Amalia Lică, argint la Mondialele de gimnastică ritmică pentru junioare de la Cluj-Napoca. România, bronz la Echipe

Amalia Lică, argint la Mondialele de gimnastică ritmică pentru junioare de la Cluj-Napoca Galerie foto (1 fotografii): Amalia Lică, argint la Mondialele de gimnastică ritmică pentru junioare de la Cluj-Napoca. România, bronz la Echipe
Foto: Federația Română de Gimnastică Ritmică  |   Amalia Lică, argint la Mondialele de gimnastică ritmică pentru junioare de la Cluj-Napoca

Bogdan Silviu Răducan   |   Publicat: 10.07.2023 10:25   |  Actualizat: 11.07.2023 13:34

La Campionatul Mondial de Gimnastică Ritmică pentru junioare, desfășurat între 5 și 7 iulie, la Cluj Napoca, România a participat cu două gimnaste și un ansamblu. A încheiat competiția cu două medalii: argint la cerc, Amalia Lică, și bronz la Echipe. iAM SPORT a fost partenerul media al competiției.

A doua ediție a Campionatului Mondial de Gimnastică Ritmică pentru junioare s-a desfășurat între 5 și 7 iulie, la Cluj Napoca, în BT Arena.

S-au înscris în concurs 379 de gimnaste din 59 de țări, dintre care 160 de gimnaste la individual şi 37 de ansambluri.

România a fost reprezentată de două gimnaste, Amalia Lică şi Lisa Garac, și un ansamblu, încheind competiția cu două medalii.

Lică, vicecampioană mondială de junioare la cerc

Româncele au fost prezente în 4 finale la Cluj: Amalia Lică în 3, cerc, panglică și măciuci, iar Lisa Garac, la minge.

Amalia Lică a avut o evoluție remarcabilă în calificări, cu cele mai mari note la cerc și măciuci, și a doua la panglică.

Singura medalie obținută de Lică a fost însă cea de argint, la cerc. În finală, a primit 30.900 p. și a urcat pe podium după sportiva din Israel, Alona Tal Franco( 31.600 p.). Bronzul a revenit la acest obiect sportivei din Uzbekistan, Anastasiya Sarantseva (30.850 p.).

În final, la măciuci, Amalia a fost a 5-a iar la panglică a terminat pe locul 4. Lisa Garac s-a clastat pe locul 6 la minge.

Ansamblul României, format din Arianna Alexandru, Andra Crainic, Carina Crainic, Andreea Nastasă, Alexandra Pătraşcu și Eva Vencu, s-a calificat în finala la corzi, încheind concursul pe locul 5.

La Campionatele Mondiale de Gimnastică Ritmică de la Cluj, România a câștigat și medalia de bronz la Echipe, terminând competiția cu 179.100 puncte, după Bulgaria (181.00 p.) și Israel (180.350 p.).

Rezultate

Titlul mondial la panglică a fost obţinut de poloneza Liliana Lewinska, argintul a fost câştigat de bulgăroaica Nikol Todorova, iar bronzul a revenit uzbecei Mişel Nesterova.

La măciuci s-a impus tot Lewinska, podiumul fiind completat de ucraineanca Taisia Onofriciuk şi de americanca Rin Keys.

În finala de la minge, medalia de aur a fost câştigată de bulgăroaica Elvira Krasnobaeva, argintul a revenit sportivei germane Lada Pusch, iar a treia a fost israelianca Regina Polişciuk.

La ansamblul de corzi, Israelul a câştigat aurul, Bulgaria a obţinut argintul, iar bronzul a revenit Azerbaidjanului.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

TAS, decizie dură în cazul Anei Maria Bărbosu! Lovitură majoră pentru gimnasta care a scris istorie la Paris

A răbufnit după ce România a înregistrat cel mai slab rezultat din istorie la gimnastica feminină: ”M-a șocat! Nu se poate așa ceva!”

Nadia Comăneci, dezvăluire emoționantă: ”Am s-o aduc la toate filmările”

A doborât recordul mondial și vrea să reprezinte România la JO 2028: ”Voi munci la fel de mult”

Nadia Comăneci, mărturisire despre momentele dificile din copilărie: ”Am primit o lecție”

”Noua Nadia”, dezvăluiri despre momentul care i-a schimbat cariera: ”A fost mai dificil emoțional”

Cele mai citite

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
CSM București, victorie spectuloasă cu Brest! ”Tigroaicele” și-au luat revanșa după umilința din ultimul meci

Handbal   |  15 Noiembrie 2026, 20:04
CSM București, victorie spectuloasă cu Brest! ”Tigroaicele” și-au luat revanșa după umilința din ultimul meci
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 17:49
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 16:40
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB

SuperLiga   |  15 Noiembrie 2026, 15:52
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 15:17
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri

Fotbal   |  15 Noiembrie 2026, 14:50
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
AS.RO Milionarul român care merge cu metroul şi autobuzul s-a întors în locul în care a scris istorie: 26 de ani mai târziu
Milionarul român care merge cu metroul şi autobuzul s-a întors în locul în care a scris istorie: 26 de ani mai târziu
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

exclusiv ”Dacă eram în locul lui Ionuț Radu, nu mai veneam la națională! Ce e cu comunismul ăsta?! Greșește un meci și îl scoți? E...
Echipa Națională   |  22:11
”Dacă eram în locul lui Ionuț Radu, nu mai veneam la națională! Ce e cu comunismul ăsta?! Greșește un meci și îl scoți? E unul dintre cei mai buni portari din LaLiga”
Guardiola, ofertat de naționala SUA după ce Pochettino a plecat la Manchester United!
Internațional   |  21:29
Guardiola, ofertat de naționala SUA după ce Pochettino a plecat la Manchester United!
Ronaldinho a revenit pe teren într-un meci oficial la 46 de ani, sub comanda lui Mandorlini! A fost titular pentru noua sa...
Internațional   |  20:46
Ronaldinho a revenit pe teren într-un meci oficial la 46 de ani, sub comanda lui Mandorlini! A fost titular pentru noua sa echipă
CSM București, victorie spectuloasă cu Brest! ”Tigroaicele” și-au luat revanșa după umilința din ultimul meci
Handbal   |  20:04
CSM București, victorie spectuloasă cu Brest! ”Tigroaicele” și-au luat revanșa după umilința din ultimul meci
video Cu tricoul CFR-ului pe el, Șumudică ”face avansuri” unei alte echipe! Videoclip neverosimil: ”Sper să ne vedem curând!”
SuperLiga   |  19:22
Cu tricoul CFR-ului pe el, Șumudică ”face avansuri” unei alte echipe! Videoclip neverosimil: ”Sper să ne vedem curând!”
exclusiv Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum...
Special   |  18:28
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
Internațional   |  17:49
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
exclusiv Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”
SuperLiga   |  17:17
Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”