Unul dintre veteranii Superligii și-a anunțat retragerea: ”Surprize din acestea poți să ai oricând”

Tincu are o singură experiență externă, la Doxa, în Cipru Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Unul dintre veteranii Superligii și-a anunțat retragerea: ”Surprize din acestea poți să ai oricând”
Foto: Sport Pictures  |   Tincu are o singură experiență externă, la Doxa, în Cipru

George Drafta   |   Publicat: 15.01.2024 17:31   |  Actualizat: 15.01.2024 17:31

Răzvan Tincu (36 de ani), fundașul central al celor de la Poli Iași, a dezvăluit că își va agăța ghetele în cui la finalul acestui sezon.

Jucătorul moldovenilor ar putea chiar să nu mai bifeze vreo apariție în tricoul alb-albastru până în vară, după ce a fost anunțat că nu mai intră în vederile lui Leo Grozavu.

Carieră încheiată pentru Răzvan Tincu

Fotbalistul a pus umărul la promovarea în prima ligă a celor de la Poli Iași în vara anului trecut, însă în această primă parte a sezonului a contat extrem de puțin în planurile tactice ale antrenorului ieșenilor.

Astfel, Tincu a bifat doar 6 meciuri de campionat pentru Poli și doar în unul a fost integralist.

Tincu are contract până la vară cu actuala sa echipă, dar e conștient de faptul că în această perioadă va încasa doar salariul aferent lunilor rămase până la expirarea angajamentului.

Tincu, la ultimul meci în calitate de căpitan al ieșenilor, la Constanța, împotriva Farului

”Aceasta a fost decizia clubului, o respect. Sunt jucătorul lui Poli Iași, mă antrenez în fiecare zi așa cum am făcut-o de fiecare dată de când am venit la Iași, iar antrenorul secund Costel Ilie poate confirma acest lucru.

Sunt un fotbalist profesionist, mai am contract cu clubul până în vară și îl voi duce până la capăt. Dacă voi ajunge la o înțelegere în condițiile dorite de mine, voi rezilia.

Dacă nu, voi rămâne la Iași. Pentru mine acestea vor fi ultimele luni din carieră, din vară voi spune stop”, a dezvăluit Răzvan Tincu pentru ProSport.

Tincu, la a doua aventură în Copou

Fundașul a mai evoluat pentru moldoveni și între 2011 și 2013. Și a obținut și atunci o promovare cu gruparea ieșeană.

Tincu are un trofeu câștigat în carieră, Cupa României cu Sepsi, în sezonul 2021-2022

”Surprize din acestea poți să ai oricând. Am aproape 300 de meciuri în prima ligă, nu am stat degeaba. Cred că am făcut ceva pentru echipa asta. Am venit cu sufletul 200 la sută aici, dornic să promovăm în prima ligă.

Acum trebuie să mă conformez, dar voi rămâne în continuare la fel de serios până în ultimul moment”, a mai adăugat fotbalistul lui Poli Iași.

A refuzat Ceahlăul

Dată fiind situația de la formația antrenată de Leo Grozavu, Tincu a ajuns în atenția divizionarei secunde Ceahlăul. A cărei propunere a refuzat-o însă.

”Am vorbit cu domnul președinte și i-am transmis că nu merg la Piatra Neamț. Le mulțumesc, dar am refuzat oferta. Nu știu dacă aș merge în altă parte, nu vreau să mă tot mut, mă gândesc și la familie”, a încheiat Tincu.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Scandal la FCSB! Gheorghe Mustață cere două demisii și anunță: ”Avem dovezi”

Fostul căpitan de la FCSB, impresionat de Dinamo: ”A crescut de la an la an”

Assad Al-Hamlawi, de neoprit! Atacantul Craiovei a ajuns la 9 goluri într-o lună

Refuzat pentru 100.000 de euro în SuperLiga, transferat cu 28 de milioane de euro în Premier League

Gică Hagi a deturnat un fotbalist român din drumul spre un club din SuperLiga pentru a semna cu Farul: ”S-au supărat foarte tare”

Andrei Nicolescu a făcut anunțul despre transferul mijlocașului cotat la 350.000 de euro: ”L-am remarcat”

Cele mai citite

Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”

Echipa Națională  |  03 Octombrie 2026, 14:26
1.
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”

Fotbal  |  02 Octombrie 2026, 18:33
2.
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”
Zeljko Kopic a spus pe cine ar miza ca selecționer al României: ”Știe să rezolve problemele”

Echipa Națională  |  03 Octombrie 2026, 11:38
3.
Zeljko Kopic a spus pe cine ar miza ca selecționer al României: ”Știe să rezolve problemele”
Știri de ultimă oră din sport
FRF ar fi găsit deja un înlocuitor pentru Gică Hagi, dacă acesta va decide să plece

Echipa Națională   |  05 Octombrie 2026, 09:58
FRF ar fi găsit deja un înlocuitor pentru Gică Hagi, dacă acesta va decide să plece
Porsche schimbă strategia: Macan revine la motoarele pe benzină în 2028, dar electrificarea continuă

Auto   |  05 Octombrie 2026, 08:33
Porsche schimbă strategia: Macan revine la motoarele pe benzină în 2028, dar electrificarea continuă
Cum se vor diferenția Rally1 și Rally2 în WRC 2027

Formula 1   |  04 Octombrie 2026, 23:21
Cum se vor diferenția Rally1 și Rally2 în WRC 2027
Tensiuni la națională înainte de meciul cu Suedia! Un tricolor a fost pus la punct la antrenament. Băluță acuză probleme

Echipa Națională   |  04 Octombrie 2026, 22:32
Tensiuni la națională înainte de meciul cu Suedia! Un tricolor a fost pus la punct la antrenament. Băluță acuză probleme
Adrian Ilie risca să piardă 200.000 de euro în Spania: ”Am zis că nu accept!”
exclusiv Adrian Ilie risca să piardă 200.000 de euro în Spania: ”Am zis că nu accept!”
Special   |  04 Octombrie 2026, 21:53

Ciprian Marica, atac dur la adresa foștilor selecționeri ai naționalei: ”Edi Iordănescu preferă să stea șomer. Rădoi a fugit mâncând pământul!”

Echipa Națională   |  04 Octombrie 2026, 20:30
Ciprian Marica, atac dur la adresa foștilor selecționeri ai naționalei: ”Edi Iordănescu preferă să stea șomer. Rădoi a fugit mâncând pământul!”
AS.RO Milionarul român de doar 30 de ani, inel de logodnă de 150.000 de euro: Lucrurile astea cântăresc enorm
Milionarul român de doar 30 de ani, inel de logodnă de 150.000 de euro: Lucrurile astea cântăresc enorm
RTV Nuntă surpriză în fotbal. Florin Răducioiu s-a căsătorit a doua oară. El și Andreea se despărțiseră anul trecut. Ținutele impecabile purtate în ziua cea mare / GALERIE FOTO
Nuntă surpriză în fotbal. Florin Răducioiu s-a căsătorit a doua oară. El și Andreea se despărțiseră anul trecut. Ținutele impecabile purtate în ziua cea mare / GALERIE FOTO
Adrian Ilie risca să piardă 200.000 de euro în Spania: ”Am zis că nu accept!”
exclusiv Adrian Ilie risca să piardă 200.000 de euro în Spania: ”Am zis că nu accept!”
Special   |  04 Octombrie 2026, 21:53
Adrian Ilie risca să piardă 200.000 de euro în Spania: ”Am zis că nu accept!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 octombrie. AUR: ”Ilie Bolojan este trecut prin malaxorul justiției”. Ce legătură face partidul cu anticipatele

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 30 septembrie. Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament. Doar 182 de voturi pentru, față de 233 necesare

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Suedezii au dat verdictul după ce au văzut naționala României în primele 3 meciuri din Liga Națiunilor
Echipa Națională   |  10:32
Suedezii au dat verdictul după ce au văzut naționala României în primele 3 meciuri din Liga Națiunilor
FRF ar fi găsit deja un înlocuitor pentru Gică Hagi, dacă acesta va decide să plece
Echipa Națională   |  09:58
FRF ar fi găsit deja un înlocuitor pentru Gică Hagi, dacă acesta va decide să plece
live blog Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari
Echipa Națională   |  09:06
Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari
Porsche schimbă strategia: Macan revine la motoarele pe benzină în 2028, dar electrificarea continuă
Auto   |  08:33
Porsche schimbă strategia: Macan revine la motoarele pe benzină în 2028, dar electrificarea continuă
Legenda Stelei, dezamăgită de Emeric Ienei și Anghel Iordănescu: ”M-au terminat!”
Special   |  08:05
Legenda Stelei, dezamăgită de Emeric Ienei și Anghel Iordănescu: ”M-au terminat!”
Portugalia, calificată în sferturile Nations League! Germania lui Klopp s-a încurcat din nou. Rezultatele zilei
Internațional   |  23:58
Portugalia, calificată în sferturile Nations League! Germania lui Klopp s-a încurcat din nou. Rezultatele zilei
Cum se vor diferenția Rally1 și Rally2 în WRC 2027
Formula 1   |  23:21
Cum se vor diferenția Rally1 și Rally2 în WRC 2027
Tensiuni la națională înainte de meciul cu Suedia! Un tricolor a fost pus la punct la antrenament. Băluță acuză probleme
Echipa Națională   |  22:32