Ion Alexandru Țiriac a lovit fără milă printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare

Ion Alexandru Țiriac este fiul cel mare al lui Ion Țiriac Galerie foto(9) Galerie foto (9 fotografii): Ion Alexandru Țiriac a lovit fără milă printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare
Foto: iamsport.ro  |   Ion Alexandru Țiriac este fiul cel mare al lui Ion Țiriac

Vlad Stoica   |   Publicat: 29.05.2026 12:06   |  Actualizat: 29.05.2026 15:26

Ion Alexandru Țiriac (49 de ani) a postat un mesaj acid după ce Jannik Sinner (24 de ani) a fost eliminat încă din turul 2 la Roland Garros, după ce a condus cu 2-0 la seturi. Anul trecut, Sinner a jucat finala turneului francez.

Eliminarea surprinzătoare a lui Jannik Sinner de la Roland Garros a reaprins pentru Ion Alexandru Țiriac una dintre cele mai controversate discuții din tenisul mondial.

La doar câteva ore după ce liderul ATP a părăsit competiția de la Paris, fiul lui Ion Țiriac a publicat un mesaj care a fost interpretat imediat ca o referire la cazul de dopaj în care a fost implicat italianul: „Mi-aș dori ca WADA să nu acorde nicio derogare privind utilizarea substanțelor interzise și ilegale niciunui jucător”.

Mesajul lui Ion Alexandru Țiriac după ce Jannik Sinner a fost eliminat de la Roland Garros

Declarația vine într-un moment sensibil pentru Sinner, cel care anul trecut a fost în centrul unui scandal uriaș după ce a fost depistat pozitiv cu clostebol.

Ulterior, italianul a ajuns la un acord cu WADA și a primit o suspendare de trei luni, susținând că substanța a ajuns în organismul său în mod accidental, prin intermediul unui membru al echipei sale.

Familia Țiriac, critică de mai mult timp sistemul antidoping

Ion Alexandru Țiriac îl înțeapă pe Jannik Sinner

Mesajul lui Ion Alexandru Țiriac nu este deloc întâmplător. Tatăl său, Ion Țiriac, s-a numărat printre cele mai vocale personalități din sport care au contestat modul în care sunt acordate excepțiile terapeutice și derogările pentru utilizarea anumitor substanțe aflate pe lista interzisă.

Ion Țiriac a afirmat că utilizarea unor substanțe interzise prin intermediul derogărilor terapeutice reprezintă o problemă majoră pentru sportul modern.

”Este corect ca în sport să se folosească ceea ce numim doping legal? Absolut nu, e o crimă acest AUT aprobat de CIO și WADA. Este o crimă! Sportul adevărat nu mai există, rămâne doar spectacolul și banii. Peste tot e doar despre bani”, a spus Ion Țiriac, într-o declarație făcută anul trecut.

Sinner, devastat după una dintre cele mai mari surprize ale anului

Sinner a fost eliminat încă din turul 2 la Roland Garros

Dincolo de controversele din afara terenului, Jannik Sinner traversează și un moment dificil din punct de vedere sportiv.

Liderul mondial a fost eliminat încă din turul al doilea al Roland Garros de argentinianul Juan Manuel Cerundolo, după ce a condus cu 2-0 la seturi și 5-1 în actul al treilea.

Italianul a acuzat probleme fizice pe parcursul partidei și a solicitat intervenția echipei medicale. La conferința de presă de după meci, Sinner s-a prezentat vizibil afectat și a explicat că nu temperaturile ridicate au fost principala cauză a prăbușirii sale, ci o stare generală proastă pe care o resimțea încă dinaintea confruntării.

„Este un eșec dureros”, a recunoscut liderul ATP, care a ratat astfel șansa de a continua seria excelentă de rezultate din acest sezon.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Ion Țiriac a făcut o mutare de răsunet în România

Românul mai tare decât Lionel Messi, Cristiano Ronaldo și David Beckham

150 de milioane de euro. Ion Țiriac a dat startul unui plan spectaculos

Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”

Ion Țiriac rămâne în topul miliardarilor. Forbes a făcut publică averea și locul ocupat în clasamentul mondial

Ion Țiriac a intrat în biroul ministrului Sportului și i-a dat vestea care a declanșat o mare dispută

Cele mai citite

Ioan Andone s-a răstit la Adrian Mutu: ”Ce, mă? Mă dai tu pe mine afară?”

Diverse  |  11 Octombrie 2026, 17:42
1.
Ioan Andone s-a răstit la Adrian Mutu: ”Ce, mă? Mă dai tu pe mine afară?”
Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”

Special  |  12 Octombrie 2026, 13:54
2.
Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”

Echipa Națională  |  11 Octombrie 2026, 13:40
3.
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
Știri de ultimă oră din sport
Real Madrid continuă colaborare cu unul dintre cele mai cunoscute branduri de haine din lume! Colecția nu va fi disponibilă și pentru fani

LaLiga   |  13 Octombrie 2026, 20:32
Real Madrid continuă colaborare cu unul dintre cele mai cunoscute branduri de haine din lume! Colecția nu va fi disponibilă și pentru fani
Premieră: Campionatul Mondial din 2030 se va vedea pe Netflix în două țări!

Internațional   |  13 Octombrie 2026, 18:10
Premieră: Campionatul Mondial din 2030 se va vedea pe Netflix în două țări!
Marius Baciu a rupt tăcerea! De ce ar fi fost demis, de fapt, de Gigi Becali de la FCSB: ”M-au dat afară...”

SuperLiga   |  13 Octombrie 2026, 17:25
Marius Baciu a rupt tăcerea! De ce ar fi fost demis, de fapt, de Gigi Becali de la FCSB: ”M-au dat afară...”
Fostul jucător de la FCSB din SuperLiga l-a dat pe spate pe MM Stoica: ”Niciun meci slab!”

SuperLiga   |  13 Octombrie 2026, 16:49
Fostul jucător de la FCSB din SuperLiga l-a dat pe spate pe MM Stoica: ”Niciun meci slab!”
Volkswagen ID. Tiguan: noul SUV electric înlocuiește ID.4 și ID.5

Auto   |  13 Octombrie 2026, 16:00
Volkswagen ID. Tiguan: noul SUV electric înlocuiește ID.4 și ID.5
”Bă, ești nebun?”. Cum i se adresează MM Stoica lui Gigi Becali când îi răspunde la telefon
exclusiv ”Bă, ești nebun?”. Cum i se adresează MM Stoica lui Gigi Becali când îi răspunde la telefon
Diverse   |  13 Octombrie 2026, 15:24
”Bă, ești nebun?”. Cum i se adresează MM Stoica lui Gigi Becali când îi răspunde la telefon
AS.RO Fostul jucător român cunoscut, acuzat de o ţeapă imobiliară de tip Nordis: De aproape 8 luni n-a vorbit cu noi
Fostul jucător român cunoscut, acuzat de o ţeapă imobiliară de tip Nordis: De aproape 8 luni n-a vorbit cu noi
RTV E de vis! Imagini FABULOASE din casa Vlăduței Lupău. Are cea mai luxoasă locuință din Cluj. A costat-o 3 milioane de euro, dar a muncit din greu pentru a-și îndeplini acest vis / GALERIE FOTO
E de vis! Imagini FABULOASE din casa Vlăduței Lupău. Are cea mai luxoasă locuință din Cluj. A costat-o 3 milioane de euro, dar a muncit din greu pentru a-și îndeplini acest vis / GALERIE FOTO
Cristiano Ronaldo a numit ”cel mai complet” fotbalist din istorie: ”Dacă cineva îl preferă pe Messi, pe Pele sau pe Maradona...”

Special   |  12 Octombrie 2026, 15:50
Cristiano Ronaldo a numit ”cel mai complet” fotbalist din istorie: ”Dacă cineva îl preferă pe Messi, pe Pele sau pe Maradona...”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 12 octombrie, de la ora 20. Buzoianu vrea să o suspende sau să o demită pe șefa ANM: ”Acolo a fost un dezmăț din banul public”

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 octombrie. Hitler Mussolini, ales primar. Cursa electorală din Peru s-a decis la doar câteva zeci de voturi

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

Gică Popescu a spus ce ”ar fi meritat” Gică Hagi după eșecurile din Nations League
Echipa Națională   |  21:04
Gică Popescu a spus ce ”ar fi meritat” Gică Hagi după eșecurile din Nations League
Real Madrid continuă colaborare cu unul dintre cele mai cunoscute branduri de haine din lume! Colecția nu va fi disponibilă...
LaLiga   |  20:32
Real Madrid continuă colaborare cu unul dintre cele mai cunoscute branduri de haine din lume! Colecția nu va fi disponibilă și pentru fani
Max Verstappen și Red Bull pregătesc revenirea în lupta pentru titlu în 2027
Formula 1   |  19:56
Max Verstappen și Red Bull pregătesc revenirea în lupta pentru titlu în 2027
live score Lens - Sporting 0-1, ACUM, pe iAMsport.ro. Urmează Inter - Club Brugge și Atletico Madrid - Manchester United, de la 22:00! A...
Champions League   |  19:40
Lens - Sporting 0-1, ACUM, pe iAMsport.ro. Urmează Inter - Club Brugge și Atletico Madrid - Manchester United, de la 22:00! A reînceput Liga Campionilor
exclusiv ”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
SuperLiga   |  19:27
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
exclusiv Se întoarce Daniel Niculae la Rapid? Legenda giuleștenilor a rupt tăcerea
SuperLiga   |  19:00
Se întoarce Daniel Niculae la Rapid? Legenda giuleștenilor a rupt tăcerea
Premieră: Campionatul Mondial din 2030 se va vedea pe Netflix în două țări!
Internațional   |  18:10
Premieră: Campionatul Mondial din 2030 se va vedea pe Netflix în două țări!
Marius Baciu a rupt tăcerea! De ce ar fi fost demis, de fapt, de Gigi Becali de la FCSB: ”M-au dat afară...”
SuperLiga   |  17:25