SPECIAL | Avertismentul șefului McLaren: ”Siguranța trebuie să fie mai presus decât spectacolul”. Cât de reală este îngrijorarea lui Stella și ce face FIA

Foto 1/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): SPECIAL | Avertismentul șefului McLaren: ”Siguranța trebuie să fie mai presus decât spectacolul”. Cât de reală este îngrijorarea lui Stella și ce face FIA
Foto: Profimedia  |  

Răzvan Codorean   |   Publicat: 23.02.2026 17:45   |  Actualizat: 23.02.2026 20:48

Discuțiile legate de noul regulament par să nu se mai termine. Și nu mai este vorba doar despre motorul Mercedes. Andrea Stella, șeful McLaren, a ridicat mai multe probleme încă după primele teste din Bahrain, și chiar dacă FIA a părut deschisă să le ia în considerare, nu toată lumea pare să meargă pe direcția ”alarmistă” indicată de acesta.

Săptămâna trecută, atunci când pe primul punct al agendei Comisiei de F1 era motorul Mercedes, pe masa de lucru au apărut și alte aspecte legate de noul regulament, în special de unitatea de putere, ridicate de omul care conduce campioana mondială.

Andrea Stella nu a fost singurul care le-a adus în discuție, sunt și piloți care le-au enunțat în discursul lor, însă, dacă este să-i luăm în calcul pe aceștia, puțini au fost cei care au mers pe direcția indicată de oficialul McLaren.

Astfel că, deși, pentru a calma spiritele, Comisia F1 a FIA a anunțat că va face toate eforturile pentru ca orice temeri să dispară, au existat și voci care susțin că opiniile exprimate de Stella ar putea avea la origine și faptul că Lando Norris și Oscar Piastri, dar și monopostul McLaren, sunt încă sub concurență. Dar, să luăm pe rând temele enunțate de șeful team-ului ”papaya”.

Starturile ar putea să fie haotice și, implicit, un pericol pentru siguranța piloților

Primul aspect a fost cel legat de momentul startului în cursă. Am scris și noi deja, încă după Shakedown-ul din Barcelona, că puținele imagini ajunse în spațiul public arătau plecări ezitante, motoare turate agresiv, dar fără explozia de accelerație cu care ne-am obișnuit în ultimii ani.

Ei bine, tehnic vorbind, acest lucru se petrece din pricina eliminării MGU-H, al cărui efect era eliminarea întârzierii intrării în funcțiune a turbinei. Astfel că piloții sunt nevoiți să tureze cel puțin 10 secunde pentru acționarea acesteia. Doar că, o eroare, ar putea duce motorul în secvența anti-oprire, iar cei care se așează mai târziu pe grilă s-ar putea confrunta cu lipsa timpului necesar pentru a aduce monopostul în situația gata de start. Evident, un astfel de scenariu nu ar reprezenta doar ipotecarea șanselor la victorie ci și la eventuale caramboluri imediat după aprinderea luminilor verzi.

Ce a făcut FIA. Ei bine, FIA a reacționat imediat, iar în testele de săptămâna trecută din Bahrain, la finele fiecărei zile, s-au făcut simulări de starturi cu diverse scenarii. Ceea ce s-a observat a fost doar o diferență între modul în care piloții s-au adaptat la noile condiții.

Ce spun piloții. Lewis Hamilton, care pare că s-a familiarizat deja cu procedurile, spune că starturile nu vor reprezenta un pericol. Iar rivalii, chiar dacă își recunosc limitele de la acest moment, nu aduc în discuție tema enunțată de Stella.

Pilotul McLaren, Piastri, a amintit despre adaptare. ”Cred că startul meu nu a fost prea rău. Am fost ultimul, dar cred că am depășit vreo patru mașini. Deci cred că este o chestiune aleatorie în acest moment. Cu toții învățăm cumva ce înseamnă un start bun și unul prost. Este clar, mult mai dificil decât anul trecut. Ai multă putere, MGU-K intervine la un moment dat, așa că e mai complicat din toate punctele de vedere.”

O opinie similară a avut și Russell, care a vorbit despre cele mai proaste starturi din carieră. ”În acest stadiu nu contează cât de rapid ești, ci alte aspecte. Pe acestea încercăm să le înțelegem acum”, a spus el. În timp ce Antonelli, a recunoscut: ”Motorul Ferrari a părut extrem de puternic. Și, ca să fiu sincer, a fost un punct slab pentru noi. Este foarte complicată procedura și trebuie doar să o fac corect. Mai este mult de lucru, dar cred că astăzi am făcut un pas important înainte.”

”Lift and Coast”, modalitatea prin care se recuperează energia

O a doua chestiune ridicată de Andrea Stella este faptul că, pentru a recupera energia, piloții ar urma ca, în secvențele de cursă, să retrogradeze în trepte inferioare pentru a recupera energia. Verstappen a fost cel mai virulent când vine vorba despre acest aspect, afirmând că în momentul de față ne îndreptăm spre ”anti-curse” sau către ”Formula E pe steroizi”.

La acest capitol rămâne doar întrebarea dacă nu cumva pilotajul va deveni mai puțin relevant decât capacitatea de manageria inteligent energia. Cei de la McLaren spun că ar exista o soluție de ordin tehnic, legată de momentul în care MGU-K rulează împotriva motorului la turație maximă, secvență numită ”superclip”.

MGU-K (Motor Generator Unit - Kinetic) este o componentă esențială a sistemului hibrid din Formula 1, care transformă energia cinetică pierdută la frânare în energie electrică, stocând-o în baterie. Funcționează ca un generator pentru a încetini mașina și ca un motor pentru a oferi putere suplimentară de aproximativ 160 CP (120 kW) la accelerație.

Ei bine, în acest moment superclipul este de 250 kW, dar McLaren susține că există posibilitatea a a crește valoarea la 350 kW. „Există toate condițiile pentru a obține această recoltă de 350 kW în timp ce șoferul este cu accelerația maximă, ceea ce înseamnă că șoferul nu trebuie să ridice și să meargă liber pentru a recolta 350 kW.”

Depășirile fără DRS

Eliminarea DRS, dar și posibilitatea de a rămâne fără energie, astfel că pilotul este pus în imposibilitatea de a folosi noua variantă ”Overtake” a fost o altă temă lansată de Stella. Norris și Piastri au avertizat că am putea asista la curse terne, fără depășiri, în special pe circuite precum Jeddah și Melbourne, cu linii drepte și viraje lungi, unde este mai dificilă reîncărcarea bateriilor.

Și aici Stella a avertizat că ar putea exista momente în care, din pricina lipsei de energie, să asistăm la momente critice, cu manevre incomplete transformate în impact. Însă, din nou, este un aspect tehnic pe care-l presupune noul regulament, și doar o modificare a acestuia ar putea schimba lucrurile.

O ultimă problemă

Lucrurile nu s-au oprit însă aici. Stella a revenit și după a doua secvență de teste din Bahrain vorbind despre ”straight mode”. Mai exact, este vorba despre modificarea alinierii arpilor față și spate la un unghi de atac mai mic, pe liniile drepte, pentru a reduce rezistența la înaintare.

Însă, la acest capitol, chiar și șeful McLaren a convenit că, deși există soluții pentru a favoriza depășirile, nu se impune o decizie imediată. „Cred că decizia generală, ca grup al comunității FIA, ar putea să fie luată după ce vom vedea primele curse.”

Aceasta este, de altfel, și poziția FIA. Nu exclude ajustări ale normelor – inclusiv la capitolul motoare există acel moment 1 august de la care se vor efectua teste mai complexe, la cald, privind compresia. Pe de altă parte sugerează că aceste discuții, care au, pentru moment, un profund caracter subiectiv, legat și de performanțele preliminare ale monoposturilor, se pot purta, după o primă secvență a sezonului, în măsura în care chestiunile semnalate se vor dovedi reprezentative pentru toate echipele.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Lando Norris, nemulțumit după cursa de la Madrid: cere schimbări la circuit și la regula VSC

Hamilton și-a luat gândul de la titlu: ”Nu-l poate opri nimeni”

Antonelli a câștigat pe Madring cea mai plictisitoare cursă a anului

Și Max Verstappen critică Madring: ”Dacă îmi dați planul circuitului , îl repar”

Fernando Alonso este tranșant: ”Nu putem aștepta până în 2031 ca să avem din nou un sport adevărat”

Sainz recunoaște: ”Madring are nevoie de îmbunătățiri”

Cele mai citite

Giovanni Becali îi cere lui Hagi doi jucători în primul 11 al naționalei: ”Avem nevoie de ei!”

Echipa Națională  |  13 Septembrie 2026, 21:07
1.
Giovanni Becali îi cere lui Hagi doi jucători în primul 11 al naționalei: ”Avem nevoie de ei!”
Cunoscutul fotbalist român, lăsat corigent la matematică de fratele lui Ilie Bolojan: ”Mă punea să cânt în fața clasei ca să mă treacă!”

Inedit  |  12 Septembrie 2026, 14:48
2.
Cunoscutul fotbalist român, lăsat corigent la matematică de fratele lui Ilie Bolojan: ”Mă punea să cânt în fața clasei ca să mă treacă!”
Stadionul care se întoarce în SuperLiga după aproape 20 ani. Echipa care va juca acolo

SuperLiga  |  14 Septembrie 2026, 10:55
3.
Stadionul care se întoarce în SuperLiga după aproape 20 ani. Echipa care va juca acolo
Știri de ultimă oră din sport
Ianis Stoica, de neoprit în Portugalia! Gol și pasă decisivă în ultima etapă

Stranieri   |  15 Septembrie 2026, 11:03
Ianis Stoica, de neoprit în Portugalia! Gol și pasă decisivă în ultima etapă
Revoluție în fotbalul internațional: UEFA pregătește o Ligă a Campionilor pentru echipele naționale. Când ar urma să fie implementată

Internațional   |  15 Septembrie 2026, 08:23
Revoluție în fotbalul internațional: UEFA pregătește o Ligă a Campionilor pentru echipele naționale. Când ar urma să fie implementată
O nouă ”remontada” spectaculoasă pentru Cristi Chivu! Inter a întors meciul cu Udinese și s-a impus cu 5-3

Serie A   |  15 Septembrie 2026, 00:35
O nouă ”remontada” spectaculoasă pentru Cristi Chivu! Inter a întors meciul cu Udinese și s-a impus cu 5-3
Baciu a vorbit despre plecarea de la FCSB: ”Nu cred că mai contez eu!” + Drăguș, după primul meci în tricoul roș-albastru: ”E un sentiment plăcut”

SuperLiga   |  15 Septembrie 2026, 00:18
Baciu a vorbit despre plecarea de la FCSB: ”Nu cred că mai contez eu!” + Drăguș, după primul meci în tricoul roș-albastru: ”E un sentiment plăcut”
Ricardo Sousa a transmis un mesaj categoric după FCSB - Petrolul 2-2: ”Putem bate orice echipă!”

SuperLiga   |  15 Septembrie 2026, 00:03
Ricardo Sousa a transmis un mesaj categoric după FCSB - Petrolul 2-2: ”Putem bate orice echipă!”
Karlo Muhar a spus-o fără ezitare după ce a fost schimbat la pauză, la debutul pentru FCSB: ”Puteam să mai joc!”

SuperLiga   |  14 Septembrie 2026, 23:48
Karlo Muhar a spus-o fără ezitare după ce a fost schimbat la pauză, la debutul pentru FCSB: ”Puteam să mai joc!”
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Anunţul despre Tolea Ciumac, după ce luptătorul a fost arestat preventiv pentru că s-a bătut cu Danu Spartanu!
Anunţul despre Tolea Ciumac, după ce luptătorul a fost arestat preventiv pentru că s-a bătut cu Danu Spartanu!
RTV Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Ce mai face Cornel Dinu, ajuns la 78 de ani: ”Să sperăm că zilele care vin vor fi mai bune”

Special   |  13 Septembrie 2026, 15:08
Ce mai face Cornel Dinu, ajuns la 78 de ani: ”Să sperăm că zilele care vin vor fi mai bune”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 septembrie. Trump susține că Rusia și Ucraina au convenit să nu își mai atace infrastructura energetică

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 septembrie. Omar Hayssam, eliberat condiționat. Tribunalul Ilfov a luat o decizie definitive

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 septembrie. Barometrul INSCOP: AUR ajunge la 39,7%, aproape cât PSD și PNL la un loc

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
Echipa Națională   |  11:36
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
Ianis Stoica, de neoprit în Portugalia! Gol și pasă decisivă în ultima etapă
Stranieri   |  11:03
Ianis Stoica, de neoprit în Portugalia! Gol și pasă decisivă în ultima etapă
Gaziantep, rezultat mare cu Fenerbahce, după plecarea lui Mirel Rădoi. Cum s-au descurcat românii Maxim și Sorescu
Stranieri   |  10:20
Gaziantep, rezultat mare cu Fenerbahce, după plecarea lui Mirel Rădoi. Cum s-au descurcat românii Maxim și Sorescu
Ioan Ovidiu Sabău, impresionat de fotbalistul ”distrus” de Gigi Becali: ”Este unul dintre cei mai importanți jucători din...
SuperLiga   |  09:48
Ioan Ovidiu Sabău, impresionat de fotbalistul ”distrus” de Gigi Becali: ”Este unul dintre cei mai importanți jucători din prima ligă”
Gigi Becali îl face mincinos pe Giovanni Becali după declarațiile despre Octavian Popescu: ”O tâmpenie! Nu mai inventa!”
Diverse   |  09:14
Gigi Becali îl face mincinos pe Giovanni Becali după declarațiile despre Octavian Popescu: ”O tâmpenie! Nu mai inventa!”
Universitatea Craiova vrea să scape de Heri Tavares, dar există o problemă! Diferența care blochează plecarea fotbalistului
SuperLiga   |  08:45
Universitatea Craiova vrea să scape de Heri Tavares, dar există o problemă! Diferența care blochează plecarea fotbalistului
Revoluție în fotbalul internațional: UEFA pregătește o Ligă a Campionilor pentru echipele naționale. Când ar urma să fie...
Internațional   |  08:23
Revoluție în fotbalul internațional: UEFA pregătește o Ligă a Campionilor pentru echipele naționale. Când ar urma să fie implementată
O nouă ”remontada” spectaculoasă pentru Cristi Chivu! Inter a întors meciul cu Udinese și s-a impus cu 5-3
Serie A   |  00:35