"Sărbătorim regele". Granzii tenisului, prezenți la ceremonia de omagiere a lui Rafael Nadal de la Roland Garros

"Sărbătorim regele". ”Granzii” tenisului, la ceremonia de omagiere a lui Rafael Nadal, de al Roland Garros Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): "Sărbătorim regele". Granzii tenisului, prezenți la ceremonia de omagiere a lui Rafael Nadal de la Roland Garros
"Sărbătorim regele". ”Granzii” tenisului, la ceremonia de omagiere a lui Rafael Nadal, de al Roland Garros

Mădălina Gavrilă   |   Publicat: 25.05.2025 13:12   |  Actualizat: 25.05.2025 14:26

Novak Djokovic (38 de ani), câștigător a 24 turnee de Grand Slam, a confirmat că va fi prezent duminică, 25 mai, pe terenul ”Philippe-Chatrier”, alături de Roger Federer (43 de ani) și Andy Murray (38 de ani), la ceremonia de omagiere adusă lui legendarului Rafael Nadal (38 de ani).

La 20 de ani de la primul meci la Roland Garros, împotriva lui Xavier Malisse, o victorie pe care a obținut-o în două seturi, Rafael Nadal va fi omagiat de Federația Franceză de Tenis, după ce fost încoronat campion la Roland Garros de 14 ori.

”Sărbătorim regele”, a fost modul în care oficialii de la Roland Garros au descris ceremonia.

Foto 1/6

Novak Djokovic, Roger Federer și Andy Murray vor fi prezenți pe ”Philippe-Chatrier”

Deși organizatorii nu au dezvălui nimic despre ceremonia care va avea loc duminică, 25 mai, pentru a păstra factorul surpriză, Novak Djokovic a dezvăluit că va fi pe teren, alături de Roger Federer și Andy Murray, pentru a-i fi alături campionului.

”Va fi un moment foarte special și emoționant pentru toată lumea. Federer, Murray și cu mine vom participa la ceremonie. Va fi un moment frumos”, a spus Djokovic pentru Le Matin.

Foto 4/6

La ceremonie va fi prezent și Carlos Alcaraz, partenerul lui Nadal de la ultima aventură de pe terenul ”Philippe-Chatrier”.

Președintele Federației Tranceze de Tenis, despre ceremonia de omagiere a lui Nadal

Nadal a câştigat ultimul din cele 22 de titluri de Grand Slam din palmares la Roland Garros, în 2022.

”Este o poveste de dragoste. Cred că e important să vorbim despre o poveste de dragoste, deoarece el are un mare respect pentru turneu, pentru zgură şi noi avem acelaşi respect pentru jucător, pentru ambasadorul care poate deveni pentru Roland Garros şi pentru federaţie”, a spus preşedintele Federaţiei Franceze de Tenis, Gilles Moretton.

Foto 5/6

Directorul turneului, fosta jucătoare Amelie Mauresmo, a confirmat că vor fi omagiaţi şi Mary Pierce, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la victoria sa la Roland Garros, şi alt jucător francez, Richard Gasquet (38 ani), care se va retrage din activitate după turneu.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Sorana Cîrstea, înfrângere dramatică cu Coco Gauff! A câștigat primul set, dar a pierdut după peste două ore de joc

Ceartă uluitoare între Țiriac și Halep: ”Simona, să nu te mai văd!” / ”De ce îmi vorbești așa?!”. Motivul incredibil de la care ar fi plecat totul

Carlos Alcaraz ratează Roland Garros din cauza unei accidentări

Ion Țiriac: ”I-aș da ușor 10.000.000 de euro”

Ion Țiriac a spus numele celui care putea fi cel mai bun sportiv din toate timpurile ”dacă avea doar 10% din talentul lui Năstase”: ”L-au furat”

Cel mai mare regret din viața miliardarului Ion Țiriac: ”Asta ar fi fost frumos”

Cele mai citite

Jucătorul pregătit de Mircea Lucescu, atac dur la Hagi: ”Ca antrenor e zero! Nu va califica echipa națională”

Echipa Națională  |  24 Aprilie 2026, 08:15
1.
Jucătorul pregătit de Mircea Lucescu, atac dur la Hagi: ”Ca antrenor e zero! Nu va califica echipa națională”
Ar fi trădarea anului! Zeljko Kopic ar putea ajunge la una dintre forțele SuperLigii

SuperLiga  |  24 Aprilie 2026, 10:31
2.
Ar fi trădarea anului! Zeljko Kopic ar putea ajunge la una dintre forțele SuperLigii
Fostul jucător de la Dinamo a devenit ospătar în Spania după retragere: ”Bani mulți! M-am dus la muncă, nu am venit să cer echipă”

Special  |  26 Aprilie 2026, 10:19
3.
Fostul jucător de la Dinamo a devenit ospătar în Spania după retragere: ”Bani mulți! M-am dus la muncă, nu am venit să cer echipă”
Știri de ultimă oră din sport
Cu lacrimi în ochi, Răzvan Onea ”a pus punctul pe i”, după eșecul cu Dinamo: ”Suntem pe marginea prăpastiei”

SuperLiga   |  26 Aprilie 2026, 23:19
Cu lacrimi în ochi, Răzvan Onea ”a pus punctul pe i”, după eșecul cu Dinamo: ”Suntem pe marginea prăpastiei”
Claudiu Petrila a plâns în hohote după ce a părăsit accidentat derby-ul cu Dinamo

SuperLiga   |  26 Aprilie 2026, 23:08
Claudiu Petrila a plâns în hohote după ce a părăsit accidentat derby-ul cu Dinamo
Fanii dinamoviști, un nou derapaj la adresa giuleștenilor + Incidente între fanii Rapidului

SuperLiga   |  26 Aprilie 2026, 22:40
Fanii dinamoviști, un nou derapaj la adresa giuleștenilor + Incidente între fanii Rapidului
Cristi Chivu nu a fost iertat de presa din Italia, după ce Inter a fost egalată de la 2-0! Ce notă a primit românul

Serie A   |  26 Aprilie 2026, 22:28
Cristi Chivu nu a fost iertat de presa din Italia, după ce Inter a fost egalată de la 2-0! Ce notă a primit românul
Gloria Bistrița ratează Final Four-ul Ligii Campionilor, după eșecul cu Brest

Handbal   |  26 Aprilie 2026, 22:00
Gloria Bistrița ratează Final Four-ul Ligii Campionilor, după eșecul cu Brest
Mircea Lucescu, omagiat de suporterii dinamoviști la derby-ul cu Rapid printr-o scenografie specială

SuperLiga   |  26 Aprilie 2026, 21:35
Mircea Lucescu, omagiat de suporterii dinamoviști la derby-ul cu Rapid printr-o scenografie specială
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Afacerea în care şi-a pierdut toţi banii un fost milionar român celebru! A ajuns şi să divorţeze din cauza asta
Afacerea în care şi-a pierdut toţi banii un fost milionar român celebru! A ajuns şi să divorţeze din cauza asta
RTV EXCLUSIV Cine este românca aflată la dineul unde s-a încercat asasinarea lui Trump: Am fost mai aproape de atacator!
EXCLUSIV Cine este românca aflată la dineul unde s-a încercat asasinarea lui Trump: Am fost mai aproape de atacator!
Ion Țiriac spera să îl coopteze și pe Mircea Lucescu în proiectul de 50.000.000 de euro cu membrul Generației de Aur: ”Din păcate, a luat naționala și s-a dus prea repede”

Special   |  26 Aprilie 2026, 13:23
Ion Țiriac spera să îl coopteze și pe Mircea Lucescu în proiectul de 50.000.000 de euro cu membrul Generației de Aur: ”Din păcate, a luat naționala și s-a dus prea repede”
Ministrul Mediului pregătește limitarea importului de mașini second-hand: maximum două autoturisme de persoană

MApN confirmă că o a treia dronă ar fi ajuns pe teritoriul României, în zona Tulcea

Focuri de armă la dineul corespondenților de la Casa Albă: Donald Trump, Melania și JD Vance, evacuați de urgență

Flavor Flav, mesaj subtil pentru Trump. Invitația care a mutat aurul olimpic din Washington în Las Vegas

Focus pe garderoba Reginei Elisabeta a II-a! Arhiva vestimentară a fostului monarh este deschisă publicului „ca niciodată până acum”

Personalitatea zilei 24 februarie | Marga Barbu, povestea eleganței și forței ”Amazoanei filmului românesc”

Daniel Paraschiv, exploziv la flash-interviu: ”Suntem cea mai slabă echipă! Ne-au lipsit liderii, e rușinos”
SuperLiga   |  00:01
Daniel Paraschiv, exploziv la flash-interviu: ”Suntem cea mai slabă echipă! Ne-au lipsit liderii, e rușinos”
Zeljko Kopic a spus lucrurilor pe nume după victoria cu Rapid: ”Eram în suferință. Am fost aproape morți”
SuperLiga   |  23:55
Zeljko Kopic a spus lucrurilor pe nume după victoria cu Rapid: ”Eram în suferință. Am fost aproape morți”
Costel Gâlcă, resemnat după înfrângerea din derby: ”O umilință, o rușine!”
SuperLiga   |  23:44
Costel Gâlcă, resemnat după înfrângerea din derby: ”O umilință, o rușine!”
Cătălin Cîrjan, în culmea fericirii după ce a înscris împotriva Rapidului: ”Nu voi uita asta!”
SuperLiga   |  23:34
Cătălin Cîrjan, în culmea fericirii după ce a înscris împotriva Rapidului: ”Nu voi uita asta!”
Cu lacrimi în ochi, Răzvan Onea ”a pus punctul pe i”, după eșecul cu Dinamo: ”Suntem pe marginea prăpastiei”
SuperLiga   |  23:19
Cu lacrimi în ochi, Răzvan Onea ”a pus punctul pe i”, după eșecul cu Dinamo: ”Suntem pe marginea prăpastiei”
Claudiu Petrila a plâns în hohote după ce a părăsit accidentat derby-ul cu Dinamo
SuperLiga   |  23:08
Claudiu Petrila a plâns în hohote după ce a părăsit accidentat derby-ul cu Dinamo
Dinamo - Rapid 3-1! Remus Răureanu și Adrian Florea, verdict după derby-ul de pe Arena Națională: ”Aceasta e problema lui Dan...
SuperLiga   |  22:58
Dinamo - Rapid 3-1! Remus Răureanu și Adrian Florea, verdict după derby-ul de pe Arena Națională: ”Aceasta e problema lui Dan Șucu” / ”Costel va fi aruncat curând din tren”
Fanii dinamoviști, un nou derapaj la adresa giuleștenilor + Incidente între fanii Rapidului
SuperLiga   |  22:40
Fanii dinamoviști, un nou derapaj la adresa giuleștenilor + Incidente între fanii Rapidului
Rezultate / Clasamente