Pariul lui CTP din tenisul românesc: ”Dacă nu îi mai cedează fizicul, se va duce pe locul care o așteaptă de mult!”

CTP este un admirator al tenisului Galerie foto (1 fotografii): Pariul lui CTP din tenisul românesc: ”Dacă nu îi mai cedează fizicul, se va duce pe locul care o așteaptă de mult!”
Foto: Facebook Cristian Tudor Popescu  |   CTP este un admirator al tenisului

Cătălin Stroia   |   Publicat: 26.04.2024 21:08   |  Actualizat: 26.04.2024 21:08

Cristian Tudor Popescu (67 de ani) a reacționat pe pagina sa de Facebook după succesul jucătoarei de tenis Jaqueline Cristian (25 de ani) în fața Barborei Krejcikova, scor 2-6, 6-0, 6-2.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a venit cu o postare încurajatoare la adresa tenismenei Jaqueline Cristian, care a avansat în turul 3 la turneul de la Madrid, după ce a învins-o pe Barbara Krejcikova.

CTP pariază că sportiva va ajunge mult mai sus în clasamentul WTA, dacă va fi ferită de accidentări în următoarea perioadă.

CTP: ”Sunt vreo trei ani de atunci”

”Sunt vreo 3 ani de când îmi puneam toate speranțele în Jaqueline Cristian. Am continuat să cred în ea chiar și când traversa seria neagră de accidentări care i-au pus piedică. Și iat-o anul ăsta, în sfârșit sănătoasă, arătând ce poate. Fie că a câștigat, fie că a pierdut în lunile din urmă, Draqueline a căpătat «față» de jucătoare de top!

Așa a ajuns acum în turul 3 la Madrid 1000, învingând-o fabulos pe capul de serie 22, câștigătoare de Roland Garros la simplu și una dintre cele mai bune jucătoare de dublu din toate timpurile, Barbora Krejcikova. Să-i dai Krejcikovei, după primul set pierdut, o «pereche de palme», 6-0, 6-2, e un rezultat greu de uitat!...

Dacă nu îi mai cedează fizicul, Jaqueline se va duce pe locul care o așteaptă de mult”, a spus CTP pe contul de Facebook.

Jaqueline Crisitian a învins-o pe Barbora Krejcikova

Jaqueline Cristian (25 ani, 73 WTA), venită din calificări, s-a impus în faţa campioanei din 2021 de la Roland Garros după două ore şi 6 minute de joc.

Krejcikova (28 ani, 27 WTA) a dominat primul set, câştigat cu 6-2, dar apoi românca a făcut un set secund perfect, câştigând la zero, deşi adversara i-a oferit totuşi o replică destul de bună. Jaqueline Cristian şi-a continuat evoluţia excelentă şi în setul decisiv, adjudecat cu 6-2, după cinci ghemuri consecutive.

Singurul lor meci anterior a fost câştigat de Krejcikova, cu 6-1, 7-5, în ianuarie 2022, în optimi la Sydney.

Românca şi-a asigurat un cec de 51.665 de euro şi 95 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe câştigătoarea dintre americanca Danielle Collins şi sârboaica Olga Danilovic, potrivit Agerpress.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Englezii, despre reacția neașteptată a Simonei Halep: "Brutal!”

Halep nu l-a iertat pe Kyrgios și a șters pe jos cu el după suspendarea pentru cocaină: ”Diferența dintre accident și alegere!”

Sorana Cîrstea, învinsă dramatic de Jessica Pegula la Cincinnati. Românca a salvat trei mingi de meci

Kyrgios, depistat pozitiv la cocaină! A fost suspendat din tenis: ”Îmi pare rău față de copiii care mă urmăresc”

Sorana Cîrstea, în optimi la Cincinatti! Urmează un adversar foarte dificil pentru româncă

Ion Țiriac demolează vila fiului său pentru un proiect imobiliar de 62.000.000 de euro

Cele mai citite

Mutu l-a atacat în direct pe Naum: ”Începi emisiunile cu «Bună seara, domnule Becali!». Îl suni mereu ca să crească ratingul”. Ce replică i-a dat jurnalistul

SuperLiga  |  18 August 2026, 23:02
1.
Mutu l-a atacat în direct pe Naum: ”Începi emisiunile cu «Bună seara, domnule Becali!». Îl suni mereu ca să crească ratingul”. Ce replică i-a dat jurnalistul
Antrenorul care a avut rezultate cu FCSB nu ar mai colabora cu Gigi Becali: ”Aș lucra oriunde sunt respectat”

SuperLiga  |  18 August 2026, 14:17
2.
Antrenorul care a avut rezultate cu FCSB nu ar mai colabora cu Gigi Becali: ”Aș lucra oriunde sunt respectat”
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”

Diverse  |  19 August 2026, 14:59
3.
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”
Știri de ultimă oră din sport
Vladimir Screciu își păstrează optimismul după remiza cu Ararat-Armenia: ”Mergem încrezători în meciul retur. Dacă era 4-1, toată lumea era mulțumită”

Europa League   |  20 August 2026, 22:38
Vladimir Screciu își păstrează optimismul după remiza cu Ararat-Armenia: ”Mergem încrezători în meciul retur. Dacă era 4-1, toată lumea era mulțumită”
Șumudică se baza pe Djokovic pentru meciul cu FCSB, dar starul de la CFR Cluj a reziliat unilateral contractul

SuperLiga   |  20 August 2026, 22:23
Șumudică se baza pe Djokovic pentru meciul cu FCSB, dar starul de la CFR Cluj a reziliat unilateral contractul
Universitatea Craiova - Ararat-Armenia 1-1! Campioana României, pas greșit pe teren propriu!

Europa League   |  20 August 2026, 21:53
Universitatea Craiova - Ararat-Armenia 1-1! Campioana României, pas greșit pe teren propriu!
Arteta a spus ce șanse are Arsenal să-l păstreze pe Lewis-Skelly, jucător dorit de Chelsea și Manchester United

Premier League   |  20 August 2026, 20:40
Arteta a spus ce șanse are Arsenal să-l păstreze pe Lewis-Skelly, jucător dorit de Chelsea și Manchester United
Hennessey Blackbird, hypercarul de 2,5 milioane de dolari cu producția vândută în patru ore

Auto   |  20 August 2026, 20:13
Hennessey Blackbird, hypercarul de 2,5 milioane de dolari cu producția vândută în patru ore
Csikszereda și FC Botoșani sunt ultimele echipe calificate în grupele Cupei României! Când este programată tragerea la sorți

Cupa României   |  20 August 2026, 19:55
Csikszereda și FC Botoșani sunt ultimele echipe calificate în grupele Cupei României! Când este programată tragerea la sorți
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Câţi bani face fosta iubită milionară a lui Gabi Torje! Cifre incredibile realizate de cunoscuta influenceriţă
Câţi bani face fosta iubită milionară a lui Gabi Torje! Cifre incredibile realizate de cunoscuta influenceriţă
RTV Nicuşor Dan a semnat DECRETUL târziu în noapte
Nicuşor Dan a semnat DECRETUL târziu în noapte
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
exclusiv ”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
Special   |  20 August 2026, 13:22
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 7 august. Serviciile SUA avertizează că Putin ar putea testa NATO chiar din această toamnă

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 august. Moscova acuză Chișinăul că inventează amenințarea rusă după descoperirea unei drone Geran-2

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, 5 august, de la ora 20. Călin Georgescu atacă planul aderării la euro

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
Diverse   |  23:51
”Am văzut români prinși, bătuți”. Legenda Stelei, amintiri tulburătoare de la granița cu Iugoslavia
Ferrari CZ26, unicatul de la Maranello
Auto   |  23:25
Ferrari CZ26, unicatul de la Maranello
Filipe Coelho a vorbit despre greșelile Craiovei după 1-1 cu Ararat-Armenia: ”Astăzi s-au întâmplat mai multe”
Europa League   |  23:01
Filipe Coelho a vorbit despre greșelile Craiovei după 1-1 cu Ararat-Armenia: ”Astăzi s-au întâmplat mai multe”
Bancu îi ia apărarea lui Baiaram! Mesaj ferm transmis de căpitanul Craiovei către suporteri
Europa League   |  22:47
Bancu îi ia apărarea lui Baiaram! Mesaj ferm transmis de căpitanul Craiovei către suporteri
Vladimir Screciu își păstrează optimismul după remiza cu Ararat-Armenia: ”Mergem încrezători în meciul retur. Dacă era 4-1,...
Europa League   |  22:38
Vladimir Screciu își păstrează optimismul după remiza cu Ararat-Armenia: ”Mergem încrezători în meciul retur. Dacă era 4-1, toată lumea era mulțumită”
Șumudică se baza pe Djokovic pentru meciul cu FCSB, dar starul de la CFR Cluj a reziliat unilateral contractul
SuperLiga   |  22:23
Șumudică se baza pe Djokovic pentru meciul cu FCSB, dar starul de la CFR Cluj a reziliat unilateral contractul
Universitatea Craiova - Ararat-Armenia 1-1! Campioana României, pas greșit pe teren propriu!
Europa League   |  21:53
Universitatea Craiova - Ararat-Armenia 1-1! Campioana României, pas greșit pe teren propriu!
Real face notă discordantă. Bernabeu, singurul stadion din LaLiga unde arbitrii nu vor vorbi la televiziune
LaLiga   |  21:52