Sorin Cârțu propune la națională doi jucători ai Universității Craiova: ”Ieșim și noi cu presiune, cum face Gică Hagi pentru Ianis”

Foto 1/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Sorin Cârțu propune la națională doi jucători ai Universității Craiova: ”Ieșim și noi cu presiune, cum face Gică Hagi pentru Ianis”

Daniela Nicolescu   |   Publicat: 31.03.2024 13:37   |  Actualizat: 31.03.2024 13:37

Sorin Cârțu (68 de ani) consideră că Alex Mitriță (29 de ani) și Ștefan Baiaram (21 de ani) ar merita să fie în lotul lui Edi Iordănescu (45 de ani), la echipa națională.

Alexandru Mitriță este unul dintre cei mai în formă jucători ai Universității Craiova. Extrema oltenilor a marcat 13 goluri și a reușit 11 lase decisive de când a revenit în Bănie, însă în ciuda prestațiilor bune, jucătorul nu face parte, momentan, din planurile lui Edi Iordănescu.

”Ieșim și noi cu presiune, cum face Gică Hagi pentru Ianis”

Sorin Cârțu consideră însă că și Mitriță, dar și Ștefan Baiaram ar merita să îmbrace tricoul echipei naționale, iar în acest caz, fostul oficial le-a propus conducătorilor din Bănie să adopte o tactică care a funcționat în cazul unui alt jucător al “tricolorilor”.

”Pasa lui Mitriță e de campion. Numai un jucător de geniu poate reuși o pasă atât de imprevizibilă. Printr-o astfel de aglomerare, să găsești tunelul ăsta și să dai o pasă printre picioarele lui Iacob. A fost pasă cu tot cu preluare. Merită la națională! Cum face Gică Hagi pentru Ianis, ieșim și noi să facem presiune.

De ce să nu îl chemi și pe Baiaram? Să știi că ce a arătat acest copil în ultima vreme e special. A marcat 6 goluri după accidentare. A ieșit în evidență în multe momente. Și la penalty-ul scos de Ivan a avut o incursiune bună”, la PrimaSport.

Foto 2/2

”Vreau la Euro! Pentru asta muncesc”

La final, Alexandru Mitriță s-a declarat mulțumit de victoria obținută de Universitatea Craiova, chiar dacă la începutul meciului prestația echipei a fost una modestă. Extrema a dezvăluit că a purtat o discuție cu Edi Iordănescu și că selecționerul i-a transmis să continue pe același drum.

”Suntem foarte fericiți pentru victorie, chiar dacă primele 35-40 de minute am suferit. După acel cartonaș roșu ne-am trezit. Asta e calitatea mea, am văzut acel spațiu, l-am văzut pe Baiaram că pleacă și era singura opțiune.

Le-am spus că dacă pierdem în seara asta o să-i omor. Așa am simțit să-i încurajez, eram sigur că o să câștigăm după acel moment. De asta aveam nevoie, să fim mai răi. S-a văzut că ne-am bătut până la capăt. Acesta a fost gândul meu de când am venit, dar nu vreau să mă gândesc la titlu. Vom merge la București să luăm cele 3 puncte (n.r. cu FCSB)”, a declarat Alex Mitriță, la finalul partidei.

A fost o discuție privată cu dânsul (n.r.- cu Edi Iordănescu), mi-a zis să continui pe aceeași linie. Răspunsul meu e întotdeauna pe teren.

S-a văzut și în seara acesta că sunt într-o formă foarte bună. Vreau la EURO, pentru asta muncesc în fiecare zi. Dacă vom avea rezultate la echipa de club, probabil că voi ajunge la EURO. Dacă vom câștiga acel meci, vom avea șanse reale la campionat”, a declarat Alex Mitriță, la finalul partidei.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cu tricoul CFR-ului pe el, Șumudică ”face avansuri” unei alte echipe! Videoclip neverosimil: ”Sper să ne vedem curând!”

Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”

Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB

Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”

Nicolae Stanciu a refuzat o ofertă de milioane de euro pentru a reveni în SuperLiga

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

Cele mai citite

SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 17:49
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 16:40
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 15:17
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri

Fotbal   |  15 Noiembrie 2026, 14:50
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia

Auto   |  15 Noiembrie 2026, 13:43
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 12:25
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
AS.RO Milionarul român care merge cu metroul şi autobuzul s-a întors în locul în care a scris istorie: 26 de ani mai târziu
Milionarul român care merge cu metroul şi autobuzul s-a întors în locul în care a scris istorie: 26 de ani mai târziu
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

video Cu tricoul CFR-ului pe el, Șumudică ”face avansuri” unei alte echipe! Videoclip neverosimil: ”Sper să ne vedem curând!”
SuperLiga   |  19:22
Cu tricoul CFR-ului pe el, Șumudică ”face avansuri” unei alte echipe! Videoclip neverosimil: ”Sper să ne vedem curând!”
exclusiv Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum...
Special   |  18:28
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
Internațional   |  17:49
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
exclusiv Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”
SuperLiga   |  17:17
Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Formula 1   |  16:40
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
SuperLiga   |  15:52
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei
Formula 1   |  15:17
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
Fotbal   |  14:50