Novak Djokovic, în semifinale la Beijing după victoria cu Alexander Zverev

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Novak Djokovic, în semifinale la Beijing după victoria cu Alexander Zverev
Foto: Profimedia  |  

Redactia   |   Publicat: 04.10.2026 21:10   |  Actualizat: 04.10.2026 21:10

Novak Djokovic (39 de ani) s-a impus duminică în faţa germanului Alexander Zverev (29 de ani), 4-6, 6-4, 6-4, şi rămâne neînvins la turneul de tenis ATP 500 de la Beijing, unde a ajuns la 32 de victorii consecutive, sârbul obţinând acum calificarea în semifinalele acestei competiţii.

Djokovic, fost lider mondial, în prezent locul 11 ATP, a revenit în circuit în capitala Chinei la o lună după eliminarea din primul tur la US Open. El a câştigat turneul de la Beijing de şase ori în tot atâtea participări (2009, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015).

Zverev, numărul 2 mondial şi principal favorit la Beijing, şi-a trecut în palmares în acest sezon primele sale titluri de Mare Şlem, la Roland Garros şi US Open.

Aceasta a fost a 15-a întâlnire dintre Djokovic şi Zverev din 2017 încoace, sârbul conducând cu 10-5. Precedentul lor meci a avut loc în iunie 2025, în sferturile de finală de la Roland Garros, când Djokovic s-a impus în patru seturi.

Adversarul lui "Nole" în semifinale va fi rusul Daniil Medvedev, care l-a eliminat în sferturi pe argentinianul Francisco Cerundolo, 7-6 (7/4), 6-3.

Cealaltă semifinală îi va opune pe australianul Alex De Minaur şi polonezul Hubert Hurkacz.

Rezultate înregistrate duminică în sferturile de finală ale turneului ATP 500 de la Beijing:

  • Daniil Medvedev (Rusia) - Francisco Cerundolo (Argentina) 7-6 (7/4), 6-3
  • Alex De Minaur (Australia) - Andrei Rublev (Rusia) 1-6, 6-2, 6-3
  • Hubert Hurkacz (Polonia) - Karen Hacianov (Rusia) 7-6 (7/2), 6-2
  • Novak Djokovic (Serbia) - Alexander Zverev (Germania) 4-6, 6-4, 6-4

Sursa Agerpres

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Omul care a văzut potențialul Simonei Halep încă de la început: ”A adus un mare plus”

150 de milioane de euro. Ion Țiriac a dat startul unui plan spectaculos

Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”

Sinner, Alcaraz și Zverev, puși la colț de Ilie Năstase: ”Nu-i înțeleg”

Becker îl critică pe Zverev după US Open: ”Avem nevoie urgentă!”

Suma impresionantă primită de Alexander Zverev după ce a câștigat US Open

Cele mai citite

Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”

Echipa Națională  |  03 Octombrie 2026, 14:26
1.
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”

Fotbal  |  02 Octombrie 2026, 18:33
2.
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”
Zeljko Kopic a spus pe cine ar miza ca selecționer al României: ”Știe să rezolve problemele”

Echipa Națională  |  03 Octombrie 2026, 11:38
3.
Zeljko Kopic a spus pe cine ar miza ca selecționer al României: ”Știe să rezolve problemele”
Știri de ultimă oră din sport
Adrian Ilie a fost la un pas de o amendă de 200.000 de euro: ”Am zis că nu accept!”
exclusiv Adrian Ilie a fost la un pas de o amendă de 200.000 de euro: ”Am zis că nu accept!”
Special   |  04 Octombrie 2026, 21:53

David Cosma Cristofor, podium la Sepang la doar 17 ani! Românul face un pas important spre Formula 1

Formula 1   |  04 Octombrie 2026, 19:55
David Cosma Cristofor, podium la Sepang la doar 17 ani! Românul face un pas important spre Formula 1
Graham Potter a văzut ce se întâmplă la naționala României și a reacționat înaintea meciului direct: ”La asta ne așteptăm”

Echipa Națională   |  04 Octombrie 2026, 18:14
Graham Potter a văzut ce se întâmplă la naționala României și a reacționat înaintea meciului direct: ”La asta ne așteptăm”
Zlatan Ibrahimovic, cadou de 3,6 milioane de euro de ziua lui: și-a cumpărat un nou Ferrari

Auto   |  04 Octombrie 2026, 16:36
Zlatan Ibrahimovic, cadou de 3,6 milioane de euro de ziua lui: și-a cumpărat un nou Ferrari
Scandal la FCSB! Gheorghe Mustață cere două demisii și anunță: ”Avem dovezi”

SuperLiga   |  04 Octombrie 2026, 15:51
Scandal la FCSB! Gheorghe Mustață cere două demisii și anunță: ”Avem dovezi”
Fernando Alonso, revenire de maestru la Sepang: de la dezastru la 4 puncte pentru Aston Martin

Formula 1   |  04 Octombrie 2026, 15:38
Fernando Alonso, revenire de maestru la Sepang: de la dezastru la 4 puncte pentru Aston Martin
AS.RO Milionarul român de doar 30 de ani, inel de logodnă de 150.000 de euro: Lucrurile astea cântăresc enorm
Milionarul român de doar 30 de ani, inel de logodnă de 150.000 de euro: Lucrurile astea cântăresc enorm
RTV Nuntă surpriză în fotbal. Florin Răducioiu s-a căsătorit a doua oară. El și Andreea se despărțiseră anul trecut. Ținutele impecabile purtate în ziua cea mare / GALERIE FOTO
Nuntă surpriză în fotbal. Florin Răducioiu s-a căsătorit a doua oară. El și Andreea se despărțiseră anul trecut. Ținutele impecabile purtate în ziua cea mare / GALERIE FOTO
Adrian Ilie a fost la un pas de o amendă de 200.000 de euro: ”Am zis că nu accept!”
exclusiv Adrian Ilie a fost la un pas de o amendă de 200.000 de euro: ”Am zis că nu accept!”
Special   |  04 Octombrie 2026, 21:53
Adrian Ilie a fost la un pas de o amendă de 200.000 de euro: ”Am zis că nu accept!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 octombrie. AUR: ”Ilie Bolojan este trecut prin malaxorul justiției”. Ce legătură face partidul cu anticipatele

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 30 septembrie. Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament. Doar 182 de voturi pentru, față de 233 necesare

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

exclusiv Adrian Ilie risca să piardă 200.000 de euro în Spania: ”Am zis că nu accept!”
Special   |  21:53
Adrian Ilie risca să piardă 200.000 de euro în Spania: ”Am zis că nu accept!”
Novak Djokovic, în semifinale la Beijing după victoria cu Alexander Zverev
Tenis   |  21:10
Novak Djokovic, în semifinale la Beijing după victoria cu Alexander Zverev
Ciprian Marica, atac dur la adresa foștilor selecționeri ai naționalei: ”Edi Iordănescu preferă să stea șomer. Rădoi a fugit...
Echipa Națională   |  20:30
Ciprian Marica, atac dur la adresa foștilor selecționeri ai naționalei: ”Edi Iordănescu preferă să stea șomer. Rădoi a fugit mâncând pământul!”
David Cosma Cristofor, podium la Sepang la doar 17 ani! Românul face un pas important spre Formula 1
Formula 1   |  19:55
David Cosma Cristofor, podium la Sepang la doar 17 ani! Românul face un pas important spre Formula 1
Mesajul lui Edi Iordănescu pentru Gică Hagi și echipa națională
Echipa Națională   |  19:33
Mesajul lui Edi Iordănescu pentru Gică Hagi și echipa națională
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
Special   |  18:48
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
Graham Potter a văzut ce se întâmplă la naționala României și a reacționat înaintea meciului direct: ”La asta ne așteptăm”
Echipa Națională   |  18:14
Graham Potter a văzut ce se întâmplă la naționala României și a reacționat înaintea meciului direct: ”La asta ne așteptăm”
Gică Hagi, lovit de o nouă problemă! Încă un tricolor a părăsit cantonamentul naționalei
Echipa Națională   |  17:22