exclusiv Un fost internațional sare în apărarea lui Dan Petrescu: ”Mă surprinde că i se cere demisia. Cred că era necesar un schimb de generații”

Dan Petrescu, apărat de un fost internațional Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Un fost internațional sare în apărarea lui Dan Petrescu: ”Mă surprinde că i se cere demisia. Cred că era necesar un schimb de generații”
Foto: Sport Pictures  |   Dan Petrescu, apărat de un fost internațional

Marius Ivașcu   |   Publicat: 31.01.2025 18:13   |  Actualizat: 31.01.2025 18:13

Invitat în cadrul emisiunii I AM SPORT LIVE, fostul internațional Adrian Iencsi (49 de ani) a vorbit despre situația antrenorului Dan Petrescu (57 de ani), cel care trece prin cel mai complicat mandat de până acum la CFR Cluj.

Câștigător a patru titluri alături de CFR, Dan Petrescu a revenit în luna aprilie a anului trecut la cârma formației patronate de Neluțu Varga, după o scurtă aventură pe banca celor de la Jeonbuk, din prima ligă a Coreei de Sud.

Cel de-al patrulea mandat al ”Bursucului” nu s-a ridicat, însă, la nivelul așteptărilor conducerii și nici la ale suporterilor. După ce între Dan Petrescu și Neluțu Varga au existat numeroase polemici de-a lungul acestui sezon, a venit rândul suporterilor să îl critice pe tehnician, nemulțumiți de jocul prestat de echipa favorită.

Adrian Iencsi, surprins de atitudinea fanilor CFR-ului față de Dan Petrescu

Adrian Iencsi a comentat, în cadrul emisiunii I AM SPORT LIVE, situația în care se află Dan Petrescu la CFR. Fostul căpitan al Rapidului a fost surprins de faptul că suporterii au cerut demisia ”Bursucului”.

”(n.r. Te surprinde că i se cere demisia lui Dan Petrescu?) Da, mă surprinde. Totuși, Petrescu este antrenorul care a obținut cele mai mari performanțe din istoria lui CFR Cluj. Da, poate că jocul nu e unul tocmai spectaculos, cu faze foarte multe de poartă, dar, uite, din ce am văzut eu, echipa chiar încearcă să joace, pune accent foarte mult pe faza ofensivă și nu are rezultate. Eu cred că, într-un final, dacă sunt și rezultate, lumea este foarte liniștită.

”Ar fi trebuit să existe un schimb de generații”

Într-adevăr, și eu, ca om de fotbal, văd pentru prima dată la CFR că sunt lucruri care nu s-au întâmplat în ultimii ani. Echipa nu se mai exprimă ca altădată, sunt și unii jucători care deja au înaintat în vârstă și nu mai pot ține ritmul, cu toate că ei sunt niște jucători importanți.

Eu cred că ar fi trebuit să existe cumva și un schimb de generații. Am antrenat în zona Ardealului și știu foarte bine juniorii care au crescut în curtea CFR-ului, niște jucători foarte buni, foarte talentați, dar apoi, pe parcurs, au fost impresionați și au plecat definitiv. Antrenorii care au fost la CFR Cluj au pus foarte mult accent pe rezultate. Există, la un moment dat, un moment în care trebuia să faci și acel schimb de generații, trebuie să pornești sau să repornești cu jucători noi”, a declarat Adrian Iencsi la I AM SPORT LIVE.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Dinamo - FC Botoșani 0-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Cîrjan a lovit bara!

Oțelul Galați - Csikszereda 1-1. Istvan Kovacs, protagonistul unui final tensionat: două eliminări și un penalty anulat

Plecare de la Dinamo în iarnă? Impresarul a făcut anunțul: ”Trebuie să căutăm o soluție!”

Daniel Pancu a dat verdictul înainte de Rapid - Corvinul Hunedoara

Victor Pițurcă: ”Păi este posibil așa ceva?”

Florinel Coman ar putea reveni în iarnă în SuperLiga

Cele mai citite

Sorin Cârțu, conflict direct cu fostul fotbalist al echipei lui Adrian Mititelu: ”I-am dat o palmă și ne-am înjurat! Jandarmii s-au băgat între noi”

Special  |  15 Octombrie 2026, 19:00
1.
Sorin Cârțu, conflict direct cu fostul fotbalist al echipei lui Adrian Mititelu: ”I-am dat o palmă și ne-am înjurat! Jandarmii s-au băgat între noi”
Fotbalistul care a împrumutat bani de la Radu Drăgușin pentru pariuri ilegale nu se ascunde: ”Trebuie să fac lucrurile și mai bine”

Serie A  |  14 Octombrie 2026, 13:14
2.
Fotbalistul care a împrumutat bani de la Radu Drăgușin pentru pariuri ilegale nu se ascunde: ”Trebuie să fac lucrurile și mai bine”
Fostul jucător de la Dinamo, atac dezlănțuit la adresa fostului coleg: ”Cunoscut trântitor de meciuri! A îngropat fotbalul românesc”

SuperLiga  |  15 Octombrie 2026, 11:29
3.
Fostul jucător de la Dinamo, atac dezlănțuit la adresa fostului coleg: ”Cunoscut trântitor de meciuri! A îngropat fotbalul românesc”
Știri de ultimă oră din sport
Oțelul Galați - Csikszereda 1-1. Istvan Kovacs, protagonistul unui final tensionat: două eliminări și un penalty anulat
Oțelul Galați - Csikszereda 1-1. Istvan Kovacs, protagonistul unui final tensionat: două eliminări și un penalty anulat
SuperLiga   |  16 Octombrie 2026, 20:06
Oțelul Galați - Csikszereda 1-1. Istvan Kovacs, protagonistul unui final tensionat: două eliminări și un penalty anulat
Alexandra Duckadam a răbufnit după decizia privind indemnizațiile pentru Steaua ’86: ”Helmut a fost lăsat de izbeliște de Armată și de toată lumea!”

Diverse   |  16 Octombrie 2026, 18:29
Alexandra Duckadam a răbufnit după decizia privind indemnizațiile pentru Steaua ’86: ”Helmut a fost lăsat de izbeliște de Armată și de toată lumea!”
Plecare de la Dinamo în iarnă? Impresarul a făcut anunțul: ”Trebuie să căutăm o soluție!”
Plecare de la Dinamo în iarnă? Impresarul a făcut anunțul: ”Trebuie să căutăm o soluție!”
SuperLiga   |  16 Octombrie 2026, 16:45
Plecare de la Dinamo în iarnă? Impresarul a făcut anunțul: ”Trebuie să căutăm o soluție!”
Starul lui Real Madrid a semnat prelungirea: contract până în 2031!

LaLiga   |  16 Octombrie 2026, 15:18
Starul lui Real Madrid a semnat prelungirea: contract până în 2031!
O altă vedetă din fotbal îi ia locul lui Mbappe la Nike! Contract de milioane de euro

Internațional   |  16 Octombrie 2026, 14:32
O altă vedetă din fotbal îi ia locul lui Mbappe la Nike! Contract de milioane de euro
Daniel Pancu a dat verdictul înainte de Rapid - Corvinul Hunedoara
Daniel Pancu a dat verdictul înainte de Rapid - Corvinul Hunedoara
SuperLiga   |  16 Octombrie 2026, 13:10
Daniel Pancu a dat verdictul înainte de Rapid - Corvinul Hunedoara
AS.RO Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: Inadmisibil!
Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: Inadmisibil!
RTV Guvernul Luca Niculescu schimbă harta României! DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ
Guvernul Luca Niculescu schimbă harta României! DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ
A fost titular pentru România la Mondial și atacă FRF: ”Ce o să mă regretați când nu o să mai fiu în viață!”

Special   |  16 Octombrie 2026, 08:32
A fost titular pentru România la Mondial și atacă FRF: ”Ce o să mă regretați când nu o să mai fiu în viață!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 octombrie. PSD intră la guvernare. Sorin Grindeanu anunță cele 10 priorități pentru Guvernul Luca Niculescu

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

exclusiv Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
Special   |  21:50
Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
live score Dinamo - FC Botoșani 0-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Zandbergen a ratat o șansă importantă de gol
SuperLiga   |  20:50
Dinamo - FC Botoșani 0-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Zandbergen a ratat o șansă importantă de gol
Oțelul Galați - Csikszereda 1-1. Istvan Kovacs, protagonistul unui final tensionat: două eliminări și un penalty anulat
SuperLiga   |  20:06
Oțelul Galați - Csikszereda 1-1. Istvan Kovacs, protagonistul unui final tensionat: două eliminări și un penalty anulat
Cristi Chivu a anunțat când revine Lautaro Martinez. Atacantul ratează derby-ul cu AC Milan!
Serie A   |  19:21
Cristi Chivu a anunțat când revine Lautaro Martinez. Atacantul ratează derby-ul cu AC Milan!
Alexandra Duckadam a răbufnit după decizia privind indemnizațiile pentru Steaua ’86: ”Helmut a fost lăsat de izbeliște de...
Diverse   |  18:29
Alexandra Duckadam a răbufnit după decizia privind indemnizațiile pentru Steaua ’86: ”Helmut a fost lăsat de izbeliște de Armată și de toată lumea!”
Victor Becali l-a făcut praf pe Chiricheș: ”Om mic! Plângea cu lacrimi de crocodil la mine în birou și mi-o dădea pe mama lui...
Diverse   |  17:49
Victor Becali l-a făcut praf pe Chiricheș: ”Om mic! Plângea cu lacrimi de crocodil la mine în birou și mi-o dădea pe mama lui la telefon”
Plecare de la Dinamo în iarnă? Impresarul a făcut anunțul: ”Trebuie să căutăm o soluție!”
SuperLiga   |  16:45
Plecare de la Dinamo în iarnă? Impresarul a făcut anunțul: ”Trebuie să căutăm o soluție!”
Stafful naționalei U21, sancționat de FRF după scandalul plecării din cantonament: ”Comportamentul nu poate fi trecut cu...
U21   |  15:50
Stafful naționalei U21, sancționat de FRF după scandalul plecării din cantonament: ”Comportamentul nu poate fi trecut cu vederea!”