Ana Bogdan, victorie de răsunet și calificare în turul 2 la Wimbledon. Succes cu ocupanta locului 15 WTA

Ana Bogdan, la Wimbledon Galerie foto (1 fotografii): Ana Bogdan, victorie de răsunet și calificare în turul 2 la Wimbledon. Succes cu ocupanta locului 15 WTA
Foto: Foto: Profimedia  |   Ana Bogdan, la Wimbledon

Redactia   |   Publicat: 03.07.2023 16:22   |  Actualizat: 03.07.2023 17:18

Startul turneului de Grand-Slam de la Wimbledon a adus o victorie importantă pentru România.

Jucătoarea română de tenis Ana Bogda​n a acces luni în turul doi al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon după o victorie în faţa unei adversare mai bine cotate, rusoaica Liudmila Sa​msonova, în urma a două seturi decise la tie-break, 7-6 (7/1), 7-6 (7/4).

Ana Bogdan, calificare în turul 2 la Wimbledon

Ana Bogdan (30 ani, 57 WTA) nu o mai avusese adversară până acum pe Liudmila Samsonova (24 ani, 15 WTA), a 15-a favorită, pe care a învins-o după două ore şi 24 de minute de joc.

Bogdan nu a trecut niciodată de turul secund la Wimbledon, ea mai atingând această fază în 2017 şi 2022.

Ana Bogdan o va avea ca adversară, în runda următoare, pe americanca Alicya Parks (51 WTA).

Alte 3 jucătoare din România se află pe tabloul principal de la Wimbledon

Irina Begu, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian se mai află și ele pe tablou.

Sorana Cîrstea (33 ani, 36 WTA) va da în primul tur peste nemțoaica Tatjana Maria (35 ani, 58 WTA), în timp ce Begu va juca împotriva Rebeccăi Marino.

Cristian o va înfrunta pe italianca Lucia Bronzetti (24 ani, 65 WTA). Românca a câştigat ambele confruntări cu Bronzetti, ambele pe zgură, în 2017 şi 2021.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

România, învinsă de Franța în Billie Jean King Cup

Șumudică, pus la zid după ce a făcut scandal la meciul de tenis: ”A venit simpaticul nostru, clovnul de serviciu. Trebuia dat afară”

Comportament incredibil al lui Șumudică la Țiriac Open. S-a luat de un jucător: ”My friend, play, don’t speak”

Știm semifinalele de la simplu masculin de la Țiriac Open! Mariano Navone, ultimul jucător calificat în careul de ași

Surpriză la Țiriac Open: principalul favorit al turneului a fost eliminat în optimi

Acord pentru ca Ion Țiriac să investească la Brașov. Suma este considerabilă

Cele mai citite

Florin Prunea declanșează furtuna dacă Mircea Lucescu nu-și revine: ”Nu mă mai oprește nimeni! Dacă se întâmplă ceva, trebuie să spunem adevărul”

Echipa Națională  |  07 Aprilie 2026, 17:55
1.
Florin Prunea declanșează furtuna dacă Mircea Lucescu nu-și revine: ”Nu mă mai oprește nimeni! Dacă se întâmplă ceva, trebuie să spunem adevărul”
Un jucător de la Rapid, implicat în afaceri imobiliare cu Diana Șucu: ”Cumpără apartamente la preț de cost, apoi le vinde”

SuperLiga  |  07 Aprilie 2026, 14:21
2.
Un jucător de la Rapid, implicat în afaceri imobiliare cu Diana Șucu: ”Cumpără apartamente la preț de cost, apoi le vinde”
Cine sunt cei 6 bărbați misterioși care și-au făcut apariția la sicriul lui Mircea Lucescu

Special  |  09 Aprilie 2026, 12:34
3.
Cine sunt cei 6 bărbați misterioși care și-au făcut apariția la sicriul lui Mircea Lucescu
Știri de ultimă oră din sport
România, învinsă de Franța în Billie Jean King Cup
România, învinsă de Franța în Billie Jean King Cup
Tenis   |  09 Aprilie 2026, 23:42
România, învinsă de Franța în Billie Jean King Cup
Cu Rațiu integralist, Rayo a defilat contra echipei lui Răzvan Marin, în sferturile Conference League

Conference League   |  09 Aprilie 2026, 22:01
Cu Rațiu integralist, Rayo a defilat contra echipei lui Răzvan Marin, în sferturile Conference League
Nissan GT-R nu dispare! Care sunt ultimele vești despre emblematica sportivă

Auto   |  09 Aprilie 2026, 21:42
Nissan GT-R nu dispare! Care sunt ultimele vești despre emblematica sportivă
Câte persoane i-au adus un omagiu lui Mircea Lucescu la Arena Națională. Nume importante și-au luat rămas bun de la marele antrenor

Fotbal   |  09 Aprilie 2026, 21:07
Câte persoane i-au adus un omagiu lui Mircea Lucescu la Arena Națională. Nume importante și-au luat rămas bun de la marele antrenor
Conținutul ESPN se vede și în România. Pe ce platformă uriașă de streaming pot fi urmărite competițiile sportive

Inedit   |  09 Aprilie 2026, 20:36
Conținutul ESPN se vede și în România. Pe ce platformă uriașă de streaming pot fi urmărite competițiile sportive
O motocicletă record la aniversare. Cât costă monstrul Ducati

Moto   |  09 Aprilie 2026, 19:37
O motocicletă record la aniversare. Cât costă monstrul Ducati
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Toți au scos telefoanele când l-au văzut! Cum a putut să vină Gigi Becali la înmormântarea lui Mircea Lucescu
Toți au scos telefoanele când l-au văzut! Cum a putut să vină Gigi Becali la înmormântarea lui Mircea Lucescu
RTV Cutremurător! S-a aflat ultima dorinţă a lui Mircea Lucescu. Ce le-a spus medicilor înainte să moară
Cutremurător! S-a aflat ultima dorinţă a lui Mircea Lucescu. Ce le-a spus medicilor înainte să moară
Rapid, FCSB și Dinamo și-au luat ”adio” de la Mircea Lucescu!

Special   |  09 Aprilie 2026, 15:58
Rapid, FCSB și Dinamo și-au luat ”adio” de la Mircea Lucescu!
UPDATE | Sicriul cu trupul legendarului antrenor Mircea Lucescu a fost depus pe Arena Națională. Oameni din lumea sportului și fanii îi aduc un ultim omagiu lui ”Il Luce”

Ultima dorință a lui Mircea Lucescu, dezvăluită de medici. Ce și-a dorit „Il Luce” înainte de moarte

Ce avere avea Mircea Lucescu și din ce provenea. Investițiile imobiliare i-au adus milioane

Flavor Flav, mesaj subtil pentru Trump. Invitația care a mutat aurul olimpic din Washington în Las Vegas

Focus pe garderoba Reginei Elisabeta a II-a! Arhiva vestimentară a fostului monarh este deschisă publicului „ca niciodată până acum”

Personalitatea zilei 24 februarie | Marga Barbu, povestea eleganței și forței ”Amazoanei filmului românesc”

video Gigi Becali a vrut să-l aducă pe Mircea Lucescu la FCSB: ”Mă tot gândeam”
Fotbal   |  11:04
Gigi Becali a vrut să-l aducă pe Mircea Lucescu la FCSB: ”Mă tot gândeam”
Costurile ascunse ale întârzierii în dezvoltarea monoposturilor
Formula 1   |  10:21
Costurile ascunse ale întârzierii în dezvoltarea monoposturilor
exclusiv ”Dacă nu era Lucescu, Steaua nu câștiga Cupa Campionilor”. Mesajul primit de Florin Prunea, în direct, din partea unui ultras...
Fotbal   |  09:25
”Dacă nu era Lucescu, Steaua nu câștiga Cupa Campionilor”. Mesajul primit de Florin Prunea, în direct, din partea unui ultras stelist important
video Ceremonia de la Cimitirul Bellu s-a încheiat. Mircea Lucescu a fost înmormântat!
Special   |  08:49
Ceremonia de la Cimitirul Bellu s-a încheiat. Mircea Lucescu a fost înmormântat!
exclusiv S-a aflat după 15 ani! Mircea Lucescu a invitat jurnaliștii români la petrecerea organizată de Rinat Ahmetov: ”Nu o să uit...
Special   |  08:00
S-a aflat după 15 ani! Mircea Lucescu a invitat jurnaliștii români la petrecerea organizată de Rinat Ahmetov: ”Nu o să uit niciodată imaginea când a venit cu o servietă anti-glonț”
L-a avut antrenor pe Șumudică la Rapid și a spus de ce nu a funcționat colaborarea: ”Era foarte greu așa”
SuperLiga   |  00:17
L-a avut antrenor pe Șumudică la Rapid și a spus de ce nu a funcționat colaborarea: ”Era foarte greu așa”
Ionuț Radu, seară de coșmar în Germania! Fosta echipă a lui Lucescu a șters pe jos cu adversara. Rezultatele serii din Europa...
Europa League   |  00:07
Ionuț Radu, seară de coșmar în Germania! Fosta echipă a lui Lucescu a șters pe jos cu adversara. Rezultatele serii din Europa League și Conference League
România, învinsă de Franța în Billie Jean King Cup
Tenis   |  23:42
România, învinsă de Franța în Billie Jean King Cup
Rezultate / Clasamente