Reacția Gabrielei Ruse după ce a învins-o pe câștigătoarea de la Wimbledon

Gabriela Ruse a sărbătorit victoria Galerie foto (1 fotografii): Reacția Gabrielei Ruse după ce a învins-o pe câștigătoarea de la Wimbledon
Foto: profimedia  |   Gabriela Ruse a sărbătorit victoria

Radu Bordei   |   Publicat: 28.08.2024 22:46   |  Actualizat: 29.08.2024 09:44

Gabriela Ruse (26 de ani) a reușit o peformanță importantă la US Open, acolo unde este la un pas să intre în a doua săptămână. Tenismena din România, locul 122 WTA, s-a calificat în turul 3 la New York, după o victorie mare, contra unei adversare mult mai puternice.

Barbora Krejcikova (8 WTA) era una din favoritele competiției dar aceasta a capitulat în fața jocului pefect al româncei. Ruse se află la cel mai bun parcurs la un turneu WTA.

Gabriela Ruse, victorie mare la US Open

Românca de 26 de ani a prins o zi de grație, cu un joc în care nu a greșit aproape deloc. 28 de lovituri câștigătoare au împins-o pe Gabriela spre victoria în două seturi, scor 6-4, 7-5. Adversara ei nu a avut nicio șansă iar la final Gabriela a sărbătorit performanța. Va trebui să își găsească iar energiile necesare, pentru că și următoarea adversară este la fel de dificilă, fostul număr doi Paula Badosa.

Ruse și Badosa s-au mai înfruntat o singură dată, în februarie 2022, la Dubai. Românca a câștigat atunci în 3 seturi. Iberica era numărul 5 mondial.

”Cu siguranță am multă încredere acum. Nu știu cu cine joc în turul următor, dar nu îmi pasă acum. Vreau doar să mă bucur de moment.

Îmi place New York, e orașul meu preferat și mă bucur de fiecare moment petrecut aici”, a spus Gabriela Ruse, imediat după victoria cu Krejcikova. Meciul cu Badosa se va disputa vineri, 30 de august.

Sportiva din România și-a adjudecat un cec în valoare de 215.000 dolari, dar și 130 de puncte în clasamentul WTA, ceea ce este echivalent cu un salt important în clasamentul WTA.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Șoc la Turneul Campioanelor: favorita a fost eliminată încă din grupe!

WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)

Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”

Sorana Cîrstea a fost eliminată de la Hong Kong de numărul 136 WTA. Ar putea fi ultimul său turneu din carieră

Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american

Sorana Cîrstea, în sferturi la Hong Kong! Românca a revenit de la 2-5 în primul set

Cele mai citite

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 16:40
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri

Fotbal   |  15 Noiembrie 2026, 14:50
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia

Auto   |  15 Noiembrie 2026, 13:43
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 12:25
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae

Auto   |  15 Noiembrie 2026, 11:58
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 11:16
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”
AS.RO Milionarul român care merge cu metroul şi autobuzul s-a întors în locul în care a scris istorie: 26 de ani mai târziu
Milionarul român care merge cu metroul şi autobuzul s-a întors în locul în care a scris istorie: 26 de ani mai târziu
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
Internațional   |  17:49
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
exclusiv Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”
SuperLiga   |  17:17
Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Formula 1   |  16:40
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
SuperLiga   |  15:52
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei
Formula 1   |  15:17
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
Fotbal   |  14:50
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
UEFA a delegat un arbitru controversat la Bosnia - România! Cine va oficia partida de la Zenica
Echipa Națională   |  14:29
UEFA a delegat un arbitru controversat la Bosnia - România! Cine va oficia partida de la Zenica
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Auto   |  13:43