Emma Răducanu și Sorana Cîrstea s-au calificat în turul al treilea la Cincinnati

Foto 1/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Emma Răducanu și Sorana Cîrstea s-au calificat în turul al treilea la Cincinnati

Redactia   |   Publicat: 10.08.2025 10:30   |  Actualizat: 10.08.2025 10:30

Sorana Cîrstea și Emma Răducanu au obținut calificarea în turul al treilea al turneului WTA 1.000 de la Cincinnati, după victorii muncite în fața Magdalenei Frech, respectiv Olgăi Danilovic. Românca s-a impus cu 7-6 (7/4), 2-6, 6-4, în timp ce britanica de origine română a câștigat cu 6-3, 6-2.

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu a învins-o sâmbătă, cu 6-3, 6-2, pe sârboaica Olga Danilovic şi s-a calificat în turul al treilea al turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Statele Unite), dotat cu premii totale de 5.152.599 de dolari.

Acesta a fost primul meci disputat de Răducanu sub comanda lui Francis Roig, fostul antrenor al lui Rafael Nadal.
Emma Răducanu, care a cucerit trofeul la US Open în 2021, o va avea ca adversară în meciul următor pe Arina Sabalenka, liderul clasamentului mondial şi deţinătoarea trofeului la Cincinnati, care a trecut la rândul ei, cu 7-5, 6-1, de cehoaica Marketa Vondrousova.

Tot sâmbătă, poloneza Iga Swiatek, campioana en titre de la Wimbledon, a trecut cu 6-1, 6-4 de rusoaica Anastasia Potapova, în timp ce americanca Madison Keys, câştigătoarea ultimei ediţii a Openului Australiei, a învins-o la rândul ei, cu 1-6, 6-3, 7-6 (7/1), pe germanca Eva Lys.

Foto 2/2

Sorana Cîrstea, calificare în următorul tur la Cincinnati

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 5.152.599 de dolari, sâmbătă, după ce a dispus de poloneza Magdalena Frech cu 7-6 (7/4), 2-6, 6-4.

Cîrstea (35 ani, 138 WTA) s-a impus după două ore și 22 de minute de joc. Românca fusese învinsă de Frech (27 ani, 25 WTA) în singurul său meci anterior cu poloneza, în 2023, în turul secund la Birmingham, cu 6-3, 6-7 (1/7), 6-4.

Românca și-a asigurat un cec de 32.840 de dolari și 65 de puncte WTA prin victoria de sâmbătă.

Rezultate - turul 2:
Sorana Cîrstea (România) - Magdalena Frech (Polonia/N.22) 7-6 (7/4), 2-6, 6-4
Emma Răducanu (Marea Britanie/N.30) - Olga Danilovic (Serbia) 6-3, 6-2
Jessica Bouzas (Spania) - Leylah Fernandez (Canada/N.21) 6-3, 6-3
Taylor Townsend (SUA) - Liudmila Samsonova (Rusia/N.13) 6-2, 6-4
Aoi Ito (Japonia) -Anastasia Pavliucenkova (Rusia/N.27) 6-1, 4-6, 6-4
Madison Keys (SUA/N.6) - Eva Lys (Germania) 1-6, 6-3, 7-6 (7/1)
Iga Swiatek (Polonia/N.3) - Anastasia Potapova (Rusia) 6-1, 6-4
Marta Kostiuk (Ucraina/N.25) - Tatjana Maria (Germania) 6-0, 6-1
Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.12) - Lulu Sun (Noua Zeelandă) 6-4, 6-2
Maya Joint (Australia) - Beatriz Haddad Maia (Brazilia/N.18) 6-4, 4-6, 6-4
Arina Sabalenka (Belarus/N.1) - Marketa Vondrousova (Cehia) 7-5 6-1

Sursa: Agerpres

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Becker îl critică pe Zverev după US Open: ”Avem nevoie urgentă!”

Suma impresionantă primită de Alexander Zverev după ce a câștigat US Open

Ion Țiriac rămâne în topul miliardarilor. Forbes a făcut publică averea și locul ocupat în clasamentul mondial

Elena Rîbakina a câștigat US Open și și-a asigurat o sumă impresionantă

”Doctorii nu-mi dădeau șanse să merg normal”. Românca diagnosticată cu o malformație la picioare care a devenit numărul 1 în Europa la tenis

Ben Shelton s-a calificat în premieră în finala US Open! Americanul se va duela cu Alexander Zverev

Cele mai citite

Emil Grădinescu l-a desființat pe antrenorul favorit să-i ia locul lui Baciu la FCSB: ”Nu are niciun fel de rezultat”

SuperLiga  |  20 Septembrie 2026, 09:00
1.
Emil Grădinescu l-a desființat pe antrenorul favorit să-i ia locul lui Baciu la FCSB: ”Nu are niciun fel de rezultat”
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”

Special  |  19 Septembrie 2026, 22:15
2.

Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”

Fotbal  |  20 Septembrie 2026, 21:02
3.
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
Știri de ultimă oră din sport
Laurențiu Reghecampf a citit oferta lui Gigi Becali și a luat decizia

SuperLiga   |  22 Septembrie 2026, 10:07
Laurențiu Reghecampf a citit oferta lui Gigi Becali și a luat decizia
FIA pregătește o nouă generație de piloți de raliuri

Auto   |  22 Septembrie 2026, 08:06
FIA pregătește o nouă generație de piloți de raliuri
Antrenorul Csikszeredei simte că ar putea fi demis: ”Desigur!” + Paul Papp pune tunurile pe autorități: ”Nu am făcut nimic niciodată”

SuperLiga   |  21 Septembrie 2026, 23:49
Antrenorul Csikszeredei simte că ar putea fi demis: ”Desigur!” + Paul Papp pune tunurile pe autorități: ”Nu am făcut nimic niciodată”
”Nu poți să accepți să fii breloc, marionetă!”. Rednic, verdict acid după ce Becali a anunțat revenirea lui Reghecampf la FCSB

SuperLiga   |  21 Septembrie 2026, 22:46
”Nu poți să accepți să fii breloc, marionetă!”. Rednic, verdict acid după ce Becali a anunțat revenirea lui Reghecampf la FCSB
Salah, sancțiune drastică! A rămas 6 luni fără carnet după incidentul în care a fost implicat

Internațional   |  21 Septembrie 2026, 22:19
Salah, sancțiune drastică! A rămas 6 luni fără carnet după incidentul în care a fost implicat
A izbucnit după Oțelul - Corvinul 2-3: ”Viciere de rezultat! I-a spart gura, nu se poate așa ceva”

SuperLiga   |  21 Septembrie 2026, 21:40
A izbucnit după Oțelul - Corvinul 2-3: ”Viciere de rezultat! I-a spart gura, nu se poate așa ceva”
AS.RO Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
RTV Călin Georgescu, prima noapte în arest. Este supărat și nu a vrut să mănânce nimic. Suveranistul împarte celula cu alți 3 deținuți
Călin Georgescu, prima noapte în arest. Este supărat și nu a vrut să mănânce nimic. Suveranistul împarte celula cu alți 3 deținuți
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
exclusiv Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
Special   |  19 Septembrie 2026, 22:15
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 21 septembrie. Călin Georgescu, reținut de DIICOT. Dosarul vizează o presupusă înșelăciune de 1,1 milioane de euro

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 18 septembrie. Nicușor Dan, despre riscul ca România să ajungă la ”junk”: ”Se putea mai bine, dar se putea și mult mai rău”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 17 septembrie. Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier. Europarlamentarul a acceptat propunerea

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Mircea Rednic a confirmat negocierile: ”Cât de curând”
Internațional   |  10:34
Mircea Rednic a confirmat negocierile: ”Cât de curând”
Laurențiu Reghecampf a citit oferta lui Gigi Becali și a luat decizia
SuperLiga   |  10:07
Laurențiu Reghecampf a citit oferta lui Gigi Becali și a luat decizia
exclusiv Decebal Rădulescu, atac fără menajamente la Robert Niță: ”Este un 'Luțu' folosit de familia Șucu”
SuperLiga   |  10:01
Decebal Rădulescu, atac fără menajamente la Robert Niță: ”Este un 'Luțu' folosit de familia Șucu”
Radu Naum a izbucnit în râs când a auzit ce i-a promis Gigi Becali lui Laurențiu Reghecampf
SuperLiga   |  09:15
Radu Naum a izbucnit în râs când a auzit ce i-a promis Gigi Becali lui Laurențiu Reghecampf
Reghecampf a renunțat la peste 1.000.000 de euro pentru a reveni la FCSB. Și-a reziliat contractul cu Esperance Tunis
SuperLiga   |  08:42
Reghecampf a renunțat la peste 1.000.000 de euro pentru a reveni la FCSB. Și-a reziliat contractul cu Esperance Tunis
FIA pregătește o nouă generație de piloți de raliuri
Auto   |  08:06
FIA pregătește o nouă generație de piloți de raliuri
Antrenorul Csikszeredei simte că ar putea fi demis: ”Desigur!” + Paul Papp pune tunurile pe autorități: ”Nu am făcut nimic...
SuperLiga   |  23:49
Antrenorul Csikszeredei simte că ar putea fi demis: ”Desigur!” + Paul Papp pune tunurile pe autorități: ”Nu am făcut nimic niciodată”
Surpriză: Burcă revine și el în SuperLiga!
SuperLiga   |  23:21