Visul Simonei Halep prinde contur: "Formularele pentru participare au fost definitivate"

Halep se află acum pe locul 1146 în lume, conform ierarhiei WTA Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Visul Simonei Halep prinde contur: "Formularele pentru participare au fost definitivate"
Foto: Profimedia  |   Halep se află acum pe locul 1146 în lume, conform ierarhiei WTA

George Drafta   |   Publicat: 17.04.2024 19:35   |  Actualizat: 17.04.2024 22:58

Simona Halep (32 de ani) rămâne în cărți pentru prezența la ediția Jocurilor Olimpice care va avea loc în această vară la Paris. Oficialii Federației Române de Tenis au confirmat că au solicitat o derogare pentru fostul număr 1 mondial.

Simona Halep s-a întors pe teren luna trecută, atunci când s-a aflat printre jucătoarele înscrise la startul turneului de la Miami.

După ce a fost învinsă de Paula Badosa, Simona și-a luat o vacanță prelungită acuzând și o accidentare. Însă constănțeanca abia așteaptă să se întoarcă la duelurile sale pe zgură, suprafață pe care se simte atât de bine.

Și pe care vor avea loc și meciurile din cadrul turneului olimpic de tenis din această vară.

Halep visează la JO de la Paris

De altfel, una dintre țintele imediate anunțate de Simona Halep după ce suspendarea pentru dopaj i-a fost ridicată a fost și prezența la Jocurile Olimpice de la Paris.

Dar șansele ca Simona Halep să fie prezentă pe tabloul principal în urma clasării din ierarhia WTA sunt minime. Așa că sportiva încearcă să apeleze la o derogare pentru a obține biletele pentru competiția din capitala Franței. Data limită pentru înaintarea unei astfel de cereri a fost 16 aprilie.

Simona Halep intenționează să participe la turneul de la Madrid, premregător celui de-al doilea Grand Slam al anului, Roland Garros

„Simona împreună cu managerul, avocatul și Darren Cahill au completat formularele pentru Jocurile Olimpice de la Paris! M-am ocupat de formular, pentru că Federația Română de Tenis este cea care completează acel formular", a fost anunțul făcut la TVR de Gabriel Moraru, directorul FRT.

Halep, o singură participare olimpică

Pentru Simona Halep, o eventuală prezență la Paris ar însemna revenirea după 12 ani în cadrul competiției olimpice. Ea a mai participa doar la Londra în 2012, atunci când a pierdut încă din primul tur.

Patru ani mai târziu a invocat teama de virusul Zika ratând astfel participarea la JO 2016, iar în 2021, la Tokyo a lipsit în urma unei accidentări.

Celelalte jucătoare din România care s-ar putea regăsi între cele 64 de competitoare ale concursului de la Paris ar putea fi Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, la simplu, și Monica Niculescu la dublu. În cazul Irinei Begu se încearcă de asemenea obținerea unei derogări.

"Irina are clasamentul protejat, undeva la 49 (nr. poziție în clasamentul WTA). Are o prezență cu Polonia, cât de cât, ar fi o derogare", a mai precizat oficialul forului de la Bucrești.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Șoc la Turneul Campioanelor: favorita a fost eliminată încă din grupe!

WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)

Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”

Sorana Cîrstea a fost eliminată de la Hong Kong de numărul 136 WTA. Ar putea fi ultimul său turneu din carieră

Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american

Sorana Cîrstea, în sferturi la Hong Kong! Românca a revenit de la 2-5 în primul set

Cele mai citite

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae

Auto   |  15 Noiembrie 2026, 11:58
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 09:27
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”
Mihai Stoica și Basarab Panduru, impresionați de un tricolor după victoria cu Polonia: ”A fost cel mai bun!”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 08:35
Mihai Stoica și Basarab Panduru, impresionați de un tricolor după victoria cu Polonia: ”A fost cel mai bun!”
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”

Echipa Națională   |  15 Noiembrie 2026, 00:24
Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 00:13
Victorie categorică pentru Danemarca în fața Portugaliei! Norvegia lui Haaland, încă un succes. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
Ce l-a dezamăgit pe Florinel Coman, în ciuda victoriei cu Polonia: ”A căzut cerul pe mine”

Echipa Națională   |  14 Noiembrie 2026, 23:53
Ce l-a dezamăgit pe Florinel Coman, în ciuda victoriei cu Polonia: ”A căzut cerul pe mine”
AS.RO David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
David Popovici şi-a dus iubita în locul din România în care Ion Ţiriac a investit 7.500.000 de euro!
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
Internațional   |  12:25
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Auto   |  11:58
Ediție specială Fabia: 10 exemplare pentru fanii raliurilor, cu semnătura nepotului lui Colin McRae
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”
Echipa Națională   |  11:16
Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”
Echipa Națională   |  10:57
Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”
Fiica lui Ilie Bolojan s-a căsătorit. Cine este Daniel Bota, fostul fotbalist care a devenit ginerele fostului premier
Diverse   |  10:44
Fiica lui Ilie Bolojan s-a căsătorit. Cine este Daniel Bota, fostul fotbalist care a devenit ginerele fostului premier
exclusiv Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”
SuperLiga   |  10:04
Gică Hagi a vrut să-l coopteze în staff, dar antrenorul a refuzat: ”Nu pleca de acolo”
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”
Formula 1   |  09:27
Toto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”
Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”
Echipa Națională   |  08:57