Tyson Fury și-a anunțat retragerea din box

Tyson Fury este poreclit 	”The Gypsy King” Galerie foto (1 fotografii): Tyson Fury și-a anunțat retragerea din box
Foto: Profimedia  |   Tyson Fury este poreclit ”The Gypsy King”

Redactia   |   Publicat: 13.01.2025 18:39   |  Actualizat: 13.01.2025 18:39

Boxerul britanic Tyson Fury, fost campion mondial la categoria grea, a anunţat luni că îşi încheie cariera la vârsta de 36 de ani, informează AFP.

"Aş vrea să-mi anunţ retragerea din box. A fost o plăcere. Mi-a plăcut fiecare secundă", a declarat Tyson Fury într-un scurt videoclip postat pe pagina sa de Instagram, la trei săptămâni după ce a fost învins de ucraineanul Oleksandr Usyk la Riad.

Tyson Fury, învins de două ori de Usyk

Superstar al boxului, care a trecut prin perioade foarte întunecate între depresie, gânduri suicidare şi suspendare pentru dopaj, Fury a suferit două înfrângeri consecutive în faţa lui Usyk.

Întrebat în decembrie, după a doua înfrângere în faţa ucraineanului, dacă publicul îl va vedea din nou în ring, Fury a răspuns: "Poate că da, poate că nu. Cine ştie?"

El se retrage cu un bilanţ de 34 de victorii, dintre care 24 prin KO, un meci încheiat la egalitate şi două înfrângeri.

AFP aminteşte că britanicul s-a răzgândit deja de mai multe ori de-a lungul anilor, iar declaraţiile sale trebuie privite cu prudenţă. De exemplu, el a anunţat că se retrage după ce l-a învins pe Dillian Whyte în aprilie 2022, înainte de a reveni în competiţie câteva luni mai târziu.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Donald Trump, invitat la meciul anului: ”Îi voi face această ofertă vechiului meu prieten”

Tragedie în lumea boxului! Fostul campion mondial a fost împușcat mortal în fața casei

Românca medaliată cu aur la Europene, dezvăluire dură: ”Am stat două săptămâni cu o cutie de margarină și o pâine”

Lucian Bute a ales cel mai mare boxer din istorie la categoria grea: ”Nu cred că va mai exista unul ca el”

Lucian Bute, mărturisire emoționantă despre mama sa: ”Avea o carte de rugăciuni. S-a întors cu spatele la ring”

Marea campioană din România nu renunță! Vrea să participe la JO 2028: ”Aveam în plan să mă retrag”

Cele mai citite

Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”

Echipa Națională  |  03 Octombrie 2026, 14:26
1.
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 23:38
2.

Zeljko Kopic a spus pe cine ar miza ca selecționer al României: ”Știe să rezolve problemele”

Echipa Națională  |  03 Octombrie 2026, 11:38
3.
Zeljko Kopic a spus pe cine ar miza ca selecționer al României: ”Știe să rezolve problemele”
Știri de ultimă oră din sport
Franța lui Zidane, revenire de senzație în ultimele 13 minute: de la 0-1 la 4-1! Italia, victorie cu Turcia. Rezultatele zilei din Liga Națiunilor

Internațional   |  06 Octombrie 2026, 00:00
Franța lui Zidane, revenire de senzație în ultimele 13 minute: de la 0-1 la 4-1! Italia, victorie cu Turcia. Rezultatele zilei din Liga Națiunilor
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
Echipa Națională   |  05 Octombrie 2026, 23:38
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
Valtteri Bottas, 350 de kilometri pe bicicletă de la Sepang la Singapore

Formula 1   |  05 Octombrie 2026, 23:35
Valtteri Bottas, 350 de kilometri pe bicicletă de la Sepang la Singapore
Luca Niculescu, propus premier de Nicușor Dan, are o poveste specială legată de fotbal: ”Mare fan!”

Diverse   |  05 Octombrie 2026, 22:18
Luca Niculescu, propus premier de Nicușor Dan, are o poveste specială legată de fotbal: ”Mare fan!”
Gică Hagi a explicat alegerea din primul 11 pentru România - Suedia

Echipa Națională   |  05 Octombrie 2026, 21:50
Gică Hagi a explicat alegerea din primul 11 pentru România - Suedia
SAB 2026 își deschide porțile la Romexpo

Auto   |  05 Octombrie 2026, 21:41
SAB 2026 își deschide porțile la Romexpo
AS.RO Milionarul care a renunţat la cetăţenia română nu s-a uitat la bani! Gestul uriaş pentru iubita cu 23 de ani mai tânără ca el
Milionarul care a renunţat la cetăţenia română nu s-a uitat la bani! Gestul uriaş pentru iubita cu 23 de ani mai tânără ca el
RTV Cine este Luca Niculescu, propus premier de Nicușor Dan! Detalii BOMBĂ din CV
Cine este Luca Niculescu, propus premier de Nicușor Dan! Detalii BOMBĂ din CV
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață

Special   |  05 Octombrie 2026, 11:09
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 octombrie. A patra desemnare de premier. Nicușor Dan consultă din nou partidele la Cotroceni

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 octombrie. AUR: ”Ilie Bolojan este trecut prin malaxorul justiției”. Ce legătură face partidul cu anticipatele

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Gică Hagi a remarcat trei jucători după România - Suedia 0-1: ”Echipa națională i-a câștigat!” + Anunț despre viitorul său
Echipa Națională   |  00:51
Gică Hagi a remarcat trei jucători după România - Suedia 0-1: ”Echipa națională i-a câștigat!” + Anunț despre viitorul său
Răzvan Burleanu, contestat dur de suporteri la România - Suedia! Mesajele afișate pe Arena Națională
Echipa Națională   |  00:12
Răzvan Burleanu, contestat dur de suporteri la România - Suedia! Mesajele afișate pe Arena Națională
Dennis Man, reacție tranșantă după eșecul cu Suedia: ”Lucrurile merg prost, nu se leagă nimic”
Echipa Națională   |  00:10
Dennis Man, reacție tranșantă după eșecul cu Suedia: ”Lucrurile merg prost, nu se leagă nimic”
Franța lui Zidane, revenire de senzație în ultimele 13 minute: de la 0-1 la 4-1! Italia, victorie cu Turcia. Rezultatele...
Internațional   |  00:00
Franța lui Zidane, revenire de senzație în ultimele 13 minute: de la 0-1 la 4-1! Italia, victorie cu Turcia. Rezultatele zilei din Liga Națiunilor
Ianis Hagi, primit cu huiduieli de fanii României pe Arena Națională la meciul cu Suedia
Echipa Națională   |  23:58
Ianis Hagi, primit cu huiduieli de fanii României pe Arena Națională la meciul cu Suedia
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
Echipa Națională   |  23:38
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
Valtteri Bottas, 350 de kilometri pe bicicletă de la Sepang la Singapore
Formula 1   |  23:35
Valtteri Bottas, 350 de kilometri pe bicicletă de la Sepang la Singapore
Suporterii dinamoviști, mesaj pentru rivalii de la Steaua la România - Suedia. Ce au afișat pe Arena Națională
Fotbal   |  23:02