exclusiv Spera să revină la Dinamo, dar a aflat în direct că altcineva i-a luat fața: ”Poate te vei întoarce, dar nu acum!”

Suporterii lui Dinamo Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): Spera să revină la Dinamo, dar a aflat în direct că altcineva i-a luat fața: ”Poate te vei întoarce, dar nu acum!”
Foto: Sport Pictures  |   Suporterii lui Dinamo

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 16.07.2025 16:20   |  Actualizat: 16.07.2025 18:27

În cadrul podcastului I AM MEDIA, moderat de Victor Vrînceanu, Remus Răureanu, senior editor la iAMsport.ro, a povestit cum a anunțat în direct revenirea lui Dusan Uhrin (57 de ani) pe banca tehnică de la Dinamo, spre dezamăgirea unui fost mare jucător al ”câinilor”.

În 2021, Dinamo trecea printr-o perioadă foarte dificilă din punct de vedere sportiv și economic, iar în sezonul respectiv, 2020/2021, formația din Ștefan cel Mare a schimbat cinci antrenori.

Gruparea alb-roșie a terminat stagiunea pe locul șase în play-out, deasupra locurilor de baraj, cu Dusan Uhrin pe banca tehnică la acel moment, cehul fiind la al doilea mandat de antrenor la Dinamo, după cel din sezonul 2019/2020.

Dusan Uhrin are trei mandate de antrenor la Dinamo

Remus Răureanu a anunțat revenirea lui Dusan Uhrin la Dinamo

Tehnicianul ceh l-a înlocuit în stafful tehnic pe regretatul Gigi Mulțescu, iar revenirea sa în Ștefan cel Mare a fost anunțată de Remus Răureanu în direct, la Digi Sport, în timp ce Florin Bratu vorbea despre dorința sa de a se întoarce ca antrenor la Dinamo.

Prezent la podcastul I AM MEDIA, moderat de Victor Vrînceanu, Remus Răureanu, senior editor al iAMsport.ro, a povestit cum a decurs toată întâmplarea din studioul Digi Sport.

Victor Vrînceanu: Eu știam că Dusan Uhrin revine la Dinamo. De vreo săptămână. Dar sursa mi-a spus: "Mai ține-o un pic. Îți promit că tu o dai primul, dar încă nu, că poate să pice dacă apare în presă". Și-o așteptam, așteptam, așteptam.

Și mă trezesc cu tine în direct la Digi: "Da, am o informație exclusivă de ultimul moment. Dusan Uhrin a revenit la Dinamo. E ca semnat". Mi s-a făcut rău, fizic. M-a luat amețeala de nervi!

Dusan Uhrin s-a aflat pe banca lui Dinamo când echipa a retrogradat în Liga 2

Remus Răureanu: Păi da, s-a și nimerit. Era Bratu prin telefon. Dinamo a pierdut un meci și producătorii l-au sunat pe Florin. Și Vali (n.r. Moraru) îl întreba: "Florin, ai fi interesat să te întorci acum? Ai fi deschis pentru negocieri?". Bratu zicea: "Da, da, sunt interesat. E Dinamo. Sunt atașat de club, de istorie, de suporteri".

Și am primit mesaj: "Dusan Uhrin e noul antrenor de la Dinamo". Și am zis: "Florin, poate te vei întoarce, dar nu acum. Pentru că Dusan Uhrin e noul antrenor". Vali a cerut publicitate, că i s-a părut și lui... din nimic, așa. A zis: "Băi, ești sigur?" / "E sigur, da. Din moment ce am anunțat-o, mi-o asum complet".

Florin Bratu a antrenat-o pe Dinamo în perioada februarie-septembrie 2018

Dusan Uhrin, trei mandate la Dinamo

Dusan Uhrin a plecat de la Dinamo în luna iulie 2021, iar în locul său a sosit Dario Bonetti, care avea să fie demis în luna septembrie, după o înfrângere dureroasă în fața rivalei FCSB, scor 0-6.

Antrenorul ceh a revenit pentru a treia oară la Dinamo în martie 2022 și a fost pe bancă în momentul în care formația alb-roșie a retrogradat pentru prima dată în istorie în Liga 2.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Marius Baciu a dezvăluit ce l-a costat postul de antrenor la FCSB: ”Putea veni și Mourinho”

Un nou caz Pablo Cortacero în SuperLiga? ”Am trăit acest lucru și la Dinamo”

Fostul jucător de la Dinamo, atac dezlănțuit la adresa fostului coleg: ”Cunoscut trântitor de meciuri! A îngropat fotbalul românesc”

O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”

Rapid, dată în judecată de Borza!
Rapid, dată în judecată de Borza!
Rapid, dată în judecată de Borza!
Un președinte din SuperLiga ar fi urinat pe steagul României în văzul mai multor persoane: ”E grav dacă face gesturi de genul acesta!”

Cele mai citite

”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga

SuperLiga  |  13 Octombrie 2026, 19:27
1.
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
Fotbalistul care a împrumutat bani de la Radu Drăgușin pentru pariuri ilegale nu se ascunde: ”Trebuie să fac lucrurile și mai bine”

Serie A  |  14 Octombrie 2026, 13:14
2.
Fotbalistul care a împrumutat bani de la Radu Drăgușin pentru pariuri ilegale nu se ascunde: ”Trebuie să fac lucrurile și mai bine”
Loți Boloni, după votul din Parlament pentru Steaua '86: ”Nu a fost deloc corect!”

Special  |  14 Octombrie 2026, 22:38
3.

Știri de ultimă oră din sport
Un nou caz Pablo Cortacero în SuperLiga? ”Am trăit acest lucru și la Dinamo”
Un nou caz Pablo Cortacero în SuperLiga? ”Am trăit acest lucru și la Dinamo”
SuperLiga   |  15 Octombrie 2026, 12:07
Un nou caz Pablo Cortacero în SuperLiga? ”Am trăit acest lucru și la Dinamo”
U Craiova vs Getafe, 15 octombrie: spaniolii pornesc cu prima șansă

Conference League   |  15 Octombrie 2026, 11:35
U Craiova vs Getafe, 15 octombrie: spaniolii pornesc cu prima șansă
Mbappe l-a depășit pe Lionel Messi în Champions League

Champions League   |  15 Octombrie 2026, 11:33
Mbappe l-a depășit pe Lionel Messi în Champions League
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei

Ion Țiriac   |  15 Octombrie 2026, 10:21
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
Luis Enrique, declarații filozofice după victoria cu City: ”Niciun rezultat nu ar fi fost pe deplin echitabil”

Champions League   |  15 Octombrie 2026, 09:25
Luis Enrique, declarații filozofice după victoria cu City: ”Niciun rezultat nu ar fi fost pe deplin echitabil”
Surpriză: un antrenor de top din Europa, aproape de a îl înlocui pe Carrick la Manchester United!

Premier League   |  15 Octombrie 2026, 08:56
Surpriză: un antrenor de top din Europa, aproape de a îl înlocui pe Carrick la Manchester United!
AS.RO Ion Țiriac, acord cu SRI. Va primi 17 milioane de lei
Ion Țiriac, acord cu SRI. Va primi 17 milioane de lei
RTV Mircea Bornescu este schimbat total la 46 de ani! Fostul mare portar s-a durdulit serios. Cum arată acum / VIDEO
Mircea Bornescu este schimbat total la 46 de ani! Fostul mare portar s-a durdulit serios. Cum arată acum / VIDEO
Loți Boloni, după votul din Parlament pentru Steaua '86: ”Nu a fost deloc corect!”
Loți Boloni, după votul din Parlament pentru Steaua '86: ”Nu a fost deloc corect!”
Special   |  14 Octombrie 2026, 22:38
Loți Boloni, după votul din Parlament pentru Steaua '86: ”Nu a fost deloc corect!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

exclusiv Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost...
Diverse   |  15:29
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
Red Bull mizează pe continuitate: prelungire de contract până în 2031!
Formula 1   |  15:00
Red Bull mizează pe continuitate: prelungire de contract până în 2031!
Marius Baciu a dezvăluit ce l-a costat postul de antrenor la FCSB: ”Putea veni și Mourinho”
SuperLiga   |  13:48
Marius Baciu a dezvăluit ce l-a costat postul de antrenor la FCSB: ”Putea veni și Mourinho”
Numit ”trădător” de Ioan Becali, Vlad Chiricheș n-a stat pe gânduri
Diverse   |  12:53
Numit ”trădător” de Ioan Becali, Vlad Chiricheș n-a stat pe gânduri
Un nou caz Pablo Cortacero în SuperLiga? ”Am trăit acest lucru și la Dinamo”
SuperLiga   |  12:07
Un nou caz Pablo Cortacero în SuperLiga? ”Am trăit acest lucru și la Dinamo”
U Craiova vs Getafe, 15 octombrie: spaniolii pornesc cu prima șansă
Conference League   |  11:35
U Craiova vs Getafe, 15 octombrie: spaniolii pornesc cu prima șansă
Mbappe l-a depășit pe Lionel Messi în Champions League
Champions League   |  11:33
Mbappe l-a depășit pe Lionel Messi în Champions League
exclusiv Fostul jucător de la Dinamo, atac dezlănțuit la adresa fostului coleg: ”Cunoscut trântitor de meciuri! A îngropat fotbalul...
SuperLiga   |  11:29