Tensiune uriașă la Rapid, după egalul cu Petrolul! Alex Dobre a amenințat că-și bate un coleg

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Tensiune uriașă la Rapid, după egalul cu Petrolul! Alex Dobre a amenințat că-și bate un coleg
Foto: Sportpictures  |  

Marius Ivașcu , Andrei Petrescu, Felix Iacob (foto/video)   |   Publicat: 29.11.2024 23:38   |  Actualizat: 30.11.2024 08:17

Atacantul Alex Dobre (26 de ani) a avut o reacție nervoasă în zona vestiarelor, după fluierul final al partidei terminată la egalitate între Rapid și Petrolul Ploiești, scor 1-1.

Alex Dobre a început partida contra prahovenilor de pe bancă, însă a fost trimis pe teren de către antrenorul Marius Șumudică în minutul 83, în locul lui Aaron Boupendza.

Schimbarea a fost una care a creat tensiuni. În momentul în care se apropia de marginea terenului, fotbalistul a avut o serie de gesturi de superioritate față de fanii ”alb-vișiniilor”. Jucătorul a dus mâna la ureche, după care le-a făcut semn tuturor celor prezenți pe arena din Giulești să tacă.

Jucătorii Rapidului, aproape de un conflict fizic

Pe lângă atitudinea de superioritate față de spectatori, atacantul gabonez a fost lipsit de colegialitate și față de Alex Dobre. În momentul înlocuirii, Bouoendza a refuzat să dea mână cu jucătorul trimis în teren de Marius Șumudică.

Gestul lui Boupendza nu a fost trecut cu vederea de Alex Dobre. Când jucătorii au ajuns la vestiare, atacantul venit de pe bancă a mers la Cristi Săpunaru pentru a i se plânge de comportamentul fotbalistului gabonez, față de care nu a avut cele mai frumoase cuvinte.

”Să moară mama, cred că îl bat pe ăsta”, au fost cuvintele spuse de Alex Dobre, auzite de reporterii iAMsport.ro aflați la fața locului.

Cei doi jucători fac parte din transferurile pe care Marius Șumudică le-a cerut în momentul în care s-a întors la Rapid. Aaron Boupendza a venit liber de contract în luna septembrie și a adunat, până în acest moment, șase meciuri și două goluri în tricoul giuleștenilor.

Alex Dobre a venit la echipă tot sub formă de jucător liber contract, în luna octombrie, si are cifre asemănătoare cu cele ale lui Boupendza, cinci meciuri și două goluri în toate competițiile.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”

Nicolae Stanciu a refuzat o ofertă de milioane de euro pentru a reveni în SuperLiga

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu după atacul lui MM Stoica

Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad

”Te-a lucrat Reghe?”. MM Stoica a dat răspunsul fără să stea pe gânduri

Cele mai citite

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
Ce l-a dezamăgit pe Florinel Coman, în ciuda victoriei cu Polonia: ”A căzut cerul pe mine”

Echipa Națională   |  14 Noiembrie 2026, 23:53
Ce l-a dezamăgit pe Florinel Coman, în ciuda victoriei cu Polonia: ”A căzut cerul pe mine”
România - Polonia 2-1! Tricolorii și-au luat revanșa după umilința de la Varșovia! Prima victorie a lui Gică Hagi într-un meci oficial

Echipa Națională   |  14 Noiembrie 2026, 23:42
România - Polonia 2-1! Tricolorii și-au luat revanșa după umilința de la Varșovia! Prima victorie a lui Gică Hagi într-un meci oficial
Viktor Gyokeres a stabilit un record istoric în celălalt meci din grupa României

Internațional   |  14 Noiembrie 2026, 23:34
Viktor Gyokeres a stabilit un record istoric în celălalt meci din grupa României
Jurnaliștii polonezi nu i-au iertat pe propriii jucători după prima repriză de pe Arena Națională

Echipa Națională   |  14 Noiembrie 2026, 22:59
Jurnaliștii polonezi nu i-au iertat pe propriii jucători după prima repriză de pe Arena Națională
Antrenorul echipei care a eliminat-o pe FCSB din Champions League s-a stins din viață la 45 de ani

Internațional   |  14 Noiembrie 2026, 21:40
Antrenorul echipei care a eliminat-o pe FCSB din Champions League s-a stins din viață la 45 de ani
România, învinsă categoric de SUA, în Cupa Națiunilor

Rugby   |  14 Noiembrie 2026, 21:11
România, învinsă categoric de SUA, în Cupa Națiunilor
AS.RO David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

exclusiv Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”
SuperLiga   |  10:04
Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”
Formula 1   |  09:27
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”
Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”
Echipa Națională   |  08:57
Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”
Mihai Stoica și Basarab Panduru, impresionați de un tricolor după victoria cu Polonia: ”A fost cel mai bun!”
Echipa Națională   |  08:35
Mihai Stoica și Basarab Panduru, impresionați de un tricolor după victoria cu Polonia: ”A fost cel mai bun!”
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”
Echipa Națională   |  00:24
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga...
Internațional   |  00:13
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
Ce l-a dezamăgit pe Florinel Coman, în ciuda victoriei cu Polonia: ”A căzut cerul pe mine”
Echipa Națională   |  23:53
Ce l-a dezamăgit pe Florinel Coman, în ciuda victoriei cu Polonia: ”A căzut cerul pe mine”
România - Polonia 2-1! Tricolorii și-au luat revanșa după umilința de la Varșovia! Prima victorie a lui Gică Hagi într-un...
Echipa Națională   |  23:42