Transfer imediat după Dinamo - Petrolul. Jucătorul lăsat în afara lotului e gata să semneze pe un salariu triplu

Jucătorii Petrolului în sezonul 2023-2024 al Ligii 1 Galerie foto (1 fotografii): Transfer imediat după Dinamo - Petrolul. Jucătorul lăsat în afara lotului e gata să semneze pe un salariu triplu
Foto: Sport Pictures  |   Jucătorii Petrolului în sezonul 2023-2024 al Ligii 1

Redactia   |   Publicat: 27.08.2023 08:26   |  Actualizat: 27.08.2023 10:13

Unul dintre absenții importanți ai partidei dintre Dinamo și Petrolul, 1-1, din runda a 7-a a Ligii 1 urmează să se transfere.

Partida jucată pe Arcul de Triumf a fost abordată de cei de la Petrolul Ploiești fără Christian Irobiso (30 de ani), cel care a semnat cu găzarii în vara trecută, chiar după ce a retrogradat în liga secundă cu Dinamo.

Irobiso, ca și plecat de la Petrolul

Nigerianul a reușit să aibă prestații apreciate pentru ploieșteni, iar asta le-a atras atenția unor cluburi din străinătate.

Africanul va pleca de la Petrolul și va lua drumul Arabiei Saudite, iar formația lui Florin Pârvu urmează să încaseze aproximativ 300.000 de euro, anunță playsport.

De altfel, "Lupii Galbeni" s-au repliat rapid și l-au transferat în această săptămână pe Mihai Roman II, de la FC Botoșani, semn că plecarea lui Irobiso este ca și făcută.

Irobiso nici măcar nu a mai fost păstrat în lot de cei de la Petrolul pentru meciul cu Dinamo, iar acum se așteaptă doar oficializarea plecării sale.

  • 38 de meciuri, 10 goluri și 3 pase decisive a strâns Irobiso în tricou Petrolului

Arabii, ofertă consistentă pentru Irobiso

Sursa citată nu precizează numele echipei care urmează să-l transfere pe Irobiso, însă oferă alte detalii.

Se pare că atacantul a fost convins cu un salariu de 3 ori mai mare față de cel pe care îl are în România în acest moment.

Actualmente, Irobiso este plătit de cei de la Petrolul cu 9000 de euro pe lună, însă dacă nu se întâmplă ceva neprevăzut, el urmează să aibă o creștere considerabilă a veniturilor după trecerea la arabi.

Arabia Saudită, noul paradis din fotbalul mondial

Trecerea lui Cristiano Ronaldo la Al-Nassr din luna ianuarie a reprezentat doar un prim pas făcut de arabi pentru a-și dezvolta campionatul intern.

În Arabia Saudită au ajuns pe bani mulți și salarii consistente și alți fotbaliști importanți în această vară, precum Karim Benzema, Neymar, N'Golo Kante sau Roberto Firmino.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Fotbalistul român a refuzat o ofertă din Anglia și a semnat cu CFR Cluj: ”Acesta a fost primul meu instinct”

Gigi Becali a rezolvat în două ore transferul râvnit de CFR Cluj! Fotbalistul a făcut presiuni la conducere: ”Lăsați-mă să plec”

”Mama mi-a spus în ultimele zile de viață ale lui tata: «Nu mai vii să îl vezi, mergi peste tot în lume după Lucescu. Ajung să cred că l-ai iubit pe Mircea mai mult decât pe el!»”

Dan Nistor, făcut praf de fostul său conducător de la Dinamo: ”Nu l-aș mai lua niciodată! Mai bine o echipă slabă decât cu jucători ca el”

Marius Șumudică îl critică pe Costel Gâlcă după eșecul cu U Cluj: ”De ce nu joacă? Nu înțeleg”

Fostul președinte de la Rapid l-a taxat pe Costel Gâlcă: ”Nu transmite de pe margine nebunia clubului”

Cele mai citite

Gâlcă ar urma să plece de la Rapid, chiar dacă ia titlul: ”El ar fi în pole-position să îi ia locul”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2026, 10:51
1.
Gâlcă ar urma să plece de la Rapid, chiar dacă ia titlul: ”El ar fi în pole-position să îi ia locul”
Florin Prunea declanșează furtuna dacă Mircea Lucescu nu-și revine: ”Nu mă mai oprește nimeni! Dacă se întâmplă ceva, trebuie să spunem adevărul”

Echipa Națională  |  07 Aprilie 2026, 17:55
2.
Florin Prunea declanșează furtuna dacă Mircea Lucescu nu-și revine: ”Nu mă mai oprește nimeni! Dacă se întâmplă ceva, trebuie să spunem adevărul”
Un jucător de la Rapid, implicat în afaceri imobiliare cu Diana Șucu: ”Cumpără apartamente la preț de cost, apoi le vinde”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2026, 14:21
3.
Un jucător de la Rapid, implicat în afaceri imobiliare cu Diana Șucu: ”Cumpără apartamente la preț de cost, apoi le vinde”
Știri de ultimă oră din sport
Șumudică a izbucnit în plâns la căpătâiul lui Mircea Lucescu: ”Acesta e regretul vieţii mele!”

Special   |  09 Aprilie 2026, 15:31

Ce înseamnă RTP și de ce ar trebui să te uiți la el înainte să alegi un slot (P)

Pariuri   |  09 Aprilie 2026, 15:15
Ce înseamnă RTP și de ce ar trebui să te uiți la el înainte să alegi un slot (P)
Monte-Carlo Masters: promoția MrBit cu pariu gratuit până la 100 lei (P)

eSports   |  09 Aprilie 2026, 14:35
Monte-Carlo Masters: promoția MrBit cu pariu gratuit până la 100 lei (P)
”Răzvan Lucescu este conștient că are foarte mulți 'frați', enorm de mulți”. Verdict plin de durere la sicriul lui Mircea Lucescu

Special   |  09 Aprilie 2026, 13:48
”Răzvan Lucescu este conștient că are foarte mulți 'frați', enorm de mulți”. Verdict plin de durere la sicriul lui Mircea Lucescu
Anunț oficial: stadionul de 172.000.000 de euro din România va purta numele lui Mircea Lucescu!

Special   |  09 Aprilie 2026, 13:06
Anunț oficial: stadionul de 172.000.000 de euro din România va purta numele lui Mircea Lucescu!
Dumitru Dragomir, discurs filosofic despre Mircea Lucescu: ”Orice spui acum nu mai are niciun rost”

Special   |  09 Aprilie 2026, 11:49
Dumitru Dragomir, discurs filosofic despre Mircea Lucescu: ”Orice spui acum nu mai are niciun rost”
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Miliardarul care şi-a trimis bodyguarzii la Arena Naţională, înainte să vină să îşi ia rămas-bun de la Mircea Lucescu
Miliardarul care şi-a trimis bodyguarzii la Arena Naţională, înainte să vină să îşi ia rămas-bun de la Mircea Lucescu
RTV Cutremurător! S-a aflat ultima dorinţă a lui Mircea Lucescu. Ce le-a spus medicilor înainte să moară
Cutremurător! S-a aflat ultima dorinţă a lui Mircea Lucescu. Ce le-a spus medicilor înainte să moară
Șumudică a izbucnit în plâns la căpătâiul lui Mircea Lucescu: ”Acesta e regretul vieţii mele!”
Șumudică a izbucnit în plâns la căpătâiul lui Mircea Lucescu: ”Acesta e regretul vieţii mele!”
Special   |  09 Aprilie 2026, 15:31
Șumudică a izbucnit în plâns la căpătâiul lui Mircea Lucescu: ”Acesta e regretul vieţii mele!”
UPDATE | Sicriul cu trupul legendarului antrenor Mircea Lucescu a fost depus pe Arena Națională. Oameni din lumea sportului și fanii îi aduc un ultim omagiu lui ”Il Luce”

Ultima dorință a lui Mircea Lucescu, dezvăluită de medici. Ce și-a dorit „Il Luce” înainte de moarte

Ce avere avea Mircea Lucescu și din ce provenea. Investițiile imobiliare i-au adus milioane

Flavor Flav, mesaj subtil pentru Trump. Invitația care a mutat aurul olimpic din Washington în Las Vegas

Focus pe garderoba Reginei Elisabeta a II-a! Arhiva vestimentară a fostului monarh este deschisă publicului „ca niciodată până acum”

Personalitatea zilei 24 februarie | Marga Barbu, povestea eleganței și forței ”Amazoanei filmului românesc”

Conducerea lui U Cluj a rupt tăcerea după ieșirea nervoasă a lui Dan Nistor la finalul meciului cu Rapid
SuperLiga   |  16:59
Conducerea lui U Cluj a rupt tăcerea după ieșirea nervoasă a lui Dan Nistor la finalul meciului cu Rapid
Traian Băsescu, mesaj scurt la catafalcul lui Lucescu. În urmă cu 17 ani îl decora pe ”Il Luce” cu Ordinul Naţional ”Steaua...
Fotbal   |  16:31
Traian Băsescu, mesaj scurt la catafalcul lui Lucescu. În urmă cu 17 ani îl decora pe ”Il Luce” cu Ordinul Naţional ”Steaua României”
Rapid, FCSB și Dinamo și-au luat ”adio” de la Mircea Lucescu!
Special   |  15:58
Rapid, FCSB și Dinamo și-au luat ”adio” de la Mircea Lucescu!
Șumudică a izbucnit în plâns la căpătâiul lui Mircea Lucescu: ”Acesta e regretul vieţii mele!”
Special   |  15:31
Șumudică a izbucnit în plâns la căpătâiul lui Mircea Lucescu: ”Acesta e regretul vieţii mele!”
Ce înseamnă RTP și de ce ar trebui să te uiți la el înainte să alegi un slot (P)
Pariuri   |  15:15
Ce înseamnă RTP și de ce ar trebui să te uiți la el înainte să alegi un slot (P)
Monte-Carlo Masters: promoția MrBit cu pariu gratuit până la 100 lei (P)
eSports   |  14:35
Monte-Carlo Masters: promoția MrBit cu pariu gratuit până la 100 lei (P)
Mircea Lucescu, pionierul WyScout. ”El a inventat data analysis, ceva ce azi folosesc toți din fotbal”
Special   |  14:29
Mircea Lucescu, pionierul WyScout. ”El a inventat data analysis, ceva ce azi folosesc toți din fotbal”
”Răzvan Lucescu este conștient că are foarte mulți 'frați', enorm de mulți”. Verdict plin de durere la sicriul lui Mircea...
Special   |  13:48
”Răzvan Lucescu este conștient că are foarte mulți 'frați', enorm de mulți”. Verdict plin de durere la sicriul lui Mircea Lucescu
Rezultate / Clasamente