Universitatea Craiova ar fi ajuns la un acord de transfer

Universitatea Craiova îl transferă pe Alex Iamandache, de la CS Afumați Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Universitatea Craiova ar fi ajuns la un acord de transfer
Foto: sport pictures  |   Universitatea Craiova îl transferă pe Alex Iamandache, de la CS Afumați

Mădălina Gavrilă   |   Publicat: 31.12.2025 18:27   |  Actualizat: 31.12.2025 18:28

Universitatea Craiova are un singur obiectiv în acest sezon: titlul de campioană a României, iar Mihai Rotaru face toate demersurile necesare în acest sens. Oltenii aproape au rezolvat transferul unei extreme de la o echipă din Liga 2.

Oltenii au făcut cele mai reușite transferuri în perioada de mercato din vara anului 2025. Universitatea Craiova a avut pe departe unul dintre cele mai bune sezoane din ultimii ani. S-au calificat în Conference League și a fost la un pas de primăvara europeană, însă a fost învinsă de AEK Atena în ultima etapă, cu scorul de 3-2.

În campionatul intern, formația din Bănie a reușit să termine anul pe primul loc, fiind la distanță de ocupanta locului secund, Rapid.

Foto 3/3

Universitatea Craiova transferă din Liga 2

Pentru a-și duce la capăt obiectivul de a deveni campioană, Universitatea Craiova vrea să facă și în acest mercato de iarnă cele mai bune transferuri.

Așa cum iAMsport.ro vă anunța în exclusivitate, oltenii au demarat negocierile cu mijlocașul lateral Olimpiu Moruțan, de la Aris Salonic, iar un alt nume care se află pe lista Craiovei este și fundașul central româno-italian Andrei Coubiș, care aparține încă de AC Milan, dar a fost trimis sub formă de împrumut la Sampdoria, în Serie B, până în vara lui 2026.

Foto 2/3

Potrivit Prosport, oltenii au rezolvat deja un transfer. Mihai Rotaru a ajuns la un acord total cu CS Afumați, formație din liga secundă a României, pentru transferul lui Alex Iamandache, mijlocaș stânga în vârstă de 26 de ani. Potrivit sursei, actele urmează să fie parafate joi, 1 ianuarie, atunci când extrema intră în ultimele șase luni de contract.

Se pare că formația a fost de acord cu transferul jucătorului încă din această iarnă și va face deplasarea alături de lotul lui Filipe Coelho în cantonamentul de iarnă, care se fa desfășura între 2 și 12 ianuarie 2026 în stațiunea Belek, Turcia.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Gigi Becali a mințit că Marius Baciu nu vrea să mai continue la FCSB. Mihai Stoica a explicat încurcat: ”Nu-mi aduc aminte”

Nu este Zicu. Gigi Becali s-a consultat cu Dan Petrescu și a ales înlocuitor pentru Marius Baciu

Andrei Nicolescu și MM Stoica, contre în direct după Dinamo - FCSB: ”Ce legătură are?” / ”Nu spun ce ar fi în avantajul meu!”

Antrenorului Oțelului, ofertat să plece de la Galați: ”Vreau să fac lucruri bune” + Paul Iacob: ”Câștigam cu Rapid dacă rămâneam 11 la 11!”

Pancu a numit 5 titulari de la Rapid care l-au dezamăgit: ”Am multe nemulțumiri!” + Pașcanu: ”E o atmosferă incredibilă în vestiar”

”Eu nu vreau!”. Tavi Popescu nu se mai transferă la CFR Cluj

Cele mai citite

70.000.000 de lei. Mihai-Angelo Borcea, fiul lui Cristi Borcea, investiție masivă în România

Diverse  |  04 Septembrie 2026, 10:05
1.
70.000.000 de lei. Mihai-Angelo Borcea, fiul lui Cristi Borcea, investiție masivă în România
Ilie Năstase a dat cărțile pe față despre Ion Țiriac: ”Metodele lui nu erau foarte fair-play”

Tenis  |  04 Septembrie 2026, 17:14
2.
Ilie Năstase a dat cărțile pe față despre Ion Țiriac: ”Metodele lui nu erau foarte fair-play”
Atac dezlănțuit în direct: ”Gino Iorgulescu, ești complice la crimă, nesătulule! L-ai scos pe criminal din România, îți bați joc de popor. Și Ponta e băgat până la gât în treaba asta”

Diverse  |  05 Septembrie 2026, 19:28
3.
Atac dezlănțuit în direct: ”Gino Iorgulescu, ești complice la crimă, nesătulule! L-ai scos pe criminal din România, îți bați joc de popor. Și Ponta e băgat până la gât în treaba asta”
Știri de ultimă oră din sport
Volkswagen ID. Buzz AD pregătește o mare surpriză

Auto   |  07 Septembrie 2026, 08:03
Volkswagen ID. Buzz AD pregătește o mare surpriză
Antrenorului Oțelului, ofertat să plece de la Galați: ”Vreau să fac lucruri bune” + Paul Iacob: ”Câștigam cu Rapid dacă rămâneam 11 la 11!”
Antrenorului Oțelului, ofertat să plece de la Galați: ”Vreau să fac lucruri bune” + Paul Iacob: ”Câștigam cu Rapid dacă rămâneam 11 la 11!”
SuperLiga   |  06 Septembrie 2026, 23:17
Antrenorului Oțelului, ofertat să plece de la Galați: ”Vreau să fac lucruri bune” + Paul Iacob: ”Câștigam cu Rapid dacă rămâneam 11 la 11!”
Arsenal, revenire de senzație: o nouă victorie în fața rivalei Chelsea!

Premier League   |  06 Septembrie 2026, 21:56
Arsenal, revenire de senzație: o nouă victorie în fața rivalei Chelsea!
”Eu nu vreau!”. Tavi Popescu nu se mai transferă la CFR Cluj
”Eu nu vreau!”. Tavi Popescu nu se mai transferă la CFR Cluj
SuperLiga   |  06 Septembrie 2026, 21:27
”Eu nu vreau!”. Tavi Popescu nu se mai transferă la CFR Cluj
România a făcut legea la Europenele U23 de canotaj: 9 medalii de aur!

Alte sporturi   |  06 Septembrie 2026, 20:58
România a făcut legea la Europenele U23 de canotaj: 9 medalii de aur!
Varga, forțat să accepte oferta de la FCSB pentru Korenica! Cât a plătit Becali pentru transfer și cât ar fi vrut finanțatorul CFR-ului

SuperLiga   |  06 Septembrie 2026, 20:29
Varga, forțat să accepte oferta de la FCSB pentru Korenica! Cât a plătit Becali pentru transfer și cât ar fi vrut finanțatorul CFR-ului
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Cât a durat, de fapt, aventura milionarului celebru cu cea mai bună prietenă a soţiei sale! Femeia trădată a făcut dezvăluirea
Cât a durat, de fapt, aventura milionarului celebru cu cea mai bună prietenă a soţiei sale! Femeia trădată a făcut dezvăluirea
RTV Are 60 de ani, dar arată ca un adolescent. A descoperit secretul tinereții. Nu are operații estetice. Cum a reușit să-și păstreze tinerețea / FOTO
Are 60 de ani, dar arată ca un adolescent. A descoperit secretul tinereții. Nu are operații estetice. Cum a reușit să-și păstreze tinerețea / FOTO
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
exclusiv ”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
Special   |  20 August 2026, 13:22
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
ACUM, LIVE | PREA MULT BANCIU, 3 septembrie. ”Țeapa secolului” în Estonia: 70 de milioane de euro pentru rachete de la o firmă care nu mai vânduse rachete

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 septembrie. 88.600 de dolari pentru o fotografie cu Donald Trump. Cât costă accesul la convenția republicană din Texas

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 septembrie. Scandal în Camera Deputaților. PNL și USR acuză o nouă majoritate PSD-AUR

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Gigi Becali a mințit că Marius Baciu nu vrea să mai continue la FCSB. Mihai Stoica a explicat încurcat: ”Nu-mi aduc aminte”
SuperLiga   |  09:43
Gigi Becali a mințit că Marius Baciu nu vrea să mai continue la FCSB. Mihai Stoica a explicat încurcat: ”Nu-mi aduc aminte”
Nu este Zicu. Gigi Becali s-a consultat cu Dan Petrescu și a ales înlocuitor pentru Marius Baciu
SuperLiga   |  09:18
Nu este Zicu. Gigi Becali s-a consultat cu Dan Petrescu și a ales înlocuitor pentru Marius Baciu
S-a încheiat ultimul Grand Slam pentru Sorana Cîrstea. Românca, învinsă de Jessica Pegula la US Open
Tenis   |  08:37
S-a încheiat ultimul Grand Slam pentru Sorana Cîrstea. Românca, învinsă de Jessica Pegula la US Open
Volkswagen ID. Buzz AD pregătește o mare surpriză
Auto   |  08:03
Volkswagen ID. Buzz AD pregătește o mare surpriză
Andrei Nicolescu și MM Stoica, contre în direct după Dinamo - FCSB: ”Ce legătură are?” / ”Nu spun ce ar fi în avantajul meu!”
SuperLiga   |  23:50
Andrei Nicolescu și MM Stoica, contre în direct după Dinamo - FCSB: ”Ce legătură are?” / ”Nu spun ce ar fi în avantajul meu!”
Antrenorului Oțelului, ofertat să plece de la Galați: ”Vreau să fac lucruri bune” + Paul Iacob: ”Câștigam cu Rapid dacă...
SuperLiga   |  23:17
Antrenorului Oțelului, ofertat să plece de la Galați: ”Vreau să fac lucruri bune” + Paul Iacob: ”Câștigam cu Rapid dacă rămâneam 11 la 11!”
Pancu a numit 5 titulari de la Rapid care l-au dezamăgit: ”Am multe nemulțumiri!” + Pașcanu: ”E o atmosferă incredibilă în...
SuperLiga   |  22:48
Pancu a numit 5 titulari de la Rapid care l-au dezamăgit: ”Am multe nemulțumiri!” + Pașcanu: ”E o atmosferă incredibilă în vestiar”
Arsenal, revenire de senzație: o nouă victorie în fața rivalei Chelsea!
Premier League   |  21:56