Valeriu Iftime regretă incidentul cu Mirel Rădoi, dar nu uită: ”A fost un pic obraznic și el. A amplificat lucrurile!”
Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Valeriu Iftime regretă incidentul cu Mirel Rădoi, dar nu uită: ”A fost un pic obraznic și el. A amplificat lucrurile!”
Vlad Stoica | Publicat: 06.04.2026 15:13 | Actualizat: 06.04.2026 16:01
Tensiuni la partida dintre FC Botoșani și FCSB, câștigată de moldoveni cu 3-2. În centrul atenției a fost Mirel Rădoi, ținta unui gest controversat din tribune: mai mulți suporteri au aruncat suluri de hârtie igienică în direcția antrenorului oaspeților.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Fanii moldoveni au ținut minte o declarație mai veche a tehnicianului și au ținut să-i răspundă acestuia într-un mod inedit, neașteptat.
Valeriu Iftime: ”Nu trebuia să se ajungă aici”
După meci, finanțatorul gazdelor, Valeriu Iftime, a reacționat și a ținut să clarifice situația. Oficialul botoșănean a negat orice implicare a clubului și i-a transmis scuze publice lui Rădoi.
”Vreau să fie foarte clar: clubul nu a avut nicio legătură cu acest incident. Îmi cer scuze în numele nostru pentru ce s-a întâmplat. Chiar am încercat să opresc acel suporter, dar nu am fost auzit. Nu trebuia să se ajungă aici”, a declarat Iftime, conform prosport.ro.

Totuși, șeful moldovenilor consideră că situația nu a apărut din senin. În opinia lui, reacția fanilor a fost alimentată de o declarație mai veche a lui Rădoi, din perioada în care acesta antrena la Craiova, când a ironizat condițiile de la Botoșani, făcând referire inclusiv la lipsa hârtiei igienice.
”Și Mirel Rădoi a amplificat lucrurile. A fost un pic obraznic atunci. Putea evita acele remarci. Nu suntem în Evul Mediu la Botoșani. Dar, repet, nimic nu justifică gestul suporterului”, a adăugat Iftime.
Incidentul a devenit rapid viral și a stârnit numeroase reacții în lumea fotbalului românesc, readucând în discuție limitele comportamentului fanilor pe stadioane.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite







