Pe cine întâlnește Sorana Cîrstea în finala de la Cleveland. Românca, la a șaptea finală WTA din carieră

Sorana Cîrstea, în finala de la Cleveland Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Pe cine întâlnește Sorana Cîrstea în finala de la Cleveland. Românca, la a șaptea finală WTA din carieră
Foto: Profimedia  |   Sorana Cîrstea, în finala de la Cleveland

Redactia   |   Publicat: 23.08.2025 10:12   |  Actualizat: 23.08.2025 10:12

Jucătoarea americană de tenis Ann Li (69 WTA) va fi adversara româncei Sorana Cîrstea în finala turneului WTA 250 de la Cleveland (Ohio), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari, după ce, în cea de-a doua semifinală a competiţiei, americanca a trecut în trei seturi, 6-3, 5-7, 6-4, de chinezoaica Xinyu Wang (37 WTA, favorită nr.2).

Li (25 ani) s-a impus după o partidă de aproape două ore şi jumătate în care a reuşit trei aşi şi a făcut o singură dublă greşeală, chinezoaica având doi aşi dar comiţând nu mai puţin de zece duble greşeli.

Foto 4/5

Sorana Cîrstea, la a șaptea finală WTA din carieră

Aşa cum se ştie, în prima semifinală, Sorana Cîrstea (35 ani, 112 WTA), venită din calificări, s-a impus după o oră şi 18 de minute, în două seturi, 6-1, 7-5, în faţa rusoaicei Anastasia Zaharova (100 WTA).

Foto 2/5

Pentru Cîrstea va fi a şaptea finală WTA din carieră, ea având două titluri, obţinute la Taşkent (2008) şi Istanbul (2021). A pierdut finale la Budapesta (2007), Toronto (2013), Taşkent (2019) şi Strasbourg (2021).

Va fi cea de-a doua confruntare între Ann Li şi Sorana Cîrstea, ele fiind adversare în februarie 2021 în sferturile competiţiei Grampians Trophy (WTA 500) de la Melbourne, când americanca s-a impus în două seturi, 6-3, 6-1.

Sursa: Agerpres

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Schimbarea majoră pe care a făcut-o Emma Răducanu

Ilie Năstase a refuzat oferta de milioane de dolari, însă afirmă că a greșit: ”Mă doare treaba asta”

Jaqueline Cristian, eliminată în optimile turneului WTA 1000 de la Dubai

Ion Țiriac a fost lăsat baltă de ziua lui: "Prostule, fii atent..."

Sorana Cîrstea a învins-o pe Emma Răducanu în finala de la Transylvania Open și a câștigat al 4-lea său titlu WTA!

România - Paraguay 1-1, în Cupa Davis! Gabriel Ghețu, fără șansă cu Daniel Vallejo

Cele mai citite

Pițurcă i-a înfrânat ascensiunea la națională fostului tricolor: ”Dacă făceam asta, ajungeam și eu la 80 de meciuri”

Echipa Națională  |  22 Februarie 2026, 08:14
1.
Pițurcă i-a înfrânat ascensiunea la națională fostului tricolor: ”Dacă făceam asta, ajungeam și eu la 80 de meciuri”
Fostul coleg al lui Chivu și Mutu a dat cărțile pe față: ”Nu mai vreau să am o soție. Ultima căsnicie a durat 24 de zile”

Diverse  |  23 Februarie 2026, 08:11
2.
Fostul coleg al lui Chivu și Mutu a dat cărțile pe față: ”Nu mai vreau să am o soție. Ultima căsnicie a durat 24 de zile”
Radu Naum nu ține cont de dorința lui Kyros Vassaras: ”Ilie, dacă îl vezi prin Federație chiar vreau să-l întrebi. Noi o să continuăm”

SuperLiga  |  22 Februarie 2026, 23:16
3.
Radu Naum nu ține cont de dorința lui Kyros Vassaras: ”Ilie, dacă îl vezi prin Federație chiar vreau să-l întrebi. Noi o să continuăm”
Știri de ultimă oră din sport
Cristi Chivu a pus ochii pe fundașul de 20.000.000 de euro al unei rivale

Serie A   |  24 Februarie 2026, 11:24
Cristi Chivu a pus ochii pe fundașul de 20.000.000 de euro al unei rivale
Omoda 7 și jocul subtil al percepției. Lovitura de marketing construită pe ”gura lumii”

Auto   |  24 Februarie 2026, 08:45
Omoda 7 și jocul subtil al percepției. Lovitura de marketing construită pe ”gura lumii”
Cristi Chivu domină Serie A cu Inter, dar este criticat dur în România: ”O echipă de duzină! Nu joacă nimic”
exclusiv Cristi Chivu domină Serie A cu Inter, dar este criticat dur în România: ”O echipă de duzină! Nu joacă nimic”
Fotbal Internațional   |  23 Februarie 2026, 23:36
Cristi Chivu domină Serie A cu Inter, dar este criticat dur în România: ”O echipă de duzină! Nu joacă nimic”
Căpitanul Darius Olaru a răbufnit la final: ”Stăm și la mâna jocurilor. Nu mă gândeam că o să ajungem aici! ” + Autocarul a plecat fără el
foto Căpitanul Darius Olaru a răbufnit la final: ”Stăm și la mâna jocurilor. Nu mă gândeam că o să ajungem aici! ” + Autocarul a plecat fără el
SuperLiga   |  23 Februarie 2026, 23:20
Căpitanul Darius Olaru a răbufnit la final: ”Stăm și la mâna jocurilor. Nu mă gândeam că o să ajungem aici! ” + Autocarul a plecat fără el
Radu Naum l-a taxat pe Gigi Becali, după un nou derapaj la adresa arbitrei Demetrescu: ”Bagabonții n-au bun-simț, iar nebunii sunt nebuni”

SuperLiga   |  23 Februarie 2026, 22:52
Radu Naum l-a taxat pe Gigi Becali, după un nou derapaj la adresa arbitrei Demetrescu: ”Bagabonții n-au bun-simț, iar nebunii sunt nebuni”
Mărturisirea lui Ofri Arad după debutul la FCSB: ”Mă puteam duce în China şi să câştig mai mulţi bani, dar când am auzit de Steaua…”

SuperLiga   |  23 Februarie 2026, 22:43
Mărturisirea lui Ofri Arad după debutul la FCSB: ”Mă puteam duce în China şi să câştig mai mulţi bani, dar când am auzit de Steaua…”
Adăposturile ASPA au primit 180 de castroane noi pentru câini

Un zgârie-nori de birouri se ridică în Pipera, pe o bucată din fosta fabrică Electronica din Pipera. Clădirea avea 20 de etaje

Spital nou pentru tuberculoză pe Șerban Vodă, gata vara asta

AS.RO Alegerea făcută de Sorana Cîrstea după despărţirea de Ion Ţiriac jr.
Alegerea făcută de Sorana Cîrstea după despărţirea de Ion Ţiriac jr.
RTV BREAKING NEWS! Bolojan, O NOUĂ DECIZIE cu taxele și impozitele! ȘTIREA MOMENTULUI pentru românii îngenunchiați de scumpiri
BREAKING NEWS! Bolojan, O NOUĂ DECIZIE cu taxele și impozitele! ȘTIREA MOMENTULUI pentru românii îngenunchiați de scumpiri
Cadou de 5.000 de euro la înfrângere. Șeful echipei a intrat în vestiar pe cal: ”Am zis că ne împușcă!”
exclusiv Cadou de 5.000 de euro la înfrângere. Șeful echipei a intrat în vestiar pe cal: ”Am zis că ne împușcă!”
Special   |  22 Februarie 2026, 18:07
Cadou de 5.000 de euro la înfrângere. Șeful echipei a intrat în vestiar pe cal: ”Am zis că ne împușcă!”
Nicușor Dan anunță sprijin pentru Gaza la Consiliul pentru Pace din SUA. România oferă ajutor umanitar și expertiză instituțională

Moment de confuzie la summitul din SUA. Cum a fost prezentat Nicușor Dan de Donald Trump la Consiliul pentru Pace

Ministrul Muncii a anunțat când ar putea fi aprobată creșterea salariului minim

Theo Rose rupe tăcerea despre plecarea de la „Vocea României”. Ce spune artista după valul de zvonuri apărute în presă

Personalitatea zilei 1 februarie | Ștefan Luchian, pictorul care a învins boala prin artă

Personalitatea zilei 31 ianuarie | Justin Timberlake la 45: ”Prințul Pop” care a ars etape, a făcut hituri, filme și a intrat iar în trending

Dan Șucu, aproape să încaseze 7.500.000 de euro dintr-un transfer
Serie A   |  13:26
Dan Șucu, aproape să încaseze 7.500.000 de euro dintr-un transfer
Schimbarea majoră pe care a făcut-o Emma Răducanu
Tenis   |  12:48
Schimbarea majoră pe care a făcut-o Emma Răducanu
exclusiv Ionuț Chirilă, aproape de revenirea în antrenorat. O echipă din România s-ar fi interesat de el
Liga 2   |  11:56
Ionuț Chirilă, aproape de revenirea în antrenorat. O echipă din România s-ar fi interesat de el
Cristi Chivu a pus ochii pe fundașul de 20.000.000 de euro al unei rivale
Serie A   |  11:24
Cristi Chivu a pus ochii pe fundașul de 20.000.000 de euro al unei rivale
exclusiv Florin Prunea l-a lovit pe Meme Stoica unde îl doare mai tare: ”Ai văzut ce i-a făcut Gigi Becali aseară?”
SuperLiga   |  10:56
Florin Prunea l-a lovit pe Meme Stoica unde îl doare mai tare: ”Ai văzut ce i-a făcut Gigi Becali aseară?”
exclusiv Ruptură între Cristi Săpunaru și Victor Angelescu. Fostul căpitan al Rapidului a spus totul
SuperLiga   |  10:14
Ruptură între Cristi Săpunaru și Victor Angelescu. Fostul căpitan al Rapidului a spus totul
Omoda 7 și jocul subtil al percepției. Lovitura de marketing construită pe ”gura lumii”
Auto   |  08:45
Omoda 7 și jocul subtil al percepției. Lovitura de marketing construită pe ”gura lumii”
exclusiv Fostul conducător de la Dinamo a dat cărțile pe față: ”Dănciulescu a fost o mare dezamăgire. Mi-a pus în cap o parte a...
SuperLiga   |  08:15
Fostul conducător de la Dinamo a dat cărțile pe față: ”Dănciulescu a fost o mare dezamăgire. Mi-a pus în cap o parte a galeriei!”
Rezultate / Clasamente