Zeljko Kopic revine în forță! Mutare surpriză după despărțirea de Dinamo

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Zeljko Kopic revine în forță! Mutare surpriză după despărțirea de Dinamo

Vlad Stoica   |   Publicat: 24.08.2026 18:32   |  Actualizat: 24.08.2026 19:37

Zeljko Kopic (48 de ani), fostul antrenor al lui Dinamo, este aproape de revenirea pe banca tehnică. Tehnicianul croat, liber de contract după despărțirea de formația bucureșteană, ar fi ajuns la un acord cu polonezii de la Wieczysta Krakow.

Kopic a transmis că nu va accepta orice ofertă și că își dorește un proiect care să îi ofere condițiile potrivite pentru a face performanță.

Zvonurile care îl dădeau în zona arabă nu s-au confirmat, astfel că antrenorul a rămas în continuare liber de contract. Situația s-ar putea schimba însă în perioada următoare, după oferta primită din Polonia.

Zeljko Kopic, la un pas de Wieczysta Krakow

Mateusz Borek, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști sportivi din Polonia, susține că negocierile dintre Kopic și Wieczysta Krakow sunt foarte avansate.

”Aproape, foarte aproape. Probabil e deja o înțelegere. Croatul Zeljko Kopic e foarte probabil noul antrenor al celor de la Wieczysta Krakow. Impresionant CV: Dinamo Zagreb, Pafos, Hajduk Split, Botev Plovdiv, Dinamo București”, a scris Mateusz Borek pe rețelele sociale.

Wieczysta Krakow a promovat în acest sezon în Ekstraklasa, dar nou-promovata are parte de un start slab de campionat. Clubul are, însă, planuri mari și își dorește să devină una dintre surprizele stagiunii.

Fostul jucător al Rapidului, în lotul lui Wieczysta Krakow

Patronul a investit sume importante în transferuri. Tobias Christensen a fost cumpărat de la Rapid pentru 700.000 de euro, iar norvegianul a fost unul dintre cei mai apreciați jucători ai giuleștenilor în ultimii doi ani.

Lotul lui Wieczysta Krakow este evaluat la 14,75 milioane de euro, iar printre jucătorii pe care Kopic i-ar putea avea la dispoziție se numără și Lucas Piazon, trecut și pe la Chelsea.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Andrei Nicolescu și MM Stoica, contre în direct după Dinamo - FCSB: ”Ce legătură are?” / ”Nu spun ce ar fi în avantajul meu!”

Antrenorului Oțelului, ofertat să plece de la Galați: ”Vreau să fac lucruri bune” + Paul Iacob: ”Câștigam cu Rapid dacă rămâneam 11 la 11!”

Pancu a numit 5 titulari de la Rapid care l-au dezamăgit: ”Am multe nemulțumiri!” + Pașcanu: ”E o atmosferă incredibilă în vestiar”

”Eu nu vreau!”. Tavi Popescu nu se mai transferă la CFR Cluj

Varga, forțat să accepte oferta de la FCSB pentru Korenica! Cât a plătit Becali pentru transfer și cât ar fi vrut finanțatorul CFR-ului

Oțelul - Rapid 0-1. Victorie dramatică pentru giuleșteni: Pașcanu a dat lovitura la ultima fază!

Cele mai citite

70.000.000 de lei. Mihai-Angelo Borcea, fiul lui Cristi Borcea, investiție masivă în România

Diverse  |  04 Septembrie 2026, 10:05
1.
70.000.000 de lei. Mihai-Angelo Borcea, fiul lui Cristi Borcea, investiție masivă în România
Ilie Năstase a dat cărțile pe față despre Ion Țiriac: ”Metodele lui nu erau foarte fair-play”

Tenis  |  04 Septembrie 2026, 17:14
2.
Ilie Năstase a dat cărțile pe față despre Ion Țiriac: ”Metodele lui nu erau foarte fair-play”
Atac dezlănțuit în direct: ”Gino Iorgulescu, ești complice la crimă, nesătulule! L-ai scos pe criminal din România, îți bați joc de popor. Și Ponta e băgat până la gât în treaba asta”

Diverse  |  05 Septembrie 2026, 19:28
3.
Atac dezlănțuit în direct: ”Gino Iorgulescu, ești complice la crimă, nesătulule! L-ai scos pe criminal din România, îți bați joc de popor. Și Ponta e băgat până la gât în treaba asta”
Știri de ultimă oră din sport
Arsenal, revenire de senzație: o nouă victorie în fața rivalei Chelsea!

Premier League   |  06 Septembrie 2026, 21:56
Arsenal, revenire de senzație: o nouă victorie în fața rivalei Chelsea!
”Eu nu vreau!”. Tavi Popescu nu se mai transferă la CFR Cluj
”Eu nu vreau!”. Tavi Popescu nu se mai transferă la CFR Cluj
SuperLiga   |  06 Septembrie 2026, 21:27
”Eu nu vreau!”. Tavi Popescu nu se mai transferă la CFR Cluj
România a făcut legea la Europenele U23 de canotaj: 9 medalii de aur!

Alte sporturi   |  06 Septembrie 2026, 20:58
România a făcut legea la Europenele U23 de canotaj: 9 medalii de aur!
Oțelul - Rapid 0-1. Victorie dramatică pentru giuleșteni: Pașcanu a dat lovitura la ultima fază!
Oțelul - Rapid 0-1. Victorie dramatică pentru giuleșteni: Pașcanu a dat lovitura la ultima fază!
SuperLiga   |  06 Septembrie 2026, 20:00
Oțelul - Rapid 0-1. Victorie dramatică pentru giuleșteni: Pașcanu a dat lovitura la ultima fază!
Borza, primul gol în Turcia! Cum a marcat în poarta lui Moldovan, în Corumspor - Eyupspor

Stranieri   |  06 Septembrie 2026, 19:31
Borza, primul gol în Turcia! Cum a marcat în poarta lui Moldovan, în Corumspor - Eyupspor
Maxim i-a făcut praf pe jucătorii Corvinului: ”Până nu am strigat la ei...” + Sousa, mândru: ”E greu să construiești o echipă precum a mea în fotbal!”

SuperLiga   |  06 Septembrie 2026, 18:33
Maxim i-a făcut praf pe jucătorii Corvinului: ”Până nu am strigat la ei...” + Sousa, mândru: ”E greu să construiești o echipă precum a mea în fotbal!”
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Cât a durat, de fapt, aventura milionarului celebru cu cea mai bună prietenă a soţiei sale! Femeia trădată a făcut dezvăluirea
Cât a durat, de fapt, aventura milionarului celebru cu cea mai bună prietenă a soţiei sale! Femeia trădată a făcut dezvăluirea
RTV Are 60 de ani, dar arată ca un adolescent. A descoperit secretul tinereții. Nu are operații estetice. Cum a reușit să-și păstreze tinerețea / FOTO
Are 60 de ani, dar arată ca un adolescent. A descoperit secretul tinereții. Nu are operații estetice. Cum a reușit să-și păstreze tinerețea / FOTO
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
exclusiv ”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
Special   |  20 August 2026, 13:22
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
ACUM, LIVE | PREA MULT BANCIU, 3 septembrie. ”Țeapa secolului” în Estonia: 70 de milioane de euro pentru rachete de la o firmă care nu mai vânduse rachete

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 septembrie. 88.600 de dolari pentru o fotografie cu Donald Trump. Cât costă accesul la convenția republicană din Texas

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 septembrie. Scandal în Camera Deputaților. PNL și USR acuză o nouă majoritate PSD-AUR

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Andrei Nicolescu și MM Stoica, contre în direct după Dinamo - FCSB: ”Ce legătură are?” / ”Nu spun ce ar fi în avantajul meu!”
SuperLiga   |  23:50
Andrei Nicolescu și MM Stoica, contre în direct după Dinamo - FCSB: ”Ce legătură are?” / ”Nu spun ce ar fi în avantajul meu!”
Antrenorului Oțelului, ofertat să plece de la Galați: ”Vreau să fac lucruri bune” + Paul Iacob: ”Câștigam cu Rapid dacă...
SuperLiga   |  23:17
Antrenorului Oțelului, ofertat să plece de la Galați: ”Vreau să fac lucruri bune” + Paul Iacob: ”Câștigam cu Rapid dacă rămâneam 11 la 11!”
Pancu a numit 5 titulari de la Rapid care l-au dezamăgit: ”Am multe nemulțumiri!” + Pașcanu: ”E o atmosferă incredibilă în...
SuperLiga   |  22:48
Pancu a numit 5 titulari de la Rapid care l-au dezamăgit: ”Am multe nemulțumiri!” + Pașcanu: ”E o atmosferă incredibilă în vestiar”
Arsenal, revenire de senzație: o nouă victorie în fața rivalei Chelsea!
Premier League   |  21:56
Arsenal, revenire de senzație: o nouă victorie în fața rivalei Chelsea!
”Eu nu vreau!”. Tavi Popescu nu se mai transferă la CFR Cluj
SuperLiga   |  21:27
”Eu nu vreau!”. Tavi Popescu nu se mai transferă la CFR Cluj
România a făcut legea la Europenele U23 de canotaj: 9 medalii de aur!
Alte sporturi   |  20:58
România a făcut legea la Europenele U23 de canotaj: 9 medalii de aur!
Varga, forțat să accepte oferta de la FCSB pentru Korenica! Cât a plătit Becali pentru transfer și cât ar fi vrut...
SuperLiga   |  20:29
Varga, forțat să accepte oferta de la FCSB pentru Korenica! Cât a plătit Becali pentru transfer și cât ar fi vrut finanțatorul CFR-ului
Oțelul - Rapid 0-1. Victorie dramatică pentru giuleșteni: Pașcanu a dat lovitura la ultima fază!
SuperLiga   |  20:00