Soluții pentru Șumudică! CFR Cluj a făcut 10 transferuri în ultima zi de mercato
Galerie foto (1 fotografii): Soluții pentru Șumudică! CFR Cluj a făcut 10 transferuri în ultima zi de mercato
Alina Popa | Publicat: 08.09.2026 11:42 | Actualizat: 08.09.2026 11:43
CFR Cluj a profitat din plin de ultima zi a perioadei de mercato. După ce FIFA a ridicat interdicția la transferuri, clubul din Gruia a legitimat nu mai puțin de 10 jucători în doar 24 de ore.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
CFR Cluj primise interdicția din partea FIFA din cauza datoriilor, iar sancțiunea a fost ridicată luni, 7 septembrie, chiar în ultima zi de mercato din România. Ardelenii au primit astfel dreptul de a înregistra jucătorii cu care aveau deja acorduri.
CFR, activă în ultima zi de mercato
Clubul nu a pierdut timpul și a început imediat procedurile pentru legitimarea noilor fotbaliști. În total, CFR Cluj a reușit să înregistreze 10 jucători înainte de închiderea ferestrei de transferuri, într-o încercare de a-și completa lotul pentru noul sezon.
Printre fotbaliștii ajunși la CFR Cluj se află Arpad Tordai, Billel Omrani, Adi Nalic, Iva Gelashvili, Sergiu Buș, Leo Saca, Ervin Omic, Jelani Dumas, Cristian Perea și Cristian Ignat.
Cea mai spectaculoasă mutare a fost cea a lui Cristian Perea. Mijlocașul de 21 de ani a fost format timp de nouă ani în academia lui Real Madrid și este campion european cu naționala Spaniei U19.
Marian Copilu a intermediat transferul lui Perea
Perea a semnat cu CFR Cluj la ora 23:57, cu doar trei minute înainte de închiderea ferestrei de transferuri, potrivit Fanatik. Mutarea a fost intermediată de Marian Copilu, fost oficial al formației din Gruia.
Fotbalistul a semnat definitiv cu CFR Cluj, însă Real Madrid va păstra 50% din drepturile sale. Ardelenii vor deține cealaltă jumătate, iar cele două cluburi vor împărți în mod egal suma unui eventual transfer.
Astfel, CFR Cluj a încheiat o zi extrem de aglomerată pe piața transferurilor, după ce a avut undă verde pentru legitimarea jucătorilor.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






