Jaqueline Cristian, eliminată de la Roland Garros! Swiatek s-a impus în două seturi

Jaqueline Cristian este pe locul 108 în clasamentul WTA la dublu Galerie foto (1 fotografii): Jaqueline Cristian, eliminată de la Roland Garros! Swiatek s-a impus în două seturi
Foto: Getty Images  |   Jaqueline Cristian este pe locul 108 în clasamentul WTA la dublu

Cristian Stan   |   Publicat: 30.05.2025 20:50   |  Actualizat: 30.05.2025 20:50

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de poloneza Iga Swiatek, campioana en titre, cu 6-2, 7-5, vineri, la Paris, în runda a treia a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros.

Jaqueline Cristian (26 ani, 60 WTA), finalistă sâmbătă la turneul WTA 250 de la Rabat, s-a înclinat după aproape două ore de joc (1 h 54 min).

Românca, ajunsă în premieră în turul al treilea la Openul Franţei, şi-a egalat cel mai bun rezultat la un turneu de Mare Şlem, stabilit în ianuarie, la Australian Open.

Swiatek, prea puternică pentru româncă și continuă drumul spre trofeu

Jaqueline Cristian a avut mai puţine mingi direct câştigătoare, 15-20, dar a făcut mai multe erori neforţate, 27-21. Românca a avut şase şanse de break, dar nu a fructificat niciuna.

Aceasta a fost prima sa confruntare cu Swiatek (23 ani, 5 WTA), cvadruplă campioană la Roland Garros (2020, 2022, 2023, 2024).

Jaqueline Cristian s-a ales cu un cec de 158.000 de euro şi 130 de puncte WTA.

În optimile de finală, Swiatek o va înfrunta pe câştigătoarea dintre kazaha Elena Rîbakina şi letona Jelena Ostapenko, campioana din 2017, notează Agerpres.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Englezii, despre reacția neașteptată a Simonei Halep: "Brutal!”

Halep nu l-a iertat pe Kyrgios și a șters pe jos cu el după suspendarea pentru cocaină: ”Diferența dintre accident și alegere!”

Sorana Cîrstea, învinsă dramatic de Jessica Pegula la Cincinnati. Românca a salvat trei mingi de meci

Kyrgios, depistat pozitiv la cocaină! A fost suspendat din tenis: ”Îmi pare rău față de copiii care mă urmăresc”

Sorana Cîrstea, în optimi la Cincinatti! Urmează un adversar foarte dificil pentru româncă

Ion Țiriac demolează vila fiului său pentru un proiect imobiliar de 62.000.000 de euro

Cele mai citite

Mutu l-a atacat în direct pe Naum: ”Începi emisiunile cu «Bună seara, domnule Becali!». Îl suni mereu ca să crească ratingul”. Ce replică i-a dat jurnalistul

SuperLiga  |  18 August 2026, 23:02
1.
Mutu l-a atacat în direct pe Naum: ”Începi emisiunile cu «Bună seara, domnule Becali!». Îl suni mereu ca să crească ratingul”. Ce replică i-a dat jurnalistul
Antrenorul care a avut rezultate cu FCSB nu ar mai colabora cu Gigi Becali: ”Aș lucra oriunde sunt respectat”

SuperLiga  |  18 August 2026, 14:17
2.
Antrenorul care a avut rezultate cu FCSB nu ar mai colabora cu Gigi Becali: ”Aș lucra oriunde sunt respectat”
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”

Diverse  |  19 August 2026, 14:59
3.
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”
Știri de ultimă oră din sport
Arteta a spus ce șanse are Arsenal să-l păstreze pe Lewis-Skelly, jucător dorit de Chelsea și Manchester United

Premier League   |  20 August 2026, 20:40
Arteta a spus ce șanse are Arsenal să-l păstreze pe Lewis-Skelly, jucător dorit de Chelsea și Manchester United
Hennessey Blackbird, hypercarul de 2,5 milioane de dolari cu producția vândută în patru ore

Auto   |  20 August 2026, 20:13
Hennessey Blackbird, hypercarul de 2,5 milioane de dolari cu producția vândută în patru ore
Csikszereda și FC Botoșani sunt ultimele echipe calificate în grupele Cupei României! Când este programată tragerea la sorți

Cupa României   |  20 August 2026, 19:55
Csikszereda și FC Botoșani sunt ultimele echipe calificate în grupele Cupei României! Când este programată tragerea la sorți
Luka Dončić își asumă rolul de lider la Lakers. Gestul cu care și-a surprins colegii

Baschet   |  20 August 2026, 18:46
Luka Dončić își asumă rolul de lider la Lakers. Gestul cu care și-a surprins colegii
Rapid, aproape de un nou transfer! Daniel Pancu a confirmat: ”E la vizita medicală”

SuperLiga   |  20 August 2026, 18:18
Rapid, aproape de un nou transfer! Daniel Pancu a confirmat: ”E la vizita medicală”
”Vă pare rău că ați luat decizia de a continua?”. Ce a răspuns Adrian Mihalcea, după ce UTA e penultima în SuperLiga

SuperLiga   |  20 August 2026, 17:47
”Vă pare rău că ați luat decizia de a continua?”. Ce a răspuns Adrian Mihalcea, după ce UTA e penultima în SuperLiga
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Câţi bani face fosta iubită milionară a lui Gabi Torje! Cifre incredibile realizate de cunoscuta influenceriţă
Câţi bani face fosta iubită milionară a lui Gabi Torje! Cifre incredibile realizate de cunoscuta influenceriţă
RTV Nicuşor Dan a semnat DECRETUL târziu în noapte
Nicuşor Dan a semnat DECRETUL târziu în noapte
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
exclusiv ”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
Special   |  20 August 2026, 13:22
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 august. Moscova acuză Chișinăul că inventează amenințarea rusă după descoperirea unei drone Geran-2

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, 5 august, de la ora 20. Călin Georgescu atacă planul aderării la euro

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Vladimir Screciu își păstrează optimismul după remiza cu Ararat-Armenia: ”Mergem încrezători în meciul retur. Dacă era 4-1,...
Europa League   |  22:38
Vladimir Screciu își păstrează optimismul după remiza cu Ararat-Armenia: ”Mergem încrezători în meciul retur. Dacă era 4-1, toată lumea era mulțumită”
Șumudică se baza pe Djokovic pentru meciul cu FCSB, dar starul de la CFR Cluj a reziliat unilateral contractul
SuperLiga   |  22:23
Șumudică se baza pe Djokovic pentru meciul cu FCSB, dar starul de la CFR Cluj a reziliat unilateral contractul
Universitatea Craiova - Ararat-Armenia 1-1! Campioana României, pas greșit pe teren propriu!
Europa League   |  21:53
Universitatea Craiova - Ararat-Armenia 1-1! Campioana României, pas greșit pe teren propriu!
Real face notă discordantă. Bernabeu, singurul stadion din LaLiga unde arbitrii nu vor vorbi la televiziune
LaLiga   |  21:52
Real face notă discordantă. Bernabeu, singurul stadion din LaLiga unde arbitrii nu vor vorbi la televiziune
Ce procent din acțiunile Rapidului mai deține Victor Angelescu: ”Este total irelevant!”
SuperLiga   |  21:15
Ce procent din acțiunile Rapidului mai deține Victor Angelescu: ”Este total irelevant!”
Arteta a spus ce șanse are Arsenal să-l păstreze pe Lewis-Skelly, jucător dorit de Chelsea și Manchester United
Premier League   |  20:40
Arteta a spus ce șanse are Arsenal să-l păstreze pe Lewis-Skelly, jucător dorit de Chelsea și Manchester United
Hennessey Blackbird, hypercarul de 2,5 milioane de dolari cu producția vândută în patru ore
Auto   |  20:13
Hennessey Blackbird, hypercarul de 2,5 milioane de dolari cu producția vândută în patru ore
Csikszereda și FC Botoșani sunt ultimele echipe calificate în grupele Cupei României! Când este programată tragerea la sorți
Cupa României   |  19:55