Irina Begu, eliminată în turul trei la Roland Garros. A fost învinsă în două seturi de Varvara Gracheva

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Irina Begu, eliminată în turul trei la Roland Garros. A fost învinsă în două seturi de Varvara Gracheva

Redactia   |   Publicat: 01.06.2024 14:31   |  Actualizat: 01.06.2024 14:31

Irina Begu (127 WTA) a fost eliminată sâmbătă în turul al treilea la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al anului, după ce a cedat în două seturi, 5-7, 3-6, în faţa franţuzoaicei Varvara Gracheva (88 WTA).

Gracheva s-a impus după o partidă de o oră şi 35 de minute, ea neavând vreun as (3 reuşiţi de Begu) şi comiţând o singură dublă greşeală (două făcute de româncă).

Irina Begu a fost eliminată în turul trei la Roland Garros

Cel mai bun rezultat al româncei la Openul Franţei este atingerea optimilor de finală (2016, 2022). Anul trecut Begu s-a oprit în turul al treilea. A fost cea de-a doua întâlnire directă între Gracheva şi Begu, prima pe zgură. Cele două sportive s-au duelat în 2020 la Ostrava, pe hard. Românca s-a impus atunci cu 6-7, 6-2, 6-1.

În optimi, Gracheva o va avea ca adversară pe învingătoarea din partida care le opune pe rusoaica Mirra Andreeva (38 WTA) şi americanca Peyton Stearns (62 WTA).

Ana Bogdan, calificare spectaculoasă în turul trei la Roland Garros

Ana Bogdan s-au calificat, joi seara, în runda a treia a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după o victorie spectaculoasă în faţa rusoaicei Anastasia Pavliucenkova, cu 6-4, 6-4.

Românca a început în forţă şi a condus cu 3-0 în primul set, a fost egalată (3-3, 4-4), însă a câştigat primul set cu 6-4, încheind cu break. Ana Bogdan a dominat şi actul secund, în care a avut 4-1 şi 5-2. Rusoaica a revenit şi a servit pentru a egala la 5-5, însă românca a tranşat disputa cu un break.

Pavliucenkova câştigase toate cele trei confruntări anterioare cu Ana Bogdan, fără ca românca să ia mai mult de două ghemuri pe set.

Tot sâmbătă, Ana Bogdan (64 WTA) o va înfrunta pe ucraineanca Elina Svitolina (19 WTA, favorită nr. 15)

Sursă: Agerpres.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Ion Alexandru Țiriac, mesaj din mijlocul infernului: ”Pierderi economice uriașe”

Jaqueline Cristian, calificată în turul al doilea la Indian Wells după un meci maraton cu Janice Tjen

Fiica lui Ion Țiriac nu s-a speriat de rachetele iraniene căzute în Dubai. Ioana Țiriac a postat chiar dintr-o zonă afectată

Finală 100% americană la Austin!
Finală 100% americană la Austin!
Finală 100% americană la Austin!
Alimentul preferat de Ion Țiriac înainte să devină miliardar: ”Mânca 12-14 la micul dejun”

Schimbarea majoră pe care a făcut-o Emma Răducanu

Cele mai citite

Milionarul român anunță că va investi din nou la o echipă de tradiție din SuperLiga: ”Am vorbit cu ei, voi reveni în perioada următoare cel mai probabil”

SuperLiga  |  02 Martie 2026, 18:41
1.
Milionarul român anunță că va investi din nou la o echipă de tradiție din SuperLiga: ”Am vorbit cu ei, voi reveni în perioada următoare cel mai probabil”
Nu a iertat pe nimeni! A numit cele 3 echipe care ar fi trântit meciurile cu FCSB și a acuzat-o pe Dinamo că a pierdut intenționat cu Argeș: ”Sinistru campionat!”

SuperLiga  |  02 Martie 2026, 20:40
2.
Nu a iertat pe nimeni! A numit cele 3 echipe care ar fi trântit meciurile cu FCSB și a acuzat-o pe Dinamo că a pierdut intenționat cu Argeș: ”Sinistru campionat!”
Gigi Becali i-a propus prelungirea contractului, dar fotbalistul de la FCSB are alte oferte

SuperLiga  |  04 Martie 2026, 23:00
3.
Gigi Becali i-a propus prelungirea contractului, dar fotbalistul de la FCSB are alte oferte
Știri de ultimă oră din sport
Cum funcționează Roata Norocului și de ce rămâne un clasic în orice cazino (P)

Pariuri   |  05 Martie 2026, 09:23
Cum funcționează Roata Norocului și de ce rămâne un clasic în orice cazino (P)
Jaqueline Cristian, calificată în turul al doilea la Indian Wells după un meci maraton cu Janice Tjen
Jaqueline Cristian, calificată în turul al doilea la Indian Wells după un meci maraton cu Janice Tjen
Tenis   |  05 Martie 2026, 09:09
Jaqueline Cristian, calificată în turul al doilea la Indian Wells după un meci maraton cu Janice Tjen
Andrei Nicolescu și-a depus candidatura pentru un post la FRF! Cu cine se luptă președintele lui Dinamo

Fotbal   |  04 Martie 2026, 23:07
Andrei Nicolescu și-a depus candidatura pentru un post la FRF! Cu cine se luptă președintele lui Dinamo
Gigi Becali, sfătuit să transfere doi jucători din SuperLiga

SuperLiga   |  04 Martie 2026, 22:10
Gigi Becali, sfătuit să transfere doi jucători din SuperLiga
Melbourne nu este în pericol. Ce anunță FIA în urma conflictului din Orientul Mijlociu

Formula 1   |  04 Martie 2026, 21:45
Melbourne nu este în pericol. Ce anunță FIA în urma conflictului din Orientul Mijlociu
Harry Maguire, condamnat la închisoare cu suspendare de o instanţă din Grecia

Fotbal Internațional   |  04 Martie 2026, 21:30
Harry Maguire, condamnat la închisoare cu suspendare de o instanţă din Grecia
Adăposturile ASPA au primit 180 de castroane noi pentru câini

Un zgârie-nori de birouri se ridică în Pipera, pe o bucată din fosta fabrică Electronica din Pipera. Clădirea avea 20 de etaje

Spital nou pentru tuberculoză pe Șerban Vodă, gata vara asta

AS.RO Gestul uriaş făcut de Cosmin Olăroiu pentru 10 elevi români blocaţi în Dubai, la 5.000 km de casă
Gestul uriaş făcut de Cosmin Olăroiu pentru 10 elevi români blocaţi în Dubai, la 5.000 km de casă
RTV ALERTĂ! Românii NU mai pot ieși la PENSIE! Documentul din cauza căruia rămân fără BANI
ALERTĂ! Românii NU mai pot ieși la PENSIE! Documentul din cauza căruia rămân fără BANI
Legenda Craiovei nu l-a inclus pe Nicolae Dobrin în top 5 fotbaliști români din istorie! Cine i-a luat fața ”Prințului din Trivale”
exclusiv Legenda Craiovei nu l-a inclus pe Nicolae Dobrin în top 5 fotbaliști români din istorie! Cine i-a luat fața ”Prințului din Trivale”
Special   |  04 Martie 2026, 15:14
Legenda Craiovei nu l-a inclus pe Nicolae Dobrin în top 5 fotbaliști români din istorie! Cine i-a luat fața ”Prințului din Trivale”
Fotbalist din SuperLigă, reținut după un accident în București. A lovit o femeie și a plecat de la locul incidentului

BREAKING | Rachetă lansată din Iran, interceptată de NATO. Proiectilul se îndrepta spre spațiul aerian al Turciei

Facebook a picat pentru mii de utilizatori din întreaga lume. Platforma Meta a înregistrat întreruperi majore

Flavor Flav, mesaj subtil pentru Trump. Invitația care a mutat aurul olimpic din Washington în Las Vegas

Focus pe garderoba Reginei Elisabeta a II-a! Arhiva vestimentară a fostului monarh este deschisă publicului „ca niciodată până acum”

Personalitatea zilei 24 februarie | Marga Barbu, povestea eleganței și forței ”Amazoanei filmului românesc”
Personalitatea zilei 24 februarie | Marga Barbu, povestea eleganței și forței ”Amazoanei filmului românesc”
Personalitatea zilei 24 februarie | Marga Barbu, povestea eleganței și forței ”Amazoanei filmului românesc”
Ion Alexandru Țiriac, mesaj din mijlocul infernului: ”Pierderi economice uriașe”
Ion Țiriac   |  09:49
Ion Alexandru Țiriac, mesaj din mijlocul infernului: ”Pierderi economice uriașe”
Cum funcționează Roata Norocului și de ce rămâne un clasic în orice cazino (P)
Pariuri   |  09:23
Cum funcționează Roata Norocului și de ce rămâne un clasic în orice cazino (P)
Jaqueline Cristian, calificată în turul al doilea la Indian Wells după un meci maraton cu Janice Tjen
Tenis   |  09:09
Jaqueline Cristian, calificată în turul al doilea la Indian Wells după un meci maraton cu Janice Tjen
Începând cu 2026, Formula 1 intră într-o nouă eră
Formula 1   |  08:51
Începând cu 2026, Formula 1 intră într-o nouă eră
exclusiv ”Te-ai mai băga în fotbal?”. Fostul conducător din Liga 1 a dat cărțile pe față: ”Atunci am crezut că am avut un atac de...
SuperLiga   |  08:01
”Te-ai mai băga în fotbal?”. Fostul conducător din Liga 1 a dat cărțile pe față: ”Atunci am crezut că am avut un atac de panică și că am făcut AVC”
Ștefan Baiaram și-a anunțat plecarea de la Craiova!
Cupa României   |  00:08
Ștefan Baiaram și-a anunțat plecarea de la Craiova!
Filipe Coelho, după ce a calificat-o pe Craiova în semifinalele Cupei României: ”Nu sunt fericit pentru ce am făcut”
Cupa României   |  23:56
Filipe Coelho, după ce a calificat-o pe Craiova în semifinalele Cupei României: ”Nu sunt fericit pentru ce am făcut”
Daniel Pancu a spus ce se întâmplă cu contractul său la CFR după eliminarea din Cupa României
Cupa României   |  23:38
Daniel Pancu a spus ce se întâmplă cu contractul său la CFR după eliminarea din Cupa României
Rezultate / Clasamente