Vești proaste pentru Sepsi. Cât timp nu se vor putea baza covăsnenii pe un titular

Cosmin Matei a jucat în Superliga și la Dinamo Galerie foto (1 fotografii): Vești proaste pentru Sepsi. Cât timp nu se vor putea baza covăsnenii pe un titular
Foto: Sport Pictures  |   Cosmin Matei a jucat în Superliga și la Dinamo

Gabriel Scarlat   |   Publicat: 29.10.2024 15:53   |  Actualizat: 29.10.2024 19:10

Cosmin Matei (33 de ani), mijlocașul ofensiv de la Sepsi, va lipsi în următoarea perioadă de la echipă din cauza unei accidentări suferite în meciul cu CFR Cluj, scor 3-3.

Fotbalistul covăsnenilor a ieșit accidentat de pe terenul de joc în minutul 76 al partidei contra celor de la CFR Cluj, scor 3-3, din etapa precedentă a SuperLigii.

Cosmin Matei, indisponibil 4 săptămâni

Fostul mijlocaș de la Dinamo a efectuat o investigație medicală, în urma căreia a primit vestea că va trebui să stea pe bară în următoarele patru săptămâni.

”Azi am aflat și noi rezultatul medical, Cosmin Matei are o leziune musculară de gradul 2, așa că trei sau patru săptămâni va lipsi din echipă. Între timp vom avea și acea pauză, sperăm să se refacă bine și îl așteptăm alături de noi”, a declarat Attila Hadnagy, directorul sportiv al formației, pentru GSP.

Este estimat că va reveni pe gazon după pauza competițională pentru meciurile echipei naționale din luna noiembrie.

Astfel, Valentin Suciu nu se va putea baza pe serviciile sale în partida din Cupa României cu Unirea Alba-Iulia (30.10), și cele din campionat cu Petrolul (02.11) și Poli Iași (09.11).

Doi jucători au revenit după accidentări

Totuși, antrenorul formației din Sfântu Gheorghe poate conta pe jucătorii Dimitri Oberlin și Marian Drăghiceanu, care s-au refăcut după accidentări.

”De ieri au început antrenamentele, se pregătesc foarte bine și au intrat în circuitul echipei. Nu sunt sută la sută în ceea ce privește forma fizică, dar am încredere că vor ajunge la un nivel optim în scurt timp”, a adăugat oficialul formației.

Sepsi a înregistrat rezultate modeste în debutul acestei stagiuni, iar acum echipa se află pe locul 8, cu 18 puncte acumulate în urma a 5 victorii, 3 remize și 6 înfrângeri.

Valentin Suciu este al doilea tehnician al covăsnenilor în acest sezon, după Bernd Storck, care a fost demis după ce a adunat 8 puncte în primele 8 etape.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”

Nicolae Stanciu a refuzat o ofertă de milioane de euro pentru a reveni în SuperLiga

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu după atacul lui MM Stoica

Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad

”Te-a lucrat Reghe?”. MM Stoica a dat răspunsul fără să stea pe gânduri

Cele mai citite

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae

Auto   |  15 Noiembrie 2026, 11:58
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 11:16
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 10:57
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”
Fiica lui Ilie Bolojan s-a căsătorit. Cine este Daniel Bota, fostul fotbalist care a devenit ginerele fostului premier

Diverse   |  15 Noiembrie 2026, 10:44
Fiica lui Ilie Bolojan s-a căsătorit. Cine este Daniel Bota, fostul fotbalist care a devenit ginerele fostului premier
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 09:27
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”
Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 08:57
Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”
AS.RO David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
Fotbal   |  14:50
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
UEFA a delegat un arbitru controversat la Bosnia - România! Cine va oficia partida de la Zenica
Echipa Națională   |  14:29
UEFA a delegat un arbitru controversat la Bosnia - România! Cine va oficia partida de la Zenica
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Auto   |  13:43
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Legenda Rapidului a fost păcălită și a ”explodat”: ”Am spart tot și am plecat”
Diverse   |  13:02
Legenda Rapidului a fost păcălită și a ”explodat”: ”Am spart tot și am plecat”
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
Internațional   |  12:25
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Auto   |  11:58
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”
Echipa Națională   |  11:16
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”
Echipa Națională   |  10:57