Daniel Dubois a supraviețuit începutului infernal și a devenit campion mondial WBO

Daniel Dubois este campion mondial WBO Galerie foto (1 fotografii): Daniel Dubois a supraviețuit începutului infernal și a devenit campion mondial WBO
Foto: Getty Images  |   Daniel Dubois este campion mondial WBO

Vlad Stoica   |   Publicat: 10.05.2026 11:48   |  Actualizat: 10.05.2026 11:48

Daniel Dubois (28 de ani) a redevenit campion mondial la categoria grea, după ce l-a învins prin KO tehnic pe compatriotul său Fabio Wardley (31 de ani), în gala desfășurată sâmbătă seară la Manchester.

Britanicul și-a adjudecat astfel centura WBO, la mai puțin de un an după ce pierdea titlul IBF în fața ucraineanului Oleksandr Usyk.

Fabio Wardley l-a pus în dificultate pe Dubois încă din start

Debutul confruntării a fost unul complicat pentru Daniel Dubois. Pugilistul de 28 de ani a fost trimis la podea încă din primele secunde ale meciului, iar în repriza a treia a ajuns din nou în dificultate după o dreaptă puternică expediată de Fabio Wardley.

Cu toate acestea, boxerul din Londra a reușit să își revină și să preia controlul duelului. Pe măsură ce rundele au trecut, Dubois a început să își domine adversarul și să îl lovească tot mai des cu serii devastatoare.

Arbitrul a oprit lupta în repriza a 11-a

Fabio Wardley, în vârstă de 31 de ani, a resimțit din plin ofensiva rivalului său. În repriza a șasea, fața britanicului era deja plină de sânge, iar în runda a noua acesta abia mai putea vedea cu ochiul drept, din cauza loviturilor încasate.

În cele din urmă, arbitrul Howard Foster a decis să oprească lupta în repriza a 11-a, considerând că Wardley nu mai poate continua în siguranță.

Prin această victorie, Daniel Dubois revine în posesia unei centuri mondiale la categoria grea și își consolidează statutul printre cei mai importanți pugiliști ai momentului.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Floyd Mayweather - Ryan Garcia, meciul care poate genera cei mai mulți bani din istoria boxului: ”Ar doborî toate recordurile de audiență”

Donald Trump, invitat la meciul anului: ”Îi voi face această ofertă vechiului meu prieten”

Tragedie în lumea boxului! Fostul campion mondial a fost împușcat mortal în fața casei

Românca medaliată cu aur la Europene, dezvăluire dură: ”Am stat două săptămâni cu o cutie de margarină și o pâine”

Lucian Bute a ales cel mai mare boxer din istorie la categoria grea: ”Nu cred că va mai exista unul ca el”

Lucian Bute, mărturisire emoționantă despre mama sa: ”Avea o carte de rugăciuni. S-a întors cu spatele la ring”

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
2.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”

Special  |  08 Noiembrie 2026, 13:17
3.
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
Știri de ultimă oră din sport
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”

Tenis   |  10 Noiembrie 2026, 21:08
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”

SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 20:19
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
exclusiv Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 19:58
Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”

SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 18:21
Fostul selecționer a semnat cu FCSB! Gigi Becali: ”Se cam știu jucătorii care pleacă”
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani

LaLiga   |  10 Noiembrie 2026, 17:42
Barcelona a bătut palma! Acord pe cinci ani
Ion Țiriac l-a sunat pe Gigi Becali pentru o solicitare specială: ”Singurul om în fața căruia mă pot înclina”

Diverse   |  10 Noiembrie 2026, 15:38
Ion Țiriac l-a sunat pe Gigi Becali pentru o solicitare specială: ”Singurul om în fața căruia mă pot înclina”
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Surpriză uriaşă în finala Asia Express, nimeni nu paria pe ei! Secretul din spatele succesului
Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
special Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
Special   |  10 Noiembrie 2026, 13:34
Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
SuperLiga   |  23:47
Mircea Sandu l-a luat în colimator pe fotbalistul de la FCSB: ”Trebuie să faci diferența”
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
Serie A   |  23:13
Veste proastă pentru Dan Șucu! Clubul său riscă executarea silită pentru o datorie de 26 de milioane de euro
exclusiv ”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare:...
Diverse   |  22:41
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
Gigi Becali, avertisment dur pentru Mihai Stoica după dezastrul transferurilor de la FCSB! ”I-am dat putere de patron, dar a...
SuperLiga   |  21:56
Gigi Becali, avertisment dur pentru Mihai Stoica după dezastrul transferurilor de la FCSB! ”I-am dat putere de patron, dar a greșit” 
Curelea nu e singurul! Un antrenor iubit de galeria lui FCSB vine în stafful lui Reghecampf
SuperLiga   |  21:35
Curelea nu e singurul! Un antrenor iubit de galeria lui FCSB vine în stafful lui Reghecampf
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Tenis   |  21:08
Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
SuperLiga   |  20:19
Gigi Becali l-a concediat la o zi după ce l-a criticat dur: ”O să dau afară vreo 5-6 de la club”
exclusiv Rotația antrenorilor din SuperLiga, pusă sub semnul întrebării: ”Normal ar trebui să fie meritocrație”
SuperLiga   |  19:58