Sunat de Becali, Pintilii i-a transmis finanțatorului că pleacă de la FCSB: ”Nea Gigi, ați spus la televizor, a văzut toată țara!”

Foto 6/8 Galerie foto(8) Galerie foto (8 fotografii): Sunat de Becali, Pintilii i-a transmis finanțatorului că pleacă de la FCSB: ”Nea Gigi, ați spus la televizor, a văzut toată țara!”

Vlad Stoica   |   Publicat: 07.02.2026 17:55   |  Actualizat: 08.02.2026 22:29

Mihai Pintilii (41 de ani) este de 10 ani la FCSB, timp în care a făcut tranziția de la jucător de bază, la antrenor secund cu putere la echipă. A câștigat trofee și a obținut rezultate excelente din noua postură, dar o decizie la nervi, din orgoliu, i-ar fi putut schimba traiectoria ulterioară.

Au trecut anii și peste Mihai Pintilii, iar în această iarnă s-au împlinit 10 ani de când s-a întors la clubul patronat de Gigi Becali. Plecase de la Hapoel Beer-Sheva și semna cu FCSB, unde avea să mai joace încă patru ani, până la retragerea din activitate.

Imediat, s-a reprofilat spre o carieră de antrenor, dar lipsa licențelor l-a obligat să lucreze cu alți tehnicieni pentru a se supune regulamentelor interne. Așa a ajuns să fie secundul lui Bogdan Argeș Vintilă, Leo Strizu, Dinu Todoran, Anton Petrea, Edi Iordănescu, Nicolae Dică, iar acum Elias Charlamabous.

Foto 7/8

Mihai Pintilii a vrut să plece de la FCSB

Totuși, aventura sa la campioana en-titre se putea termina foarte repede, la doar câteva luni după ce s-a întors din Israel. Gigi Becali l-a sunat și l-a criticat pentru o evoluție mai slabă, iar fostul mijlocaș era decis să plece de la echipă.

Nu s-a mai întâmplat acest lucru, după ce latifundiarul a făcut un pas înapoi. Un gest care l-a determinat pe Mihai Pintilii să aprecieze mai mult relația cu patronul său. Ruptura nu s-a mai produs, anii au trecut, iar ”Pintii” a ajuns să fie unul dintre cei mai importanți oameni din club în acest moment.

”(n.r. - Când ai fost cel mai criticat de Gigi Becali?) Cred că atunci când mi-a luat Gigi Becali banderola de căpitan. M-a sunat și mi-a zis: «Dormi pe teren». Și eu i-am zis: «Ok, nea Gigi, plec de la echipă».

Asta se întâmpla în al doilea sezon al meu, la echipă. «Zi-mi că nu sunt tehnic, zi-mi că nu sunt orice vrei tu, dar nu-mi spune că dorm pe teren!». Eu măcar, de bine, de rău, alergam și încercam să-mi fac treaba și să recuperez o minge. Și atunci am zis că plec. «Nu mă tată? Cum să pleci? Stai, că am glumit!» / «Da, nea Gigi, spuneți orice, dar nu că dorm pentru că mă doare. Ați zis-o la televizor, a văzut toată țara, dar...».

Eu le transmit jucătorilor că am fost și eu în locul lor și că știu și eu cum e. Mie mi-a fost foarte greu. În special când îmi trimiteau prietenii mesaje:«Ia uite ce a zis Gigi de tine!». Ăștia nu sunt prieteni. Ăia îți vor răul, a declarat Mihai Pintilii, la Un Podcast.

Foto 3/8

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Legenda lui Dinamo i-a făcut praf pe titularii lui Nuno Campos: ”Au fost șterși!”

După ce a învins-o pe Dinamo, Bogdan Andone a făcut anunțul despre viitorul său

Mamoudou Karamoko, declarație cu semne de întrebare despre despărțirea de Dinamo

Nuno Campos și-a spus nemulțumirea după eșecul cu FC Argeș: ”Asta mă îngrijorează cel mai mult!”

FC Argeș - Dinamo 2-1. Piteștenii au dat lovitura pe final și au răpus liderul din SuperLiga! ”Câinii” riscă să piardă primul loc în clasament

Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat

Cele mai citite

Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București

Diverse  |  04 Noiembrie 2026, 09:50
1.
Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București
Cristi Chivu îl vrea la Inter pe fotbalistul de 10.000.000 de euro care a refuzat naționala României

Serie A  |  04 Noiembrie 2026, 10:29
2.
Cristi Chivu îl vrea la Inter pe fotbalistul de 10.000.000 de euro care a refuzat naționala României
S-a semnat! Andrei Cordea pleacă de la CFR Cluj

SuperLiga  |  04 Noiembrie 2026, 13:13
3.
S-a semnat! Andrei Cordea pleacă de la CFR Cluj
Știri de ultimă oră din sport
Adrian Mihalcea, întrebat direct despre demisia de la UTA Arad: ”Am avut o discuție cu domnul Meszar”

SuperLiga   |  06 Noiembrie 2026, 21:04
Adrian Mihalcea, întrebat direct despre demisia de la UTA Arad: ”Am avut o discuție cu domnul Meszar”
Vești proaste pentru Mihai Rotaru! Universitatea Craiova, sancționată de UEFA

Conference League   |  06 Noiembrie 2026, 19:59
Vești proaste pentru Mihai Rotaru! Universitatea Craiova, sancționată de UEFA
Vizită specială la România - Tonga! Nicușor Dan a fost prezent în tribunele stadionului Arcul de Triumf

Rugby   |  06 Noiembrie 2026, 19:24
Vizită specială la România - Tonga! Nicușor Dan a fost prezent în tribunele stadionului Arcul de Triumf
UEFA l-a remarcat pe Nicușor Bancu! Golul fundașului, nominalizat la reușita etapei în Conference League

Conference League   |  06 Noiembrie 2026, 18:38
UEFA l-a remarcat pe Nicușor Bancu! Golul fundașului, nominalizat la reușita etapei în Conference League
Marius Șumudică a refuzat un salariu de peste un milion de euro pe an: ”S-au rugat de mine două luni!”

SuperLiga   |  06 Noiembrie 2026, 18:00
Marius Șumudică a refuzat un salariu de peste un milion de euro pe an: ”S-au rugat de mine două luni!”
Momente dramatice în Arad! Soția unui jucător de la UTA a amenințat că se aruncă de la etaj

Diverse   |  06 Noiembrie 2026, 16:43
Momente dramatice în Arad! Soția unui jucător de la UTA a amenințat că se aruncă de la etaj
AS.RO Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
RTV S-a însurat Pescobar! Avem imaginile cu proaspeţii miri VIDEO
S-a însurat Pescobar! Avem imaginile cu proaspeţii miri VIDEO
Președintele lui Real Madrid a fost fascinat de un fotbalist român: ”Îmi place teribil”. Oferta a devenit o controversă

Special   |  05 Noiembrie 2026, 13:03
Președintele lui Real Madrid a fost fascinat de un fotbalist român: ”Îmi place teribil”. Oferta a devenit o controversă
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Legenda lui Dinamo i-a făcut praf pe titularii lui Nuno Campos: ”Au fost șterși!”
SuperLiga   |  23:55
Legenda lui Dinamo i-a făcut praf pe titularii lui Nuno Campos: ”Au fost șterși!”
După ce a învins-o pe Dinamo, Bogdan Andone a făcut anunțul despre viitorul său
SuperLiga   |  23:38
După ce a învins-o pe Dinamo, Bogdan Andone a făcut anunțul despre viitorul său
Mamoudou Karamoko, declarație cu semne de întrebare despre despărțirea de Dinamo
SuperLiga   |  23:25
Mamoudou Karamoko, declarație cu semne de întrebare despre despărțirea de Dinamo
Nuno Campos și-a spus nemulțumirea după eșecul cu FC Argeș: ”Asta mă îngrijorează cel mai mult!”
SuperLiga   |  23:06
Nuno Campos și-a spus nemulțumirea după eșecul cu FC Argeș: ”Asta mă îngrijorează cel mai mult!”
FC Argeș - Dinamo 2-1. Piteștenii au dat lovitura pe final și au răpus liderul din SuperLiga! ”Câinii” riscă să piardă primul...
SuperLiga   |  22:30
FC Argeș - Dinamo 2-1. Piteștenii au dat lovitura pe final și au răpus liderul din SuperLiga! ”Câinii” riscă să piardă primul loc în clasament
exclusiv Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
SuperLiga   |  22:09
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
Adrian Mihalcea, întrebat direct despre demisia de la UTA Arad: ”Am avut o discuție cu domnul Meszar”
SuperLiga   |  21:04
Adrian Mihalcea, întrebat direct despre demisia de la UTA Arad: ”Am avut o discuție cu domnul Meszar”
Vești proaste pentru Mihai Rotaru! Universitatea Craiova, sancționată de UEFA
Conference League   |  19:59