Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din optimile de la Ningbo! A învins-o în ultima întâlnire directă

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din optimile de la Ningbo! A învins-o în ultima întâlnire directă
Foto: Profimedia  |  

Redactia   |   Publicat: 20.10.2026 16:07   |  Actualizat: 20.10.2026 16:07

Jucătoarea cehă de tenis Sara Bejlek va fi adversara româncei Sorana Cîrstea în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Ningbo (China), după ce a trecut marţi, în primul tur, de americanca Alycia Parks, 4-6, 6-3, 6-3.

Sara Bejlek este locul 32 WTA, în timp ce Alycia Parks, locul 64 WTA, este un lucky loser la acest turneu, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari.

Sorana Cîrstea (36 ani, 17 WTA) este a opta favorită la Ningbo. Românca a învins-o pe Bejlek în acest an în primul tur al turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, cu 6-1, 7-6 (8/6).

Tot marţi, elveţianca Belinda Bencic, locul 14 WTA şi favorită numărul 5 s-a calificat în optimi la Ningbo după ce letona Jelena Ostapenko, locul 24 WTA, a abandonat când era condusă cu 6-3, 1-1.

Belinda Bencic va juca în runda următoare cu învingătoarea meciului dintre ucraineanca Daria Snigur (40 WTA) şi poloneza Katarzyna Kawa (128 WTA).

Rezultate înregistrate marţi în runda inaugurală a turneului WTA 500 de la Ningbo

  • Polina Kudermetova (Uzbekistan) - Cristina Bucşa (Spania) 7-6 (7/5), 6-2
  • Belinda Bencic (Elveţia/N.5) - Jelena Ostapenko (Letonia) 6-3, 1-1 (abandon)
  • Jasmine Paolini (Italia) - Anhelina Kalinina (Ucraina) 6-2, 7-5
  • Diana Şnaider (Rusia/N.6) - Iulia Putinţeva (Kazahstan) 7-5, 7-6 (7/4)
  • Sara Bejlek (Cehia) - Alycia Parks (SUA) 4-6, 6-3, 6-3

Sursa Agerpres

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Imagini din paradisul ascuns al lui Ion Țiriac, aflat la 7.000 de km de București. 19.500 de euro, prețul pentru vânarea unui leopard

SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei

Ion Țiriac a primit "OK-ul" pentru o afacere în premieră în România

Sorana Cîrstea, eliminată dramatic la Wuhan! Românca a ratat trei mingi de meci

Ion Țiriac a făcut o mutare de răsunet în România

Românul mai tare decât Lionel Messi, Cristiano Ronaldo și David Beckham

Cele mai citite

I-a cerut în direct demisia lui Gică Hagi: ”Nu mai are ce căuta la echipa națională”

Echipa Națională  |  18 Octombrie 2026, 12:22
1.
I-a cerut în direct demisia lui Gică Hagi: ”Nu mai are ce căuta la echipa națională”
”Gică Hagi a câștigat 30 de milioane de dolari”. Contractul vieții pentru ”Rege”

Special  |  18 Octombrie 2026, 09:34
2.
”Gică Hagi a câștigat 30 de milioane de dolari”. Contractul vieții pentru ”Rege”
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”

Special  |  19 Octombrie 2026, 11:55
3.

Știri de ultimă oră din sport
PSG - Barcelona, capul de afiș al serii în Liga Campionilor! Răzvan Marin, duel de foc cu Manchester City
live score PSG - Barcelona, capul de afiș al serii în Liga Campionilor! Răzvan Marin, duel de foc cu Manchester City
Champions League   |  20 Octombrie 2026, 13:53
PSG - Barcelona, capul de afiș al serii în Liga Campionilor! Răzvan Marin, duel de foc cu Manchester City
Ianis Stoica poate da lovitura în iarnă! Un club din Champions League ar putea plăti 7,5 milioane de euro

Stranieri   |  20 Octombrie 2026, 11:35
Ianis Stoica poate da lovitura în iarnă! Un club din Champions League ar putea plăti 7,5 milioane de euro
Dinamo București – SAH Aarhus: duelul în care campioana României trebuie să-și impună ritmul (P)

Handbal   |  20 Octombrie 2026, 10:28
Dinamo București – SAH Aarhus: duelul în care campioana României trebuie să-și impună ritmul (P)
Hansi Flick, înainte de PSG - Barcelona: ”Va fi un test foarte bun pentru noi”. Ce spune despre adversara din Champions League

Champions League   |  20 Octombrie 2026, 09:38
Hansi Flick, înainte de PSG - Barcelona: ”Va fi un test foarte bun pentru noi”. Ce spune despre adversara din Champions League
A marcat un gol superb contra FCSB și ia în calcul un transfer: ”Pot să fac pasul!”

SuperLiga   |  20 Octombrie 2026, 08:18
A marcat un gol superb contra FCSB și ia în calcul un transfer: ”Pot să fac pasul!”
Laurențiu Reghecampf, mesaj clar după victoria cu FC Voluntari: ”Îmi doresc să suferim”

SuperLiga   |  20 Octombrie 2026, 00:17
Laurențiu Reghecampf, mesaj clar după victoria cu FC Voluntari: ”Îmi doresc să suferim”
AS.RO Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
RTV Imagini fabuloase cu casa şi grădina lui Chef Bontea. Ar putea primi stele Michelin pentru ele
Imagini fabuloase cu casa şi grădina lui Chef Bontea. Ar putea primi stele Michelin pentru ele
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
exclusiv Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
Special   |  19 Octombrie 2026, 11:55
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din optimile de la Ningbo! A învins-o în ultima întâlnire directă
Tenis   |  16:07
Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din optimile de la Ningbo! A învins-o în ultima întâlnire directă
Lovitură pentru FCSB înainte de derby-ul cu Rapid! Anunțul îngrijorător făcut de MM Stoica
SuperLiga   |  15:36
Lovitură pentru FCSB înainte de derby-ul cu Rapid! Anunțul îngrijorător făcut de MM Stoica
Mitică Dragomir dă de pământ cu transferul vizat de Gigi Becali: ”Ruginit!”
SuperLiga   |  14:50
Mitică Dragomir dă de pământ cu transferul vizat de Gigi Becali: ”Ruginit!”
live score PSG - Barcelona, capul de afiș al serii în Liga Campionilor! Răzvan Marin, duel de foc cu Manchester City
Champions League   |  13:53
PSG - Barcelona, capul de afiș al serii în Liga Campionilor! Răzvan Marin, duel de foc cu Manchester City
Cluburile din Premier League îl urmăresc pe starul de 60 de milioane de euro de la Real Madrid
Premier League   |  13:16
Cluburile din Premier League îl urmăresc pe starul de 60 de milioane de euro de la Real Madrid
Marius Șumudică, la capătul răbdării după eșecul cu UTA! Antrenorul lui CFR Cluj ia în calcul plecarea
SuperLiga   |  12:37
Marius Șumudică, la capătul răbdării după eșecul cu UTA! Antrenorul lui CFR Cluj ia în calcul plecarea
Ianis Stoica poate da lovitura în iarnă! Un club din Champions League ar putea plăti 7,5 milioane de euro
Stranieri   |  11:35
Ianis Stoica poate da lovitura în iarnă! Un club din Champions League ar putea plăti 7,5 milioane de euro
exclusiv Se pregătește revenirea lui Adrian Mutu! Anunțul făcut în direct: ”Din ianuarie va fi pus”
U21   |  10:47
Se pregătește revenirea lui Adrian Mutu! Anunțul făcut în direct: ”Din ianuarie va fi pus”