exclusiv Moment de cumpănă pe lacul Snagov pentru campionii olimpici Enache și Cornea: “S-a făcut perete alb de furtună. Îmi venea să plâng de frică!”

Viața poate fi uneori nedreaptă.

Pe 1 august 2024, doi bărbați până atunci cvasinecunoscuți în afara lumii canotajului deveneau oamenii momentului în România. Marian Enache și Andrei Cornea câștigau aurul la cea mai prestigioasă competiție sportivă de pe planetă și, instantaneu, căpătau o aură de supereroi.

Toată lumea își dorea să îi cunoască, să se pozeze cu ei, faima lor câștigată peste noapte atrăgea ca un magnet.

Apoi, a intervenit o formă bizară de uitare. Deși munca din spatele medaliei și performanța de a câștiga aurul olimpic nu vor putea fi probabil niciodată egalate de fotbaliștii români, publicul s-a întors la favoriții de zi cu zi.

Invitați la podcastul iAMsport.ro, Enache și Cornea au adunat până acum împreună 16.250 de vizualizări. În comparație, cele mai puțin vizionate podcasturi cu personaje din fotbal sunt cele cu George Ogăraru (39.000 de vizualizări) și Ciprian Marica (45.000 de vizualizări).

În alte sporturi în afară de fotbal și, poate, tenis, supereroii români trăiesc pe siteuri doar câteva zile, ca niște fluturi spectaculoși, dar efemeri. Iar jurnaliștii și publicul își pasează de la unii la alții vina pentru lipsa de interes.

În timp ce atenția a revenit la Liga 1, cei doi eroi de la Paris au revenit în bărci, la antrenamente, după câteva luni mai relaxate. Andrei Cornea s-a căsătorit, Enache a fost invitat la numeroase evenimente în care, spune el, s-a simțit“foarte prezent în dezvoltarea sportului”.

“Nu am simțit neapărat că lumea ne-a uitat”, spune veteranul din barca de aur.

Nu neapărat.

Dar lumea uită. Singurii care nu au cum să uite cine sunt și ce au reușit sunt Enache, Cornea și oamenii din echipa lor. Iar poveștile lor sunt uneori dramatice, alteori comice, întâmplări din drumul spre cea mai importantă medalie din sportul mondial.

Una dintre povești este despre un antrenament pe grindină. În alte sporturi, când vremea devine agresivă, sportivii merg la vestiare. În canotaj, prinși de ploaia de gheață în mijlocul unui lac, sportivii n-au altă soluție decât să continue să vâslească.

Andrei Cornea râde. “Eu din fericire am avut căciulă. Nu stiu de ce mi-am luat căciula atunci, dar am avut o căciulă în cap. Florin (n.r. - Marian Florin Enache) n-a avut. Îți dai seama, gheața aia să-ți dea peste urechi, peste cap….Cum să ne protejăm? Ce să fac? Să-mi pun mâinile în cap? Că n-aveam ce să fac… Trebuia să ajung la ponton. Acum ori că stăteam în ploaie, ori că mă mișcam încontinuu, mă lovea gheața”.

Marian Enache are și o înregistrare video făcută din barca antrenorilor. În timp ce grindina îi lovește nemilos în ceafă, cei doi nu încetinesc ritmul. Cornea e protejat de căciulă, însă Enache e vizibil deranjat și scutură din cap după ce e izbit de gheață.

Furtuna de la Snagov: trei kilometri de coșmar

Și mai o poveste.

A doua întâmplare din drumul spre aur e mai serioasă, deși atunci a părut o anecdotă.

Povestește Cornea la podcastul iAM Ștucan:

“Cu o zi înainte de a pleca la Jocurile Olimpice, am avut o defecțiune la barcă. Barca noastră de concurs plecase deja spre Franța și am ieșit pe barca de rezervă. La Florin s-a întâmplat ceva, suportul în care-i prinsă vâsla e ca o potcoavă prinsă în două șuruburi, unul sus, unul jos. Cel de jos căzuse în apă, s-a desfăcut și a căzut în apă, nu știu… și nu mai avea susținere, să-i mai țină vâsla. Nu mai putea să facă nimic cu vâsla aia.

Zice: “Stai puțin că nu pot să vâslesc!” Cum nu poți să vâslești? Nu pot, nu intră. Ne-am uitat, aia era desfăcută. Când noi plecaserăm la antrenament, cerul era albastru-închis-negru, dar am zis că a mai fost așa, nu vine furtuna. La un timp sună antrenorul: “Întoarceți-vă că e vremea urâtă!” N-am apucat… să ne întoarcem, am avut o problemă cu barca, am așteptat să vină antrenorul cu șalupa, să ne urcăm în șalupă, șalupa destul de mică, barca plus noi, trei oameni, abia mergeam. Și efectiv la un moment dat, după ce am trecut de insulă, s-a făcut un... perete alb de furtună.

Nu mai vedeai nimic pe peretele alb, zici că s-a tras o perdea. Și a început un vânt, valuri, iarăși ploaie din aia care ustura când te lovea. Eu stăteam ca o marmotă așa în față acolo pe șalupă țineam barca și încercam să mă țin, Florin era în spate. Și atunci a fost destul de nasol.

A venit altă șalupă să ne ia, prin ploaie, unul să ia barca, unul să ajungă… urât! Am înțeles că și Antonio (n.r. - Colamonici, italianul care coordonează lotul național de canotaj) s-a panicat atunci. Era destul de riscant. La un moment dat am zis că hai să ne întoarcem, să ieșim că nu avem nicio șansă, ne răstoarnă cu tot cu șalupă, cu tot. Urât. Dar din nou, din aia am făcut haz de necaz”.

Enache are imagini și de la acest moment. În videoul scurt trimis jurnaliștilor, campionul olimpic filmează scena de pe puntea șalupei, în timp ce furtuna se adună în jurul ambarcațiunii. “Fanii mei de pe Instagram, vă pup!”, spune el, mustăcind.

Enache, Cornea și antrenoarea Doina Ignat se țin bine de șalupă și zâmbesc ușor crispat.

Râsul e, însă, doar pentru cameră. Cornea mărturisește:

“Noi eram foarte happy, eram foarte încrezători, dar în ascunsul nostru, în interiorul nostru, era o frică destul de mare. Și la mine și la ei. Trebuia să-ți fie frică, era chiar ceva urât vremea aia și noi râdeam, el a luat telefonul... a zis că “băi, fanii mei dacă mă iubiți, priviți aici, nu știu dacă o să mă mai vedeți”. Când am ajuns la masă, ne-am zis unul altuia că râdeam, dar în interiorul nostru nu prea râdeam. Mie îmi venea să plâng, Ne-a zis și antrenoarea “Mă, băieți, mă, voi râdeați atunci cu mine, dar mie mi-era cam frică”. Da, a fost urât”.

Versiunea lui Enache e mai puțin emoțională:

“Îmi amintesc că cerul nu arăta prea promițător, dar cumva știam că avem timp să ne terminăm antrenamentul înainte să vină furtuna, dacă aceasta avea să vină. Din păcate – sau poate din fericire, pot spune acum – am avut o defecțiune la barcă, una care nu mi-a mai permis să vâslesc.

Andrei a încercat să vâslească singur spre ponton, dar vântul deja se întețise destul de tare, iar furtuna se apropia. Așa că am decis să punem barca pe șalupă și să plecăm astfel spre ponton. Aveam de parcurs o distanță de aproximativ trei kilometri. Trei kilometri într-o șalupă de două persoane, noi fiind trei, plus barca de deasupra, pe care încercam să o ținem cu toată forța. De data aceasta, vântul era din față. Practic, stăteam pe loc, nu reușeam să înaintăm.

Am avut noroc că după 20 de minute a venit un antrenor cu o altă șalupă și ne-a ajutat să ajungem la ponton. Acolo, bineînțeles că ne-am amuzat de cele întâmplate, pentru că nu aveam altceva de făcut. Chiar și atunci când condițiile meteo nu erau de partea noastră, nu trebuia să ne stricăm buna dispoziție din cauza vremii urâte. Așa că mereu găsim ceva de care să ne legăm ca să rămânem pozitivi sau să facem haz de necaz”.

A doua zi, Enache și Cornea au plecat la Paris, iar restul e istorie.

O istorie care trece încet la “și altele” după ce România și-a întors din nou fața spre fotbal.

“Canotajul este un sport dur, dar care îți dezvoltă o mentalitate de fier, de învingător. Îți arată că nimic nu te poate opri Marian Enache, campion olimpic

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google