exclusiv Reportaj din cel mai cunoscut laborator de tenis de masă al României, care a dat-o și pe Bernadette Szocs: ”Podeaua a început să putrezească”

Deși sala are nevoie urgentă de reparații – podeaua fiind deteriorată, iar luminozitatea insuficientă pentru competiții internaționale, cu doar 500 de lucși în loc de cei minimum 800 necesari – sportivii continuă să se antreneze intens, visând la podiumurile europene și mondiale și, de ce nu, la cele olimpice, chiar dacă drumul este lung, iar la final dau tot peste asiatici, care domină întrecerile.

Centrul sportiv este susținut financiar de Federația Română de Tenis de Masă, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, și Primăria Bistrița.

300 de zile de pregătire centralizată pe an

Cu 270 de zile de pregătire centralizată la Bistrița și 30 la Complexul "Sydney 2000" din Izvorani, acești sportivi beneficiază de o pregătire extrem de riguroasă, cu cel puțin două antrenamente pe zi, antrenorii dorind să implementeze modelul asiatic cu trei ședințe de pregătire zilnice.

Doar cei mai rezistenți și talentați copii rămân să se antreneze aici, unde disciplina este cheia succesului.

Telefoanele și rețelele sociale scad puterea de concentrare a sportivilor

În era digitală, telefoanele și platformele de social media, precum TikTok, pun la încercare capacitatea de concentrare a jucătorilor de tenis de masă. Deși un set de joc durează între cinci și zece minute, atenția necesară pentru a performa la cel mai înalt nivel este adesea perturbată de filmulețele care dau senzația de deconectare de la rutina zilnică, însă efectul acestora este complet invers. Aceste distrageri reduc abilitatea sportivilor de a se concentra pe strategia și precizia necesare, afectându-le astfel performanța în competiții. Antrenorii sunt din ce în ce mai preocupați de impactul negativ al social media asupra tinerilor sportivi, căutând soluții pentru a limita expunerea și a îmbunătăți focusul mental în timpul antrenamentelor și competițiilor, apelând chiar la un psiholog care a practicat tenisul de masă la nivel înalt.

De când intri în sală știi care sunt sportivii începători, pentru că ei se pregătesc în partea dreaptă a sălii, dar, pe măsură ce avansează în vârstă și valoare, ajung să se antreneze în centrul acesteia, obiectivul final fiind să ajungă să se antreneze în partea stângă a acesteia, care este rezervată doar celor mai buni.

iAMsport.ro a vizitat laboratorul din ”Poarta Transilvaniei”, așa cum le place bistrițenilor să spună despre orașul lor, unde a discutat cu Marian Filipaș, pe fundalul loviturilor aproape robotizate ale sportivilor. Din când în când, Filipaș întrerupe interviul pentru a face scurte corecturi asupra loviturilor sportivilor săi.

Dacă un om, care nu este obișnuit cu viteza de joc a tenisului de masa, poate ameți destul de repede de intensitatea loviturilor, Filipaș poate urmări mai multe mese deodată, intervenind punctual, pentru a face modificări de finețe în loviturile elevilor săi.

Întrebat care este diferența dintre jucătorii de tenis de masa români și cei europeni, Filipaș a răspuns simplu: ”Disciplina”. Dar diferența dintre cei români și cei asiatici, excluzând numărul mai mare de sportive, același Filipaș a oferit același răspuns scurt și la obiect: ”Disciplina”.

Să o luăm cu începutul. Ce înseamnă mai exact Centrul Național Olimpic de Tenis de Masă și de unde vă obțineți finanțarea?

Denumirea oficială este Centrul Național Olimpic de Pregătire a Juniorilor. În România sunt două astfel de centre, unul la Bistrița și unul la Constanța. Cel de la Bistrița funcționează cu șapte sportivi și un antrenor. Cei șapte sunt Ungvari Evelyn, Tamas Vivien, Suvei Diana, Singeorzan Cristina, Creucu Raul, Ionel Alexandru și Talos Antonio.

Finanțarea pentru cei șapte și un antrenor este obținută prin Federația Română de Tenis de Masă de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

Cât timp petrec acești sportivi la Bistrița?

Ei au în planul de pregătire, un cantonament prelungit de 300 de zile pe an. 270 de zile sunt la Bistrița și 30 de zile la Izvorani, unde este baza sportivă Sydney 2000. Clubul este atașat cumva de Clubul Sportiv Municipal Bistrița, care dă și ceilalți sportivi. Fiind și un sport de parteneriat, nu pot juca doar cei șapte sportivi între ei. Ei fac pregătire comună și cu sportivii legitimați la CSM Bistrița, dar care nu fac parte din Centrul Național Olimpic.

Câți sportivi aveți în total în pregătire?

În jur de 30 avem în grupul de performanță. Sala în care ne pregătim este împărțită astfel: în partea dreaptă vin prichindeii, de unde facem selecția. De acolo, avansează până în cealaltă parte. Obiectivul lor este să ajungă în partea stângă. Selecția se face permanent până la 19 ani, pentru că de când cu pandemia, juniorii sunt considerați până la această vârstă.

Dintre cei 30 de copii, câți sunt din Bistrița și câți sunt din alte localități?

Sunt mai mulți din alte localități. Vivien e din Miercurea Ciuc, Ianis este din Târnăveni, Edi și Raul sunt din Deva, Evelyn e din Târgu Mureș. Ei stau în sistem de cămin aici la sală. Avem șapte camere la etajul doi și alte două camere la etajul unu. Sunt camere cu două, trei sau patru paturi, cu baie în cameră. Masa este în capătul stadionului, la 150 de metri de aici.

Cei șapte primesc masa de la COSR, iar pentru restul copiilor ne sprijină primăria. Sperăm să ne ajute mai multe ANS, pentru că aparținem de ei și sperăm să ne majoreze bugetul. Momentan, primăria ne ajută cel mai mult cu masă, casă și participarea la competiții.

Copiii pleacă de mici de lângă familii

Cum rezistă un copil la această mutare, practic pleacă destul de devreme de lângă părinți?

Acum ne va veni un copilaș de 11 ani. Încercăm să le fim și mamă și tată, să avem grijă de ei cât și cum putem. Avem un antrenor de 20 de ani, care răspunde de programul lor seara. Este o rutină pe care o facem.

Spuneați că selecția este permanentă. Se întâmplă ca unii să nu progreseze sau să rămână la același nivel.

Se întâmplă ca unii să nu progreseze, să nu facă față cerințelor, să nu facă față la ceea ce ne dorim de la fiecare, iar ușor, ușor sunt înlocuiți de alți sportivi.

Ați avut cazuri de sportivi care nu au rezistat dorului de părinți, au revenit acasă și și-au continuat cariera cu succes?

Nu, cei care au plecat de aici s-au lăsat de sport. Am avut de la Vatra Dornei un băiat care la 14 ani el a vrut sub orice formă să meargă acasă. Bernadette Szocs a pornit de aici, a venit la 9 ani venea weekendurile aici, că era fratele ei Hunor, iar de la 9 ani jumate s-a mutat cu totul aici și a stat aici până la 18 ani.

Materialele cu care se pregătesc sunt destul de scumpe, cât plătesc sportivii?

Pentru cei din centrul olimpic, ne sprijină federația de două ori pe an să le schimbăm paletele. Pentru ceilalți, CSM le achită costurile.

La nivelul celor mici, noi decidem cu ce palete joacă. În general, cumpărăm de la companiile specializate și consacrate. Nu e un preț mai mare în România decât în Germania. Au fost ani în care am dus-o greu.

Sala are nevoie de reparații

Sunteți mulțumit de condițiile pe care le aveți în sală?

Taraflexul de pe podea este competițional. Deși am schimbat toate luminile și acum avem becuri led, am luat ce era mai ieftin, ca să ne ajungă banii. Becurile de acum sunt de 50 de wați și am putea să punem de 80 de wați, ca să avem mai mulți lucși.

Pentru competiții internaționale, ai nevoie de 800 sau 900 de lucși la nivelul mesei. După ultimele măsurători, sunt între 400 și 500 de lucși acum. Am avut și lumină și mai slabă, cu becuri cu vapori de mercur. Erau și mai slabe și se ardeau și mai des. Ideal ar fi o nouă investiție și să schimbăm totul.

Am reușit în ani de zile, datorită unei legi, nu mai știu care exact, ca 1% din taxa pe viciu să ajungă la sport. Banii se împărțeau la cluburi, iar din acei bani puteam investi, pe lângă echipamentele sportive, și în îmbunătățiri.

Atunci am pus taraflexul, pentru că sub este o podea de lemn, iar acum avem niște probleme cu infiltrațiile de apă.

A putrezit podeaua?

Da, a început să putrezească și ar trebui o nouă investiție, prin care să schimbăm pardoseala și repus taraflexul, care e specific tenisului de masă.

În ce sportivi de perspectivă vă puneți speranțele?

În tot centrul. Evelyn a făcut parte din lotul care a ieșit vicecampioană națională și este în ultimul an de juniorat. Cristina Sângeorzan, Vivien la fete. Raul, Ionel Alexandru, Grigoraș Ianis la băieți. La copilași nu ne putem pronunța, pentru că valorile se schimbă, fluctuațiile sunt mari. Putem vedea pe la 13-14 ani.

Filipaș: Suntem mai disciplinați decât ceilalți europeni, dar asiaticii sunt mai disciplinați decât noi

Cu ce se diferențiază școala românească de tenis de masă de cele europene? Cum de obțineți încă performanțe? Ce are în plus școala românească, care nu a apelat la importurile asiatice, precum Luxemburg, Germania, Spania sau Franța.

Încă avem disciplină, încă mai putem face performanță astfel. Ei, Germania, Franța au tot ce vor. Pornind de la psihologi, maseuri, fizioterapeuți, cameramani. Chiar anii trecuți vorbeam cu una dintre antrenoarele Germaniei și am întrebat-o că aveau cinci persoane îmbrăcate în treninguri ale federației, care nu erau antrenori. Ce e cu ele?

Și îmi zice, nu, sunt șapte. Și a început să îmi zică: ăla e fizioterapeut la fete, că e femeie, ăla e fizioterapeut la băieți, că e bărbat, cameraman, nutriționist. Culmea e că îi mai și batem. Mi-a spus că noi avem o altă mentalitate, dar să stăm liniștiți, că repercursiunile democrației vor ajunge și la noi. Să sperăm că vor ajunge cât mai târziu. Trebuie să ne adaptăm și noi. Încă se mai poate cu un pic de militărie.

Dar față de asiatici unde se face diferența, excluzând numărul mare de practicanți?

Asta face diferența și între Europa și Asia. Acolo o simt, la disciplină. Am fost în China, Coreea de Sud și Japonia. Disciplina este disciplină. Acolo, drepturile omului sunt, dar au și îndatoriri.

Vă dau un exemplu, în Japonia, un antrenor mi-a spus că au o vorbă: „noi suntem un popor sărac, ca să avem, trebuie să muncim”. Asta este deviza lor și m-a pus pe gânduri. Ei merg pe ideea asta.

Am fost în China, cu Dragoman, cu Clapa, Diaconu, Plăian, trimiși de federație, iar fetele noastre nu rezistau la regimul de antrenament de acolo. De la 8.30 la 10.00 era primul antrenament, de la 14.00 la 17.30 al doilea, iar de la 18.30 la 21.30 era al treilea. Noi, efectiv, dimineața nu mai făceam antrenamentul, le făceam pe al doilea și pe al treilea. După ce am venit din China, am fost la openul Serbiei și Plăian, care era cadetă, l-a câștigat. Nu știu cum reușesc, sunt din altă lume.

Sunt mult mai pregătiți să sufere, se pare.

Da, ceea ce la noi începe să dispară treaba asta. Văd la generațiile care sunt, de aceea am și apelat la un psiholog, care a făcut performanță la tenisul de masă. Tik-tok-urile, relațiile de socializare, părinții le cumpără tot ce vor. Concentrarea lor este diminuată, un set durează între cinci și zece minute, iar ei nu se pot concentra, asumarea lor este din ce în ce mai slabă, renunță mai repede. Trebuie să înțeleagă pentru ce fac sport și dacă vor să facă sport de mare performanță.

Câte antrenamente au sportivii aici?

Două și încerc să implementez de mai mult timp al treilea antrenament, cel invizibil seara, ca să ne apropiem de ceea ce fac asiaticii. Am o vorbă: „ca să batem Europa, trebuie să ne raportăm la asiatici”.

Ce presupune un antrenament invizibil?

Ceea ce simt ei că nu le merge sau, dacă vor, le dau, eu sau colegii mei, anumite teme de antrenament, vizavi de fiecare sportiv, ceea ce știu că merge sau nu la un anumit sportiv. Elementele se lucrează cu multe exerciții, ani de zile, nu doar exersezi de două sau trei ori.

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!