Swiatek și-a găsit ”nașa”! Cine este jucătoarea care a învins-o la Stuttgart și o conduce cu 6-0 la meciurile directe

Iga Swiatek are 4 titluri la Roland Garros Galerie foto (1 fotografii): Swiatek și-a găsit ”nașa”! Cine este jucătoarea care a învins-o la Stuttgart și o conduce cu 6-0 la meciurile directe
Foto: Profimedia  |   Iga Swiatek are 4 titluri la Roland Garros

Redactia   |   Publicat: 19.04.2025 19:25   |  Actualizat: 19.04.2025 19:25

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul doi mondial, a fost eliminată surprinzător sâmbătă în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii totale de 925.661 de dolari, după ce s-a înclinat în trei seturi, 6-3, 3-6, 6-2, în faţa letonei Jelena Ostapenko (24 WTA).

Swiatek, dublă campioană la Stuttgart (2022, 2023), a fost învinsă după o partidă de două ore şi zece minute, ambele jucătoare având câte cinci aşi, poloneza făcând opt duble greşeli, letona doar 5.

În urma acestui rezultat, Ostapenko o conduce pe Swiatek cu 6-0 în meciurile directe. În acest an, letona o mai învinsese pe poloneză la Doha, în două seturi: 6-3, 6-1.

În penultimul act, Ostapenko o va avea ca adversară pe rusoaica Ekaterina Alexandrova (22 WTA) care a trecut în sferturi, în două seturi, 6-0, 6-4, de favorita nr. 3, americanca Jessica Pegula (3 WTA).

Pentru accederea în cea de-a doua semifinală se vor confrunta belarusa Arina Sabalenka, liderul WTA şi principala favorită, cu belgianca Elise Mertens (29 WTA), respectiv Coco Gauff (SUA, 4 WTA, favorită nr. 4) cu italianca Jasmine Paolini (6 WTA, favorită nr. 5), notează Agerpres.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

S-a încheiat ultimul Grand Slam pentru Sorana Cîrstea. Românca, învinsă de Jessica Pegula la US Open

Fabulos! A revenit de la 0-5 în decisiv și merge în optimile US Open

Deși a făcut miliarde, Ion Țiriac susține că altul este talentul său: ”Nu sunt mulți ca mine în lume”

Sorana Cîrstea, în optimi la US Open! Câți bani a încasat pentru această performanță

Ilie Năstase a dat cărțile pe față despre Ion Țiriac: ”Metodele lui nu erau foarte fair-play”

Prins drogat cu cocaină, Nick Kyrgios și-a aflat pedeapsa

Cele mai citite

Atac dezlănțuit în direct: ”Gino Iorgulescu, ești complice la crimă, nesătulule! L-ai scos pe criminal din România, îți bați joc de popor. Și Ponta e băgat până la gât în treaba asta”

Diverse  |  05 Septembrie 2026, 19:28
1.
Atac dezlănțuit în direct: ”Gino Iorgulescu, ești complice la crimă, nesătulule! L-ai scos pe criminal din România, îți bați joc de popor. Și Ponta e băgat până la gât în treaba asta”
Nu este Zicu. Gigi Becali s-a consultat cu Dan Petrescu și a ales înlocuitor pentru Marius Baciu

SuperLiga  |  07 Septembrie 2026, 09:18
2.
Nu este Zicu. Gigi Becali s-a consultat cu Dan Petrescu și a ales înlocuitor pentru Marius Baciu
Noul consilier al lui Gigi Becali a făcut deja un transfer la FCSB

SuperLiga  |  07 Septembrie 2026, 10:42
3.
Noul consilier al lui Gigi Becali a făcut deja un transfer la FCSB
Știri de ultimă oră din sport
Supercomputerul a stabilit prinicipalele favorite la câștigarea Ligii Campionilor. Real Madrid n-a prins TOP 5. Ce șanse are Cristi Chivu

Champions League   |  07 Septembrie 2026, 15:48
Supercomputerul a stabilit prinicipalele favorite la câștigarea Ligii Campionilor. Real Madrid n-a prins TOP 5. Ce șanse are Cristi Chivu
Stadionul Arcul de Triumf face încă un pas important spre modernizare. Este printre puținele arene din România cu o astfel de facilitate

Diverse   |  07 Septembrie 2026, 12:56
Stadionul Arcul de Triumf face încă un pas important spre modernizare. Este printre puținele arene din România cu o astfel de facilitate
Paradoxul regulii U21, scos în evidență de un studiu făcut de CIES Football Observatory

SuperLiga   |  07 Septembrie 2026, 12:50
Paradoxul regulii U21, scos în evidență de un studiu făcut de CIES Football Observatory
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Comunicate   |  07 Septembrie 2026, 12:06
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Mihai Stoica a dat verdictul despre un jucător: ”Un potențial formidabil”

SuperLiga   |  07 Septembrie 2026, 12:00
Mihai Stoica a dat verdictul despre un jucător: ”Un potențial formidabil”
Radu Drăgușin a rămas fără antrenor după doar trei etape

Stranieri   |  07 Septembrie 2026, 11:11
Radu Drăgușin a rămas fără antrenor după doar trei etape
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Marius a fost arestat cu două săptămâni înainte de nuntă! Poliția îl acuză de crimă: otravă!
Marius a fost arestat cu două săptămâni înainte de nuntă! Poliția îl acuză de crimă: otravă!
RTV Are 60 de ani, dar arată ca un adolescent. A descoperit secretul tinereții. Nu are operații estetice. Cum a reușit să-și păstreze tinerețea / FOTO
Are 60 de ani, dar arată ca un adolescent. A descoperit secretul tinereții. Nu are operații estetice. Cum a reușit să-și păstreze tinerețea / FOTO
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
exclusiv ”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
Special   |  20 August 2026, 13:22
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, luni, 7 septembrie, de la ora 20. Nicușor Dan, așteptat să anunțe un nou premier

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 3 septembrie. ”Țeapa secolului” în Estonia: 70 de milioane de euro pentru rachete de la o firmă care nu mai vânduse rachete

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 septembrie. 88.600 de dolari pentru o fotografie cu Donald Trump. Cât costă accesul la convenția republicană din Texas

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

OFICIAL | A plecat de la Rapid după 7 ani și urmează să semneze cu CFR Cluj
SuperLiga   |  18:34
OFICIAL | A plecat de la Rapid după 7 ani și urmează să semneze cu CFR Cluj
CFR Cluj și-a dat acceptul pentru transferul lui Cordea la rivala din SuperLiga
SuperLiga   |  17:40
CFR Cluj și-a dat acceptul pentru transferul lui Cordea la rivala din SuperLiga
Nu e Mutu! Gigi Becali a recunoscut că s-a interesat de un alt antrenor pentru FCSB: ”Îmi zice lumea să-l iau că e bun!”
SuperLiga   |  17:07
Nu e Mutu! Gigi Becali a recunoscut că s-a interesat de un alt antrenor pentru FCSB: ”Îmi zice lumea să-l iau că e bun!”
live score Universitatea Craiova - U Cluj, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Ardelenii caută revanșa în fața campioanei României!
SuperLiga   |  16:35
Universitatea Craiova - U Cluj, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Ardelenii caută revanșa în fața campioanei României!
Supercomputerul a stabilit prinicipalele favorite la câștigarea Ligii Campionilor. Real Madrid n-a prins TOP 5. Ce șanse are...
Champions League   |  15:48
Supercomputerul a stabilit prinicipalele favorite la câștigarea Ligii Campionilor. Real Madrid n-a prins TOP 5. Ce șanse are Cristi Chivu
Gigi Becali a anunțat o ofertă de două milioane de euro și s-a hotărât: ”Eu am anunțat public”
SuperLiga   |  15:31
Gigi Becali a anunțat o ofertă de două milioane de euro și s-a hotărât: ”Eu am anunțat public”
exclusiv ”Eu știu că Șumudică va fi noul antrenor al FCSB-ului!” Gigi Becali s-ar fi dat de gol chiar când era în direct
SuperLiga   |  14:04
”Eu știu că Șumudică va fi noul antrenor al FCSB-ului!” Gigi Becali s-ar fi dat de gol chiar când era în direct
Stadionul Arcul de Triumf face încă un pas important spre modernizare. Este printre puținele arene din România cu o astfel de...
Diverse   |  12:56