foto Intâlnire între David Popovici și Mircea Lucescu: ”Modele care ridică standardele sportului românesc”

David Popovici a fost vizitat de Mircea Lucescu Galerie foto(12) Galerie foto (12 fotografii): Intâlnire între David Popovici și Mircea Lucescu: ”Modele care ridică standardele sportului românesc”
Foto: Instagram / Dragoș Luscan  |   David Popovici a fost vizitat de Mircea Lucescu

Mădălina Gavrilă   |   Publicat: 22.11.2025 14:29   |  Actualizat: 22.11.2025 15:48

O întâlnire memorabilă a avut loc sâmbătă, când selecționerul naționalei României, Mircea Lucescu (80 de ani), i-a făcut o vizită campionului olimpic David Popovici (21 de ani), chiar în timpul unui antrenament.

Cel mai titrat antrenor român, Mircea Lucescu, l-a vizitat pe David Popovici în timpul unui antrenament, iar preparatorul fizic al campionului mondial la înot, Dragoș Luscan, a surprins momentul într-o fotografie.

Mircea Lucescu l-a vizitat pe David Popovici

Ulterior, a distribuit pe contul său personal de Instagram o fotografie în care apare împreună cu cei doi, alături de un mesaj special.

”Generații diferite, aceeași mentalitate: excelență. Onorat să fiu în 'mijlocul' unor modele care ridică standardele sportului românesc. Mircea Lucescu, David Popovici”, a scris Dragoș Luscan pe Instagram, în descrierea fotografiei.

Palmaresul lui David Popovici

Numit de jurnaliștii americani ”un adolescent minune”, David Popovici a devenit campion olimpic la Paris, în 2024, la proba de 200 m liber. De asemenea, a obținut și medalia de bronz la 100 m liber.

În 2022, la Campionatele Mondiale de la Budapesta, românul a obținut aurul la 100 m, cât și la 200 m, devenind primul înotător care a reușit această performanță, după 49 de ani.

Foto 2/12

De asemenea, românul deține recordul european la 100 m liber și mai multe recorduri mondiale de juniori la probele 100 m și 200 m liber.

La Campionatele Europene U23 din 2025, Popovici a obținut medalia de aur la 100 m liber, reușind și un nou record european. De asemenea, tot aici s-a impus și la proba de 200 m liber.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Pan Zhanle i-a pus o întrebare directă lui David Popovici. Ce i-a răspuns românul

Atenție, David Popovici! Pan Zhanle revine în forță cu cel mai bun timp al său din ultimii doi ani

David Popovici s-a întâlnit cu legendara Oprah și a postat câteva cuvinte

David Popovici: ”Nu am primit invitația să merg în Rusia!”. Cum și-a numit adversarii de la Europene după ce a revenit în țară

David Popovici, mesaj direct pentru Leon Marchand: ”I-am spus, jos pălăria, felicitări"

”Îmi cer iertare”. Mesajul transmis de Taisia, iubita lui David Popovici, la o zi după performanța istorică a sportivului

Cele mai citite

Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”

Echipa Națională  |  06 Octombrie 2026, 20:14
1.
Radu Banciu propune un antrenor legendar la naționala României: ”Nu mai avem nimic de pierdut!”
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 23:38
2.
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”

Echipa Națională  |  05 Octombrie 2026, 14:47
3.
Un nou scandal. Ce ar fi făcut Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu în Polonia: ”Știți ce-am auzit?”
Știri de ultimă oră din sport
Șoferul microbuzului lui Dinamo 2 a murit la două luni după accidentul din Câmpulung Muscel

Diverse   |  07 Octombrie 2026, 20:17
Șoferul microbuzului lui Dinamo 2 a murit la două luni după accidentul din Câmpulung Muscel
Interes pentru un jucător important al Craiovei: 5.000.000 de euro, suma solicitată de olteni!

SuperLiga   |  07 Octombrie 2026, 19:28
Interes pentru un jucător important al Craiovei: 5.000.000 de euro, suma solicitată de olteni!
Dispută între Flick și de la Fuente pe tema Yamal! Selecționerul Spaniei și-a încălcat cuvântul

Internațional   |  07 Octombrie 2026, 18:42
Dispută între Flick și de la Fuente pe tema Yamal! Selecționerul Spaniei și-a încălcat cuvântul
Jorge Jesus a rupt tăcerea! Ce replică a dat după acuzațiile incendiare ale lui Cristiano Ronaldo

Internațional   |  07 Octombrie 2026, 17:59
Jorge Jesus a rupt tăcerea! Ce replică a dat după acuzațiile incendiare ale lui Cristiano Ronaldo
David Silva, revenire-șoc pe teren la 40 de ani! Cu ce echipă a ajuns să semneze

Internațional   |  07 Octombrie 2026, 17:24
David Silva, revenire-șoc pe teren la 40 de ani! Cu ce echipă a ajuns să semneze
Gigi Becali a deturnat un fotbalist român din drumul spre Italia! L-a luat gratis la FCSB, deși trebuia să plătească 1.200.000 de euro
exclusiv Gigi Becali a deturnat un fotbalist român din drumul spre Italia! L-a luat gratis la FCSB, deși trebuia să plătească 1.200.000 de euro
SuperLiga   |  07 Octombrie 2026, 16:45
Gigi Becali a deturnat un fotbalist român din drumul spre Italia! L-a luat gratis la FCSB, deși trebuia să plătească 1.200.000 de euro
AS.RO Tânărul milionar român care s-a plâns că a trăit în sărăcie, cu 3.000 de euro a plecat din ţară! Unde s-a dus: Viaţă de şef
Tânărul milionar român care s-a plâns că a trăit în sărăcie, cu 3.000 de euro a plecat din ţară! Unde s-a dus: Viaţă de şef
RTV WOW! Mirabela Grădinaru și-a făcut apariția după sărutul pasional cu Nicușor Dan. Prima Doamnă a atras toate privirile
WOW! Mirabela Grădinaru și-a făcut apariția după sărutul pasional cu Nicușor Dan. Prima Doamnă a atras toate privirile
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață

Special   |  05 Octombrie 2026, 11:09
Performanță pentru iAMsport LIVE: peste 8.400 de oameni au urmărit simultan emisiunea în această dimineață
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 octombrie. Cristela și Călin Georgescu, din nou la DIICOT. Noi percheziții informatice în dosarul de înșelăciune

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 octombrie. Cristela Georgescu, la sediul DIICOT: ”Suntem o familie obișnuită și am fost supuși unor intervenții brutale”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 octombrie. A patra desemnare de premier. Nicușor Dan consultă din nou partidele la Cotroceni

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

exclusiv Când ar fi fost, de fapt, Adi Mutu aproape de a prelua naționala României: ”Am avut șansa mea”
Echipa Națională   |  23:44
Când ar fi fost, de fapt, Adi Mutu aproape de a prelua naționala României: ”Am avut șansa mea”
Șumudică, scuipat pe o trecere de pietoni în Cluj înaintea derby-ului: ”E dezgustător!”
SuperLiga   |  23:00
Șumudică, scuipat pe o trecere de pietoni în Cluj înaintea derby-ului: ”E dezgustător!”
Giovanni Becali i-a spus lui Ianis Hagi unde să se transfere: ”Să mai lase din bani!”
Stranieri   |  22:09
Giovanni Becali i-a spus lui Ianis Hagi unde să se transfere: ”Să mai lase din bani!”
foto După umilința României, selecționerul a fost surprins la un pahar cu Nicu Gheară
Echipa Națională   |  21:36
După umilința României, selecționerul a fost surprins la un pahar cu Nicu Gheară
exclusiv Banciu s-a dezlănțuit la adresa componentului Generației de Aur: ”Pe cine interesează ce spune?! Nu se pricepe la nimic”
Echipa Națională   |  20:53
Banciu s-a dezlănțuit la adresa componentului Generației de Aur: ”Pe cine interesează ce spune?! Nu se pricepe la nimic”
Șoferul microbuzului lui Dinamo 2 a murit la două luni după accidentul din Câmpulung Muscel
Diverse   |  20:17
Șoferul microbuzului lui Dinamo 2 a murit la două luni după accidentul din Câmpulung Muscel
Interes pentru un jucător important al Craiovei: 5.000.000 de euro, suma solicitată de olteni!
SuperLiga   |  19:28
Interes pentru un jucător important al Craiovei: 5.000.000 de euro, suma solicitată de olteni!
Dispută între Flick și de la Fuente pe tema Yamal! Selecționerul Spaniei și-a încălcat cuvântul
Internațional   |  18:42