Fostul fotbalist al Stelei a șters pe jos cu Coelho: ”Ciocu’ mic, dacă ai fi bun, nu ai antrena la noi! Că suntem slabi știm, ești aici să ne înveți fotbal, altfel ce rost ai?”

Foto 5/5 Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Fostul fotbalist al Stelei a șters pe jos cu Coelho: ”Ciocu’ mic, dacă ai fi bun, nu ai antrena la noi! Că suntem slabi știm, ești aici să ne înveți fotbal, altfel ce rost ai?”

Rareș Stamate   |   Publicat: 30.07.2026 08:56   |  Actualizat: 30.07.2026 14:30

Marcel Pușcaș (65 de ani), fost mijlocaș la Steaua și Rapid și fost oficial al FCU Craiova, l-a criticat pe antrenorul Filipe Coelho (45 de ani), după eliminarea Universității din preliminariile UCL.

După ce a trecut fără bătăi de cap de Vitebsk (Belarus) în primul tur preliminar al UCL, Universitatea Craiova nu a mai reușit să câștige și dubla din următoarea rundă, cu Levski (Bulgaria).

Foto 3/5

După 1-0 pentru bulgari la Sofia, returul din Bănie s-a încheiat 2-2, iar oltenii au fost ”retrogradați” în calificările Europa League. La final, Filipe Coelho a transmis că rezultatul nu e un dezastru, întrucât acesta ar fi nivelul fotbalului nostru.

Marcel Pușcaș, mesaj pentru Filipe Coelho: ”Cu tine sau cu un român era același lucru!”

După ce a ascultat discursul tehnicianului lusitan, Marcel Pușcaș, fost președinte al rivalei FCU, nu s-a putut abține și l-a luat la țintă pe acesta.

Foto 2/5

Măi Filipe, e adevărat că în ultimii 13 ani nicio echipă românească nu a ajuns în Liga Campionilor. De-aia ești tu aici, portughezule. Să ne înveți de-a fotbalul. Altfel ce rost ai?

Cu tine sau cu un român era același lucru, același joc și același rezultat. Coelho, te iubim, <<căcatine>> mai găsim! E valabil pentru toți antrenorii străini. Se presupune că sunt mai buni ca ai noștri.

Foto 1/5

Să tacă și să demonstreze. Ei trebuie să ridice fotbalul românesc și nu să-l condamne. Că suntem slabi știm și noi. Este ca și cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului.

Toți ne privesc superior, excepție Bergodi, majoritatea venind în România de nicăieri. Dacă ar fi buni, nu ar antrena la noi, așa că ciocu’ mic și joc de glezne”, a scris Pușcaș, pe Facebook.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Bayern - Bodo 5-0, Man. United - Sabah 4-0, Como - Leipzig 4-1 și Slavia Praga - Lens 2-3. S-a încheiat prima etapă în Liga Campionilor!

”Adevărul dureros” despre Eysan Aksoy, prezentatoarea Champions League cu peste 250.000 de urmăritori

Atac dezlănțuit după Real Madrid - Inter 2-1: ”O echipă foarte modestă, dintr-o poșircă monumentală de campionat, e zero barat!”

Liverpool - Atletico Madrid 2-1, Napoli - Arsenal 0-1 și Barcelona - Feyenoord 5-1. Seară spectaculoasă în UCL! Toate rezultatele, AICI

Antrenorul lui PSV a făcut anunțul despre Dennis Man înaintea meciului cu Șahtior Donețk

Gică Craioveanu a numit principala favorită la câștigarea UCL: ”Numărul 1!”

Cele mai citite

Cunoscutul fotbalist român, lăsat corigent la matematică de fratele lui Ilie Bolojan: ”Mă punea să cânt în fața clasei ca să mă treacă!”

Inedit  |  12 Septembrie 2026, 14:48
1.
Cunoscutul fotbalist român, lăsat corigent la matematică de fratele lui Ilie Bolojan: ”Mă punea să cânt în fața clasei ca să mă treacă!”
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB

Special  |  12 Septembrie 2026, 12:40
2.
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
Uluitor! Ce a pățit Gigi Becali într-un magazin din străinătate după ce a scos două bancnote de 500 de euro

Diverse  |  11 Septembrie 2026, 20:59
3.
Uluitor! Ce a pățit Gigi Becali într-un magazin din străinătate după ce a scos două bancnote de 500 de euro
Știri de ultimă oră din sport
Ricardo Sousa, declarație în forță înainte de FCSB - Petrolul: ”Nu avem frică de nimeni!”

SuperLiga   |  13 Septembrie 2026, 22:14
Ricardo Sousa, declarație în forță înainte de FCSB - Petrolul: ”Nu avem frică de nimeni!”
Rareș Ilie, în formă mare în Italia! Românul și-a ajutat echipa să urce pe primul loc

Stranieri   |  13 Septembrie 2026, 21:41
Rareș Ilie, în formă mare în Italia! Românul și-a ajutat echipa să urce pe primul loc
Manchester City, victorie uriașă în derby! A învins-o pe Manchester United în inferioritate din minutul 23

Premier League   |  13 Septembrie 2026, 20:39
Manchester City, victorie uriașă în derby! A învins-o pe Manchester United în inferioritate din minutul 23
Gloria Bistrița, înfrângere drastică în fața lui Metz în Liga Campionilor

Handbal   |  13 Septembrie 2026, 20:12
Gloria Bistrița, înfrângere drastică în fața lui Metz în Liga Campionilor
Wayne Rooney, împotriva deciziei care a avantajat-o categoric pe United în derby-ul cu City: ”Nu poate fi roșu”

Premier League   |  13 Septembrie 2026, 19:43
Wayne Rooney, împotriva deciziei care a avantajat-o categoric pe United în derby-ul cu City: ”Nu poate fi roșu”
Ion Țiriac rămâne în topul miliardarilor. Forbes a făcut publică averea și locul ocupat în clasamentul mondial

Ion Țiriac   |  13 Septembrie 2026, 19:15
Ion Țiriac rămâne în topul miliardarilor. Forbes a făcut publică averea și locul ocupat în clasamentul mondial
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Tolea Ciumac şi bărbatul cu care s-a bătut s-au filmat împreună înainte de incident! Ce spunea luptătorul
Tolea Ciumac şi bărbatul cu care s-a bătut s-au filmat împreună înainte de incident! Ce spunea luptătorul
RTV Decizie-ŞOC luată de Gigi Becali. Totul s-a întâmplat peste noapte
Decizie-ŞOC luată de Gigi Becali. Totul s-a întâmplat peste noapte
Ce mai face Cornel Dinu, ajuns la 78 de ani: ”Să sperăm că zilele care vin vor fi mai bune”

Special   |  13 Septembrie 2026, 15:08
Ce mai face Cornel Dinu, ajuns la 78 de ani: ”Să sperăm că zilele care vin vor fi mai bune”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 septembrie. Omar Hayssam, eliberat condiționat. Tribunalul Ilfov a luat o decizie definitive

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 septembrie. Barometrul INSCOP: AUR ajunge la 39,7%, aproape cât PSD și PNL la un loc

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 septembrie. Proiect AUR: oficialii care refuză să sărute drapelul de Ziua Tricolorului riscă amenzi de până la 10.000 de lei

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Florin Maxim a remarcat problemele după eșecul contra Craiovei: ”Dacă nu faci asta, ai de suferit”
SuperLiga   |  23:26
Florin Maxim a remarcat problemele după eșecul contra Craiovei: ”Dacă nu faci asta, ai de suferit”
Filipe Coelho și-a avertizat jucătorii după prima victorie în deplasare din campionat: ”Am permis asta”
SuperLiga   |  23:10
Filipe Coelho și-a avertizat jucătorii după prima victorie în deplasare din campionat: ”Am permis asta”
Hamilton și-a luat gândul de la titlu: ”Nu-l poate opri nimeni”
Formula 1   |  22:58
Hamilton și-a luat gândul de la titlu: ”Nu-l poate opri nimeni”
Corvinul - Universitatea Craiova 0-1! Campioana a revenit pe podium
SuperLiga   |  22:21
Corvinul - Universitatea Craiova 0-1! Campioana a revenit pe podium
Ricardo Sousa, declarație în forță înainte de FCSB - Petrolul: ”Nu avem frică de nimeni!”
SuperLiga   |  22:14
Ricardo Sousa, declarație în forță înainte de FCSB - Petrolul: ”Nu avem frică de nimeni!”
Rareș Ilie, în formă mare în Italia! Românul și-a ajutat echipa să urce pe primul loc
Stranieri   |  21:41
Rareș Ilie, în formă mare în Italia! Românul și-a ajutat echipa să urce pe primul loc
Giovanni Becali îi cere lui Hagi doi jucători în primul 11 al naționalei: ”Avem nevoie de ei!”
Echipa Națională   |  21:07
Giovanni Becali îi cere lui Hagi doi jucători în primul 11 al naționalei: ”Avem nevoie de ei!”
Manchester City, victorie uriașă în derby! A învins-o pe Manchester United în inferioritate din minutul 23
Premier League   |  20:39