagi a numit ”principalul vinovat” după eșecul usturător cu Bosnia: ”Trebuie schimbate multe”
Marcatorii României, verdict categoric după înfrângerea cu Bosnia: ”Prea multe nu sunt de spus” / ”Am jucat toți prost”
Echipa Națională   |  00:02
Marcatorii României, verdict categoric după înfrângerea cu Bosnia: ”Prea multe nu sunt de spus” / ”Am jucat toți prost”
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
SuperLiga   |  23:25
Singura condiție pe care a pus-o Ianis Zicu ca să vină la FCSB: ”M-a sunat domnul Becali de mai multe ori”
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu
Serie A   |  22:56
Antrenorul aflat pe lista FCSB semnează în Serie A și va debuta cu Interul lui Chivu
foto Cum au fost surprinși Drăgușin, Rațiu, Man și Ianis Hagi după ce au fost scoși din lot la România - Bosnia
Echipa Națională   |  22:27
Cum au fost surprinși Drăgușin, Rațiu, Man și Ianis Hagi după ce au fost scoși din lot la România - Bosnia
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Echipa Națională   |  21:58
Gică Hagi a rupt tăcerea: ”V-am zis”
Roberto Mancini, reacție tranșantă după verdictul în cazul Manchester City: ”Nu este problema mea”
Premier League   |  21:29