special Maria Teresa de Filippis, pioniera care a deschis ușa femeilor în Formula 1

Prima femeie care a concurat în Formula 1, de Filippis a participat la cinci Mari Premii, a luat startul în trei și a obținut un loc 10 la Spa-Francorchamps. Dar impactul ei a depășit cu mult statisticile.

Un debut născut din ambiție, nu din rebeliune

Născută în 1926, în apropiere de Napoli, fiica contelui de Filippis a intrat în curse aproape din joacă, provocată de frații ei mai mari. A câștigat prima cursă importantă, Salerno–Cava dei Tirreni, la volanul unui Fiat 500, la finalul anilor ’40.

Sprijinul familiei a fost esențial: „Tatăl meu m-a ajutat, desigur; m-a inspirat să reușesc în orice aș fi ales să fac. Mama nu s-a opus prea mult – pentru că eu câștigam. Iar asta îi plăcea”, spunea ea în 2012 pentru Motor Sport.

Sexismul – recunoscut rar, dar real

De Filippis a fost mereu elegantă în felul în care a vorbit despre discriminare, dar un episod a rămas emblematic: „Singura dată când mi s-a interzis să concurez a fost la Marele Premiu al Franței. Directorul cursei a spus: «Singura cască pe care ar trebui să o poarte o femeie este cea de la coafor»”, declara ea pentru The Guardian în 2006.

În rest, spunea că reacțiile erau mai degrabă de uimire decât de ostilitate: „Nu cred că am întâlnit prejudecăți – doar surpriză față de succesul meu.”

Maserati, nu Ferrari – o alegere de caracter

În 1958, Maria Teresa ajunge în Formula 1 la volanul legendarului Maserati 250F, aceeași mașină cu care Juan Manuel Fangio câștigase titlul mondial în 1957. Alegerea constructorului nu a fost întâmplătoare.

„De aceea am mers la Maserati și nu am vrut niciodată să merg la Ferrari. De ce să fiu la Ferrari doar pentru că sunt italiancă? Nu voiam să fiu comandată de domnul Ferrari”, explica ea. „La Maserati era mai mult o familie. Erau oameni reali, mai ușor de abordat. Și puteam veni cu propria mea mașină – asta conta pentru mine.”

Fangio, „tatăl meu de cursă”

Debutul ei în Formula 1 a coincis cu retragerea lui Fangio, care a devenit un mentor atent: „Îmi spunea mereu: «Mergi prea repede, îți asumi prea multe riscuri». Nu mi-era frică de viteză – și asta nu e întotdeauna un lucru bun”, mărturisea ea.

Despre relația lor, de Filippis spunea: „Pe pistă îl numeam «tatăl meu de cursă». M-a tratat mereu normal, cu respect. Era un om blând.”

Remarcabil este faptul că nu a abandonat niciodată o cursă de Formula 1 din cauza unui accident.

Retragerea, dictată de tragedii

Cariera ei în elita motorsportului a fost scurtă. Moartea lui Jean Behra, în 1959, pe circuitul AVUS din Berlin, a fost punctul final: „Prea mulți prieteni muriseră… Musso, Collins, de Portago, Hawthorn. Iar Behra a murit într-o cursă în care ar fi trebuit să fiu și eu. A fost prea mult.”

De Filippis s-a retras, și-a întemeiat o familie și a revenit în lumea curselor abia după două decenii, ca vicepreședinte al Clubului Internațional al Foștilor Piloți de F1.

O moștenire încă incomplet valorificată

În cei peste 65 de ani de la retragerea ei, doar patru femei au intrat într-un Mare Premiu de Formula 1, iar una singură – Lella Lombardi – a reușit să ia startul în curse de campionat mondial.

Maria Teresa de Filippis rămâne astfel nu doar o pionieră, ci și un reper al unei promisiuni încă neîmplinite în motorsport: aceea a egalității reale pe pistă.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google