exclusiv Un președinte PSD, oficial al unui club din SuperLiga: ”A fost implicare politică atunci când a câștigat titlurile?”

Foto 3/7 Galerie foto(7) Galerie foto (7 fotografii): Un președinte PSD, oficial al unui club din SuperLiga: ”A fost implicare politică atunci când a câștigat titlurile?”
Foto: Sport Pictures  |  

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 25.11.2025 11:53   |  Actualizat: 25.11.2025 15:23

În cadrul ediției de marți, 25 noiembrie, a emisiunii iAMsport LIVE, Costin Ștucan, directorul editorial al iAMsport.ro, a vorbit despre posibila influența politică pe care ar avea-o Farul Constanța, deoarece un angajat al clubului este afiliat unui partid important.

De-a lungul timpului, mai multe echipe din fotbalul românesc au fost acuzate că s-au aflat sub protecție politică, motiv pentru care și-ar fi îndeplinit obiective precum câștigarea campionatelor sau evitarea unor retrogradări.

Un exemplu este cel al Unirii Urziceni, care a câștigat Liga 1 în 2009. Fostul finanțator al formației ialomițene, Dumitru Bucșaru, era văzut drept un apropiat al clasei politice din acea perioadă.

Dumitru Bucșaru, fost patron la Unirea Urziceni, și Mircea Sandu, fost președinte FRF

Farul Constanța ar avea conexiuni politice

În cadrul emisiunii iAMsport LIVE, moderatorul Costin Ștucan a susținut că și Gică Hagi ar avea legături politice, deoarece în conducerea clubului Farul Constanța se află Neculai Tănasă, președinte PSD Mangalia.

Tănasă a practicat fotbalul la Farul și Callatis Mangalia, cluburi la care ulterior a fost și președinte. În prezent, fostul mijlocaș este vicepreședinte la Academia Hagi și director administrativ la formația de la malul mării.

Alessandro Caparco: La Farul Constanța a fost la fel (n.r. implicare politică) atunci când a câștigat titlurile?

Costin Ștucan: Nu mă băga, te rog, aici!

Alessandro Caparco: Întreb, pentru că dacă sunt politică și fotbal...

Costin Ștucan: Vorbim despre clubul care are în conducerea lui un om care are o funcție importantă în PSD?

Alessandro Caparco: Nu, nu știu cine e.

Costin Ștucan: Neculai Tănasă, de la Farul, fostul Viitorul. Este omul care era președinte la PSD Mangalia. Gică Hagi este și el conectat la cercurile PSD.

Neculai Tănasă, oficial al Farului Constanța

Farul Constanța nu este finanțată din bani publici

Conducerea Farului Constanța s-a arătat nemulțumită în repetate rânduri de felul în care sunt distribuiți banii publici la echipele din SuperLiga.

"Eu cred că asta este concurență neloială și discriminare ca unii să poată să ia și unii să nu poată să ia (n.r. bani publici). Dacă ne uităm mai bine, performanța o fac echipele cu SA-urile.

Foto 7/7

Mi-e greu mie să mă bat cu U Cluj, care în fiecare an primește 4 milioane de la primărie. Iar eu, Farul, nu primesc niciun leu!", spunea Gică Popescu, președinte la Farul, potrivit Gsp, la începutul anului 2024.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Apariție surprinzătoare la FCSB - Oțelul! Gigi Becali a venit pe Arena Națională

Adrian Mihalcea și-a mustrat jucătorii după eșecul cu Botoșani: ”Am fost ceva rău de tot. Azi ar trebui să plângem!”

FCSB - Oțelul Galați 0-0, pe iAMsport.ro. Primul meci pentru Reghecampf după revenirea pe banca roș-albaștrilor

Adrian Mutu ridică un semn de întrebare după startul lui Dinamo sub comanda lui Nuno Campos: ”Au trecut zece etape, dar...”

FC Botoșani - UTA Arad, decis încă din prima repriză

Decizie de ultimă oră în cazul Reghecampf! Ce se întâmplă înainte de FCSB - Oțelul

Cele mai citite

Protocolul de la Sepsi - Dinamo. Ce a găsit Andrei Nicolescu pe masă. A ieșit cu scandal. Prunea: ”Am primit niște poze”

SuperLiga  |  10 Octombrie 2026, 11:08
1.
Protocolul de la Sepsi - Dinamo. Ce a găsit Andrei Nicolescu pe masă. A ieșit cu scandal. Prunea: ”Am primit niște poze”
Încă două cluburi în SuperLiga cu grave probleme financiare: ”Trebuie să ne căutăm de lucru”

SuperLiga  |  09 Octombrie 2026, 13:38
2.
Încă două cluburi în SuperLiga cu grave probleme financiare: ”Trebuie să ne căutăm de lucru”
Înainte să ajungă la FCSB, a negociat cu Dinamo și Rapid: ”Lucrurile păreau deja rezolvate”

SuperLiga  |  09 Octombrie 2026, 23:30
3.
Înainte să ajungă la FCSB, a negociat cu Dinamo și Rapid: ”Lucrurile păreau deja rezolvate”
Știri de ultimă oră din sport
Inter - Parma 3-0! Cristi Chivu, succes facil în fața fostei formații

Serie A   |  10 Octombrie 2026, 20:53
Inter - Parma 3-0! Cristi Chivu, succes facil în fața fostei formații
Nu l-au iertat! Cristiano Ronaldo, suspendat de la naționala Portugaliei

Starurile fotbalului   |  10 Octombrie 2026, 20:41
Nu l-au iertat! Cristiano Ronaldo, suspendat de la naționala Portugaliei
FC Botoșani - UTA Arad, decis încă din prima repriză
FC Botoșani - UTA Arad, decis încă din prima repriză
SuperLiga   |  10 Octombrie 2026, 19:29
FC Botoșani - UTA Arad, decis încă din prima repriză
Radu Drăgușin, integralist în eșecul Fiorentinei cu Genoa lui Șucu! ”Grifonii” au spart gheața în campionat

Serie A   |  10 Octombrie 2026, 18:25
Radu Drăgușin, integralist în eșecul Fiorentinei cu Genoa lui Șucu! ”Grifonii” au spart gheața în campionat
De neoprit! Verstappen rămâne primul și în calificările pentru Singapore Grand Prix

Formula 1   |  10 Octombrie 2026, 17:51
De neoprit! Verstappen rămâne primul și în calificările pentru Singapore Grand Prix
Protest fără precedent la echipa lui Andrei Rațiu! Meciul cu Bilbao, suspendat definitiv după scene incredibile

LaLiga   |  10 Octombrie 2026, 17:36
Protest fără precedent la echipa lui Andrei Rațiu! Meciul cu Bilbao, suspendat definitiv după scene incredibile
AS.RO Premieră pentru Teodora Stoica după pierderea imensă suferită. Ce a convins-o tatăl ei, Mihai Stoica, să facă
Premieră pentru Teodora Stoica după pierderea imensă suferită. Ce a convins-o tatăl ei, Mihai Stoica, să facă
RTV Ora de iarnă NU se mai schimbă în 2026. Gata, s-a decis, o singură oră tot anul!
Ora de iarnă NU se mai schimbă în 2026. Gata, s-a decis, o singură oră tot anul!
”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
exclusiv ”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
Special   |  09 Octombrie 2026, 10:19
”Ar trebui să plătească și să dispară din fotbal!”. Adi Mutu a ieșit la atac
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 8 octombrie. Luca Niculescu, prima rundă de negocieri cu partidele. PSD cere PNL și UDMR în Guvern

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

live score FCSB - Oțelul Galați 0-0, pe iAMsport.ro. Primul meci pentru Reghecampf după revenirea pe banca roș-albaștrilor
SuperLiga   |  22:23
FCSB - Oțelul Galați 0-0, pe iAMsport.ro. Primul meci pentru Reghecampf după revenirea pe banca roș-albaștrilor
Apariție surprinzătoare la FCSB - Oțelul! Gigi Becali a venit pe Arena Națională
SuperLiga   |  22:01
Apariție surprinzătoare la FCSB - Oțelul! Gigi Becali a venit pe Arena Națională
Adrian Mihalcea și-a mustrat jucătorii după eșecul cu Botoșani: ”Am fost ceva rău de tot. Azi ar trebui să plângem!”
SuperLiga   |  21:45
Adrian Mihalcea și-a mustrat jucătorii după eșecul cu Botoșani: ”Am fost ceva rău de tot. Azi ar trebui să plângem!”
exclusiv Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
Fotbal   |  21:07
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
Inter - Parma 3-0! Cristi Chivu, succes facil în fața fostei formații
Serie A   |  20:53
Inter - Parma 3-0! Cristi Chivu, succes facil în fața fostei formații
Nu l-au iertat! Cristiano Ronaldo, suspendat de la naționala Portugaliei
Starurile fotbalului   |  20:41
Nu l-au iertat! Cristiano Ronaldo, suspendat de la naționala Portugaliei
exclusiv Adrian Mutu ridică un semn de întrebare după startul lui Dinamo sub comanda lui Nuno Campos: ”Au trecut zece etape, dar...”
SuperLiga   |  19:57
Adrian Mutu ridică un semn de întrebare după startul lui Dinamo sub comanda lui Nuno Campos: ”Au trecut zece etape, dar...”
FC Botoșani - UTA Arad, decis încă din prima repriză
SuperLiga   |  19:29