Serena Williams, victorie la primul meci disputat după aproape patru ani

Foto 1/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Serena Williams, victorie la primul meci disputat după aproape patru ani
Foto: Profimedia  |  

Redactia   |   Publicat: 10.06.2026 09:10   |  Actualizat: 10.06.2026 16:46

Serena Williams (44 de ani) a avut parte de o revenire victorioasă în circuitul profesionist, în proba de dublu a turneului WTA 500 de la Queen's (Anglia), alături de canadianca Victoria Mboko (19 ani).

Marţi, în primul tur al competiţiei londoneze, Williams şi Mboko au învins în două seturi, 7-6 (7/2), 6-2, perechea compusă din americanca Nicole Melichar-Martinez şi neozeelandeza Erin Routliffe.

La interviul de pe teren de la finalul meciului, Serena Williams a rămas sobră şi a ţinut să-i mulţumească tinerei sale partenere, în vârstă de 19 ani, că a acceptat să facă echipă cu ea.

"A fost cu adevărat grozav. Vicky a fost bucuroasă să se alăture echipei noastre. Nu mai jucasem niciodată împreună, dar a fost incredibil să joc alături de ea astăzi", a spus fostul lider al clasamentului WTA, care a demonstrat cu această ocazie că reflexele sale şi simţul terenului au rămas intacte, după patru ani de la retragere.

Foto 2/2

Întrebată dacă a fost mulţumită de jocul ei, Serena Williams a precizat: "Ţinând cont de toate, având în vedere că iarba nu este probabil cea mai uşoară suprafaţă, adăugând patru ani (n.r. fără să joace), per total, cred că a fost în regulă".

Dublul nu este evident un teritoriu necunoscut pentru experimentata jucătoare americană, care împreună cu sora sa mai mare, Venus Williams, a format una dintre cele mai puternice perechi din istoria tenisului feminin.

Câştigătoare a 23 de titluri la dublu, inclusiv 14 de Grand Slam alături de Venus, Serena Williams a triumfat de asemenea şi la dublu mixt, la Wimbledon şi US Open (alături de belarusul Max Mirnîi).

Ea rămâne singura jucătoare din istorie, atât la feminin, cât şi la masculin, care a câştigat toate cele patru turnee de Mare Şlem la dublu şi la simplu.

Sursa Agerpres

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Roger Federer nu exclude posibilitatea de a deveni antrenor: ”Niciodată să nu spui niciodată”

Ion Țiriac a dezvăluit cel mai greu moment din viața sa: ”Inadmisibil”

Sorana Cîrstea, eliminată în optimile de finală la Ningbo

Sorana Cîrstea are o ultimă șansă de a ajunge la Turneul Campioanelor! Ce trebuie să facă

Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din optimile de la Ningbo! A învins-o în ultima întâlnire directă

Divorț în lumea tenisului: Elina Svitolina a anunțat despărțirea de Gael Monfils!

Cele mai citite

Prunea îl laudă pe jucătorul care a refuzat să mai vină la naționala României: ”Asta înseamnă să fii bărbat adevărat, bravo lui!”

Echipa Națională  |  22 Octombrie 2026, 15:12
1.
Prunea îl laudă pe jucătorul care a refuzat să mai vină la naționala României: ”Asta înseamnă să fii bărbat adevărat, bravo lui!”
Prunea a numit ”cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor”

Special  |  23 Octombrie 2026, 15:30
2.
Prunea a numit ”cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor”
Fostul căpitan de la FCSB a semnat un contract ieșit din comun: ”Trebuie să merit acei bani”

Fotbal  |  21 Octombrie 2026, 18:33
3.
Fostul căpitan de la FCSB a semnat un contract ieșit din comun: ”Trebuie să merit acei bani”
Știri de ultimă oră din sport
Mihai Stoica a anunțat o nouă accidentare în tabăra lui FCSB: ”Stă o lună”

SuperLiga   |  24 Octombrie 2026, 08:22
Mihai Stoica a anunțat o nouă accidentare în tabăra lui FCSB: ”Stă o lună”
Dorit de U Cluj, Horațiu Moldovan a dat răspunsul! Ce a spus despre revenirea în SuperLiga

SuperLiga   |  24 Octombrie 2026, 00:03
Dorit de U Cluj, Horațiu Moldovan a dat răspunsul! Ce a spus despre revenirea în SuperLiga
U Cluj, victorie clară contra Corvinului! Jovo Lukic a reușit primul hat-trick al sezonului

SuperLiga   |  23 Octombrie 2026, 23:09
U Cluj, victorie clară contra Corvinului! Jovo Lukic a reușit primul hat-trick al sezonului
Roger Federer nu exclude posibilitatea de a deveni antrenor: ”Niciodată să nu spui niciodată”
Roger Federer nu exclude posibilitatea de a deveni antrenor: ”Niciodată să nu spui niciodată”
Tenis   |  23 Octombrie 2026, 22:42
Roger Federer nu exclude posibilitatea de a deveni antrenor: ”Niciodată să nu spui niciodată”
Șumudică, atac la LPF înainte de derby-ul cu Dinamo: ”Nu-mi place să fiu luat de prost! CFR, bam, bam, bam!”

SuperLiga   |  23 Octombrie 2026, 21:48
Șumudică, atac la LPF înainte de derby-ul cu Dinamo: ”Nu-mi place să fiu luat de prost! CFR, bam, bam, bam!”
Daniel Pancu, nemulțumit de hotărârea conducerii Rapidului: ”Eu nu am fost consultat”

SuperLiga   |  23 Octombrie 2026, 21:21
Daniel Pancu, nemulțumit de hotărârea conducerii Rapidului: ”Eu nu am fost consultat”
AS.RO Bărbatul celebru, cu o avere de peste 10 miliarde de euro, şi-a cerut iubita de soţie într-o locaţie inedită: A spus DA
Bărbatul celebru, cu o avere de peste 10 miliarde de euro, şi-a cerut iubita de soţie într-o locaţie inedită: A spus DA
RTV Bătaie în toată regula în Parlament, și-au împărțit pumni și picioare! Imaginile RUȘINII, de la ce s-au luat VIDEO ȘOC
Bătaie în toată regula în Parlament, și-au împărțit pumni și picioare! Imaginile RUȘINII, de la ce s-au luat VIDEO ȘOC
Suspendat 8 etape după ce și-a mușcat adversarul în Liga 1, își recunoaște greșeala: ”Nu mai eram conștient”
exclusiv Suspendat 8 etape după ce și-a mușcat adversarul în Liga 1, își recunoaște greșeala: ”Nu mai eram conștient”
Special   |  23 Octombrie 2026, 17:18
Suspendat 8 etape după ce și-a mușcat adversarul în Liga 1, își recunoaște greșeala: ”Nu mai eram conștient”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

live blog Echipa de start a FCSB-ului pentru derby-ul cu Rapid. Reghecampf a surprins
SuperLiga   |  10:11
Echipa de start a FCSB-ului pentru derby-ul cu Rapid. Reghecampf a surprins
Urmează 5 transferuri tari pentru FCSB. Becali anunță: ”În iarnă se vor întâmpla nenorociri”
SuperLiga   |  09:35
Urmează 5 transferuri tari pentru FCSB. Becali anunță: ”În iarnă se vor întâmpla nenorociri”
exclusiv ”A fost la fel cu Edi Iordănescu”. Ce plan ar avea Gigi Becali cu Laurențiu Reghecampf la FCSB
SuperLiga   |  09:17
”A fost la fel cu Edi Iordănescu”. Ce plan ar avea Gigi Becali cu Laurențiu Reghecampf la FCSB
Mihai Stoica a anunțat o nouă accidentare în tabăra lui FCSB: ”Stă o lună”
SuperLiga   |  08:22
Mihai Stoica a anunțat o nouă accidentare în tabăra lui FCSB: ”Stă o lună”
Dorit de U Cluj, Horațiu Moldovan a dat răspunsul! Ce a spus despre revenirea în SuperLiga
SuperLiga   |  00:03
Dorit de U Cluj, Horațiu Moldovan a dat răspunsul! Ce a spus despre revenirea în SuperLiga
Cristiano Bergodi, imediat după victoria lui U Cluj: ”Poate e mai bine așa, dominați, dar cu 3 puncte, 3 goluri marcate și...
SuperLiga   |  23:48
Cristiano Bergodi, imediat după victoria lui U Cluj: ”Poate e mai bine așa, dominați, dar cu 3 puncte, 3 goluri marcate și fără goluri primite
Alarmă la FC Botoșani după eșecul cu Petrolul! Valeriu Iftime pregătește o schimbare de antrenor: ”Croitoru are nota 3”
SuperLiga   |  23:27
Alarmă la FC Botoșani după eșecul cu Petrolul! Valeriu Iftime pregătește o schimbare de antrenor: ”Croitoru are nota 3”
U Cluj, victorie clară contra Corvinului! Jovo Lukic a reușit primul hat-trick al sezonului
SuperLiga   |  23:09