Pirelli, cu ochii pe Miami și Montreal

Foto 1/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Pirelli, cu ochii pe Miami și Montreal
Foto: Pirelli  |  

Răzvan Codorean   |   Publicat: 14.04.2026 17:30   |  Actualizat: 14.04.2026 17:32

Pauza forțată din Marele Circ nu a ajuns încă la final, dar toată lumea privește deja către rundele care se vor desfășura în luna mai.

Chiar dacă oficialii Formulei 1 și șefii echipelor își bat capul cu regulamentul, iar inginerii caută soluții pentru a da monoposturilor un curs diferit față de începutul de stagiune, fără îndoială, deja, toată lumea este și cu ochii pe etapele programate în luna mai.

Acest lucru este valabil și pentru cei de la Pirelli, furnizorul oficial de anvelope al Formulei 1, care, iată, deja a anunțat compozițiile pe care le vor avea la dispoziție piloții și echipele nu doar în runda de la Miami, cu care se reia competiția, ci și în cea de la Montreal.

Foto 2/3

Ce a ales Pirelli

Prin intermediul unui comunicat de presă, cei de la Pirelli au anunțat că alegera s-a îndreptat către cei mai moi compuși din gamă, iar aceștia vor fi utilizați în următoarele weekenduri de curse, ambele având formatul Sprint, la Miami și Montreal. Pe ambele circuite, C3, C4 și C5 vor fi nominalizate ca Hard, Medium și respectiv Soft.

”Prima cursă americană a sezonului (1-3 mai) vine după o pauză de o lună în campionat, în urma anulării Marilor Premii din Bahrain și Arabia Saudită. Caracteristicile circuitului construit în jurul stadionului Dolphins, cu asfalt foarte neted, permit utilizarea celei mai moi componente din gama F1. Degradarea este predominant termică, din cauza temperaturilor ridicate din Florida, dar anul trecut, când compușii erau nominal aceleași, s-au dovedit a fi limitată. Acest lucru a creat condițiile pentru numeroase bătălii pe pistă în faza de deschidere a cursei, când piloții au putut împinge fără limitări deosebite.

Foto 3/3

În Canada (22-24 mai) se va utiliza și cea mai moale selecție, datorită unei suprafețe de pistă care nu este foarte abrazivă și pentru a oferi o aderență adecvată în zonele în care mașinile sunt supuse unor decelerații puternice. Anul trecut, când gama s-a extins până la C6, s-a folosit trioul care includea această opțiune, deși ceea ce era atunci compusul Soft a rămas la marginea strategiilor de cursă, care erau deja orientate către două opriri folosind doar Hard și Medium. Comparativ cu Miami, Montreal include și variabila meteorologică, mai ales având în vedere poziția sa din calendar, mai devreme decât de obicei”, au precizat cei de la Pirelli.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Formula 1 revine în Africa după mai bine de 30 de ani! S-a semnat un acord pe zece sezoane

Kimi Antonelli poate deveni campion mondial la Austin! De ce rezultate are nevoie pentru a-și asigura titlul

Verstappen nu le-a lăsat vreo șansă rivalilor în Singapore. Antonelli, pe locul 3

Tensiuni la McLaren după incidentul dintre Norris și Piastri: ”Este pur și simplu inacceptabil!”

De neoprit! Verstappen rămâne primul și în calificările pentru Singapore Grand Prix

Max Verstappen câștigă Sprintul de la Singapore. Russell, abandon în primul tur, dezastru pentru McLaren

Cele mai citite

Ioan Andone s-a răstit la Adrian Mutu: ”Ce, mă? Mă dai tu pe mine afară?”

Diverse  |  11 Octombrie 2026, 17:42
1.
Ioan Andone s-a răstit la Adrian Mutu: ”Ce, mă? Mă dai tu pe mine afară?”
Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”

Special  |  12 Octombrie 2026, 13:54
2.
Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”
Adrian Mutu ridică un semn de întrebare după startul lui Dinamo sub comanda lui Nuno Campos: ”Au trecut zece etape, dar...”

SuperLiga  |  10 Octombrie 2026, 19:57
3.
Adrian Mutu ridică un semn de întrebare după startul lui Dinamo sub comanda lui Nuno Campos: ”Au trecut zece etape, dar...”
Știri de ultimă oră din sport
Un legendar atacant italian o vede pe Inter printre favoritele la câștigarea Ligii Campionilor: ”Se poate lupta de la egal la egal cu oricine”

Champions League   |  13 Octombrie 2026, 13:24
Un legendar atacant italian o vede pe Inter printre favoritele la câștigarea Ligii Campionilor: ”Se poate lupta de la egal la egal cu oricine”
Sorana Cîrstea, eliminată dramatic la Wuhan! Românca a ratat trei mingi de meci

Tenis   |  13 Octombrie 2026, 13:02
Sorana Cîrstea, eliminată dramatic la Wuhan! Românca a ratat trei mingi de meci
Începe etapa a doua din Liga Campionilor! Lens - Sporting, de la 19:45, urmat de Inter - Club Brugge și Atletico Madrid - Manchester United, de la 22:00, pe iAMsport.ro
live score Începe etapa a doua din Liga Campionilor! Lens - Sporting, de la 19:45, urmat de Inter - Club Brugge și Atletico Madrid - Manchester United, de la 22:00, pe iAMsport.ro
Champions League   |  13 Octombrie 2026, 12:07
Începe etapa a doua din Liga Campionilor! Lens - Sporting, de la 19:45, urmat de Inter - Club Brugge și Atletico Madrid - Manchester United, de la 22:00, pe iAMsport.ro
Acționarul din SuperLiga critică autoritățile locale: ”Mai rău te încurcă!”

SuperLiga   |  13 Octombrie 2026, 11:02
Acționarul din SuperLiga critică autoritățile locale: ”Mai rău te încurcă!”
Finanțatorul din SuperLiga care nu crede că Reghecampf poate relansa FCSB: ”El vrea, dar eu zic că nu poate”

SuperLiga   |  13 Octombrie 2026, 10:00
Finanțatorul din SuperLiga care nu crede că Reghecampf poate relansa FCSB: ”El vrea, dar eu zic că nu poate”
Victor Angelescu a făcut anunțul după U Cluj - Rapid 3-4: ”Suntem aproape să ne înțelegem cu doi jucători!”

SuperLiga   |  13 Octombrie 2026, 09:14
Victor Angelescu a făcut anunțul după U Cluj - Rapid 3-4: ”Suntem aproape să ne înțelegem cu doi jucători!”
AS.RO Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
RTV E de vis! Imagini FABULOASE din casa Vlăduței Lupău. Are cea mai luxoasă locuință din Cluj. A costat-o 3 milioane de euro, dar a muncit din greu pentru a-și îndeplini acest vis / GALERIE FOTO
E de vis! Imagini FABULOASE din casa Vlăduței Lupău. Are cea mai luxoasă locuință din Cluj. A costat-o 3 milioane de euro, dar a muncit din greu pentru a-și îndeplini acest vis / GALERIE FOTO
Cristiano Ronaldo a numit ”cel mai complet” fotbalist din istorie: ”Dacă cineva îl preferă pe Messi, pe Pele sau pe Maradona...”

Special   |  12 Octombrie 2026, 15:50
Cristiano Ronaldo a numit ”cel mai complet” fotbalist din istorie: ”Dacă cineva îl preferă pe Messi, pe Pele sau pe Maradona...”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

exclusiv ”Bă, ești nebun?”. Cum i se adresează MM Stoica lui Gigi Becali când îi răspunde la telefon
Diverse   |  15:24
”Bă, ești nebun?”. Cum i se adresează MM Stoica lui Gigi Becali când îi răspunde la telefon
Formula 1 revine în Africa după mai bine de 30 de ani! S-a semnat un acord pe zece sezoane
Formula 1   |  14:56
Formula 1 revine în Africa după mai bine de 30 de ani! S-a semnat un acord pe zece sezoane
Adrian Mutu nu exclude revenirea la România U21: ”Oricând m-aș întoarce!”
U21   |  14:22
Adrian Mutu nu exclude revenirea la România U21: ”Oricând m-aș întoarce!”
Sébastien Ogier pune sub semnul întrebării viitorul în WRC
Auto   |  13:58
Sébastien Ogier pune sub semnul întrebării viitorul în WRC
Un legendar atacant italian o vede pe Inter printre favoritele la câștigarea Ligii Campionilor: ”Se poate lupta de la egal la...
Champions League   |  13:24
Un legendar atacant italian o vede pe Inter printre favoritele la câștigarea Ligii Campionilor: ”Se poate lupta de la egal la egal cu oricine”
Sorana Cîrstea, eliminată dramatic la Wuhan! Românca a ratat trei mingi de meci
Tenis   |  13:02
Sorana Cîrstea, eliminată dramatic la Wuhan! Românca a ratat trei mingi de meci
Victor Pițurcă a dezvăluit cel mai mare eșec din cariera sa: ”Am trăit niște momente grele”
Fotbal   |  12:34
Victor Pițurcă a dezvăluit cel mai mare eșec din cariera sa: ”Am trăit niște momente grele”
live score Începe etapa a doua din Liga Campionilor! Lens - Sporting, de la 19:45, urmat de Inter - Club Brugge și Atletico Madrid -...
Champions League   |  12:07